Muzică

Livica Ştirbu-Socolov: Odată am să cânt pentru zei

E fiica pianistei Angela Socolov şi a compozitorului Liviu Ştirbu. În prezent, ea este elevă în clasa a VII-a la Liceul republican de muzică „Ciprian Porumbescu”, specialitatea pian, clasa profesoarei Tatiana Sviridov. Debutează în 2006, la Sala cu Orgă, luând Premiul „Debut strălucit”. Au urmat şi alte premii: „Cel mai bun debut al anului”, conferit de Compania Publică „Teleradio-Moldova” (2007); Premiul I de excepţie la Concursul internaţional „Pro-Piano” (Bucureşti); Premiul I la Concursul tinerilor instrumentişti „A. Lucinschi” (Chişinău); Premiul II la Concursul internaţional al ansamblurilor de cameră „Gnesin” (Novomoskovsk), de toate acestea învrednicindu-se în 2008.

Cred că nu voi greşi dacă am să afirm că Livica Ştirbu-Socolov este un copil-minune, un talent înnăscut, ieşit din comun, care, la vârsta ei fragedă, a reuşit să cucerească o lume întreagă. Probabil, altfel nici nu putea fi, pentru că s-a născut într-o familie de artişti de excepţie.
Anii 2009-2011 îi aduc premii de mare valoare la concursuri internaţionale din Elveţia, Spania, Cehia şi alte ţări.

A evoluat în concerte cu Orchestra Filarmonicii Naţionale, Orchestra de Cameră a Sălii cu Orgă, Orchestra Teatrului de Operă şi Balet sub bagheta dirijorilor Mihail Secichin (Moldova), Charles Ansbacher (SUA), Crispin Ward (Marea Britanie).

Profesoara ei, Tatiana Sviridov, mărturiseşte că abia aştepta, curioasă, începutul lecţiilor, să afle ce prezintă fiica celor doi artişti cunoscuţi. N-a vrut să cunoască un copil cocolit, fără aptitudini deosebite, care, precum deseori se întâmplă în familii de artişti, e scoasă în scenă cu forţa… Acum spune că această fetiţă e, pur şi simplu, o muziciană din naştere. Este un caz rarisim: o elevă din clasa întâi să dea dovadă de o percepţie atât de rafinată a muzicii şi de abilităţi tehnice ieşite din comun. E ca şi cum, înainte de a veni pe lume, a mai făcut pe undeva o şcoală de muzică. O şcoală bună!

Livica Ştirbu-Socolov este foarte responsabilă şi are un pronunţat sentiment al răspunderii. Pentru ea nu există lucruri mai importante şi mai puţin importante – toate contează în aceeaşi măsură. Are şi rara calitate de a face totul de ce se apucă – fie lucruri mai simple, fie mai complicate – cu o dăruire completă.

De regulă, tatăl şi mama copilei evită s-o laude, să vorbească despre capacităţile ei, mai ales în faţa cuiva. S-o spună alţii. „Când o ascult, mi se taie răsuflarea, mărturiseşte Liviu Stirbu. Muzica pe care o redă are nişte nuanţe pe care nu le-am auzit, sunt nişte trăiri ale ei, pe care le exteriorizează într-o manieră foarte personală. Totul vine din interior, din sinceritatea şi inocenţa ei. Asta mă bucură cel mai mult…”.

Acum este în pregătiri pentru concertul solo care va avea loc în Germania în cadrul Festivalului muzical Festspiele Mecklenburg-Vorpommern, după care urmează un alt concert solo – în Elveţia, la „Menuhin Festival”. Fiecare concert va avea durata de o oră şi jumătate.
„Odată am să cânt pentru zei. Şi când îmi vor aplauda cântarea, voi ieşi pe scena uriaşă cât cerul de deasupra lumii şi am să le spun, cântând la pian, întreaga poveste a Moldovei. Pentru că zeii trebuie să cunoască adevărata poveste a patriei mele….”, afirma, în cadrul unui interviu acordat recent, Livica Ştirbu-Socolov. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *