Unde vezi cum cineva (bineînţeles că nu starurile, escortate şi protejate, duse la braţetă) lunecă huştiuliuc! şi camerele, brusc, o iau cu privirea în altă parte. O privelişte inedită, o faţetă neaşteptată a ediţiei jubiliare. Nici o umbrelă nu te salvează – pe a mea am uitat-o în sală mare, sub scaun. La obiecte pierdute, adusese cineva una umbrelă, însă nu era a mea, aşa că înfrunt cu vitejie ploaia ciobănească, de noiembrie. Marea agitată de oameni din interiorul Palatului Festivalului s-a multiplicat pe motiv de ploaie, deci a fost o idee excelentă să cobor la subsol, la biblioteca digitală din Short Film Corner ca să văd scurtmetrajele noului val românesc, 21 la număr. Amintindu-mi că acum câţiva ani am întâlnit-o aici pe Ana Felicia Scutelnicu, prezentă la compartimentul filmelor de şcoală Next Generation, hai să arunc o privire peste lista filmelor germane. Şi, surpriză – sub numărul 842 apare Tsurkan Lilia Paul, cu un scurtmetraj de ficţiune, 16 minute, produs de Matthias Rolbiecki: dramă, se specifică în catalog. Având titlul inspirat de o faimoasă melodie, Once and never again, filmuleţul, lucrat retro, cu o lumină distilată, sincer şi ataşant, se doreşte un omagiu pentru Marlene Dietrich: o tânără aspirantă la glorie, debutantă în regia de film în pană de inspiraţie, într-o seară romantică, întâlneşte un străin simpatic. Deci, o singură dată şi gata! Mai mult – niciodată în viaţă! Astfel, pogoară Muza şi lucrurile se rezolvă în bine. Am căutat-o pe Lilia şi am cunoscut-o cu plăcere: o fată atrăgătoare, înaltă, stabilită de câţiva ani la Strasbourg (a plecat graţie Alianţei Franceze de la Chişinău. În Franţa a studiat limbile moderne, dar şi regia de film). E născută în Ucraina (prin urmare, nu dispune de cetăţenia statului nostru), din părinţi moldoveni care, atunci când Lilia avea 12 ani, s-au mutat cu traiul la Glodeni; acum însă muncesc la Moscova, mama fiind contabilă şi tatăl constructor. Regizoarea se exprimă cu dificultate în limba maternă – am discutat într-un melanj de română basarabeană, rusă, franceză şi engleză, deşi nu contează: important e să deprindă a se exprima în limbaj cinematografic.
– Lilia, spune-mi cum ai lucrat asupra filmului?
– Ca atare, eu trăiesc ca să fac cinema, şi nu doar regie: îi ajut pe ceilalţi, pictez, asamblez decorul, fac orice. Am lucrat patru zile, câte 16 ore.
– Actorii n-au protestat contra unui asemenea regim?
– Să ştii că nu. Doar dansatoarea, un pic. Am învăţat foarte mult în procesul de filmare, mai mult decât în toţi anii de facultate, ani în care am studiat istoria filmului, mai mult a celui american, de la Hollywood. Nu e neapărat să ai şcoală ca să faci film, experienţa e mai preţioasă.
– Dar există şi la Chişinău o şcoală de film.
– Da? Nu ştiam. E nevoie de mai multă vizibilitate pentru cinematografia moldovenească.
– Cine sunt interpreţii celor trei personaje ale filmului?
– Sunt Matthias Dietrish, Anne Eyer şi Lily Deslys, doi actori şi o dansatoare în gen burlesc.
– Am impresia că Matthias Dietrish e un nume cunoscut, apare frecvent în serialele tv din Germania.
– Exact, e un tânăr actor foarte talentat, apreciat mult în Germania.
– Care sunt următoarele tale proiecte?
– Acum profit de ocazia de a fi aici şi particip la diverse traininguri, ca să deprind cât mai multe lucruri utile în management strategie festivalieră, căutare de fonduri etc. Am ideea unui film ce ar prezenta Republica Moldova într-o manieră pozitivă, cu tot ce are mai bun şi mai frumos. Nu vreau să vorbesc despre mizerie, despre lucrurile urâte. Nu pot să râd de ceea ce este urât sau dificil. Îmi place mult să joc lumina, culoarea. Îmi pare că Moldova este – cu peisajele ei – absolut fantastică. Vreau ca Moldova să ajungă, cu filmele sale, la Oscar, de ce nu? Dacă ar avea o distribuţie bună… Uite, să-ţi povestesc: eroul meu este un tânăr de la ţară, un pic naiv, care porneşte să-şi afle norocul. Găseşte de lucru la Chişinău, munceşte, dar îşi dă repede seama că nu mai poate continua aşa, căci leafa ce o primeşte este de trei ori mai mică decât chiria pentru apartament. Atunci întâlneşte pe cineva care îi zice: uite, la Moscova, acolo se fac banii. Urcă la tren şi pleacă la Moscova, i se promit într-adevăr bani mulţi, dar nu i se dă nimic. Aşa, o lună, două… Iarăşi apare un binevoitor ce îl îndeamnă să plece în Franţa, acolo… Pleacă în Franţa, nu se poate exprima, e acceptat să spele vasele, la bucătărie. E fericit, savurează momentul, iese în faţa localului şi, pentru că încă nu ştie limba, cere prin semne un foc de la un trecător foarte amabil, ca să-şi aprindă o ţigară. Însă – ghinion: personajul foarte drăguţ se dovedeşte a fi de la jandarmerie. E urcat în avion şi deportat în Moldova unde, chiar la aeroport, îşi regăseşte marea dragoste şi norocul. Vreau un film vesel, cu final fericit. Sunt în căutare de fonduri, mă voi adresa şi la Amnesty Internaţional pentru că sper să fiu înţeleasă, consider că este un subiect foarte important astăzi.
– Îţi dorim succes!
Lilia Tsurcan e foarte motivată, emană forţă şi energie – să sperăm că îi va reuşi acest proiect şi că anul viitor o vom vedea cu adevărat în competiţie, reprezentând Republica Moldova în manieră pozitivă. Nu ne rămâne decât să-i urăm: La mai mult şi la mai mare!
Larisa Turea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
