Astăzi 13 Noiembrie 2019, Miercuri - Ultima actualizare la ora 11:57
Abonamente

Actualitate 7 Martie 2017, ora 11:19

Liviu Dragnea la la Înalta Curte de Casație și Justiție

Marime Font

 Președintele PSD, Liviu Dragnea, a ajuns, marți dimineață, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde judecătorii urmează să dezbată contestația la executare pe care a depus-o împotriva condamnării la doi ani închisoare cu suspendare primită în dosarul "Referendumul".

La sosirea la ÎCCJ, Dragnea nu a făcut nicio declarație presei.

Inițial, Dragnea a depus contestația la Tribunalul București, însă această instanța și-a declinat competența în favoarea ÎCCJ.


Acțiunea are ca obiect contestația la executare, fiind o cale extraordinară de atac.

Potrivit art. 598 din Codul de procedură penală, contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

La începutul lunii februarie, Liviu Dragnea anunța că a început o acțiune de redeschidere a procesului 'Referendumul', prin depunerea în instanță a unei contestații la executare.

"Avocații spun, studiind Codul penal și de procedură penală, care nu este deloc ambiguu, că practic eu nu am hotărârea de condamnare. Hotărârea de condamnare a unui cetățean român trebuie să conțină trei elemente — partea introductivă, dispozitivul (acel anunț) și expunerea care cuprinde de fapt toată motivarea. Eu, după aproape 10 luni de zile, nu am această motivare — asta înseamnă că hotărârea nu este completă. De asemenea, nici nu mai pot avea niciodată, pentru că legislația este foarte clară, motivarea este obligație legală (...) și trebuie dată la toate hotărârile în 30 de zile. Au trecut aproape 10 luni. Trebuie semnată și asumată și compusă de către toți membrii completului. Doamna fostă președintă a Curții Supreme Livia Stanciu, la două luni după ce a fost adoptată această sentință, s-a pensionat și a mers la Curtea Constituțională. Exista o prevedere legală, care e și acum în vigoare, care spunea că orice judecător care iese din sistem are obligația să-și încheie toate motivările. Nu s-a întâmplat la această oră, nu mai poate semna această motivare", declara pe 2 februarie președintele PSD.

Peste numai câteva zile, pe 8 februarie, ÎCCJ publica motivarea în dosarul "Referendumul".

În luna aprilie 2016, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul "Referendumul".

Sursa: agerpres.ro 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Economie 13 Noiembrie 2019, ora: 11:51

Important portal economic din România, despre interesele lui Dodon în cedarea Aeroportului din Chișinău către Rusia

Important portal economic din România, despre interesele lui Dodon în cedarea Aeroportului din Chișinău către Rusia

„Pro-rusul Dodon vrea să deschidă în fața serviciilor secrete ruse poarta aeriană de la Chișinău, din coasta NATO”, scrie portalul românesc money.ro. Jurnaliștii români menționează că Rusia a declanșat un adevărat război hibrid pentru Aeroportul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2019, ora: 11:42

Reacția blocului ACUM după ce a fost trimis în opoziție: „Maia Sandu premier” // „Unica garanție pentru noi este DEMISIA lui Igor Dodon”

Reacția blocului ACUM după ce a fost trimis în opoziție: „Maia Sandu premier” // „Unica garanție pentru noi este DEMISIA lui Igor Dodon”

În aceste condiții, șansele reeditării unei coaliții cu PSRM sunt minime, după ce socialiștii au declarat că nu o vor accepta pe Maia Sandu din nou în funcția de premier.

( ) Citeşte tot articolul

Politică 13 Noiembrie 2019, ora: 11:38

Ion Chicu, candidatul „apolitic” la funcția de premier? Ce zice Igor Dodon

Ion Chicu, candidatul „apolitic” la funcția de premier? Ce zice Igor Dodon

Fostul ministru al Finanțelor, actualul consilier prezidențial Ion Chicu, ar fi candidatul „apolitic” pe care, potrivit informațiilor care se vehiculează în spațiul public, președintele Igor Dodon intenționează să-l propună pentru funcția de premier.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2019, ora: 10:51

Condițiile puse de PSRM față de blocul ACUM - Guvern FĂRĂ Maia Sandu sau condus de PAS și PPDA

Condițiile puse de PSRM față de blocul ACUM - Guvern FĂRĂ Maia Sandu sau condus de PAS și PPDA

Fracțiunea PSRM a ieșit la declarații după întrevederea cu Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. "Noi am discutat cu domnul Președinte. Anterior ne-am convocat și cu fracțiunea Partidului Socialiștilor într-o ședință separată, noi am discutat despre...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2019, ora: 10:45

Saakashvili, despre demisia Guvernului Sandu: Putin şi-a încheiat operaţiunea de acaparare a puterii din Moldova

Saakashvili, despre demisia Guvernului Sandu: Putin şi-a încheiat operaţiunea de acaparare a puterii din Moldova

Fostul preşedinte al Georgiei Mihail Saakashvili consideră că demisia Guvernului de la Chişinău a fost pusă la cale de Moscova. Potrivit lui, Vladmir Putin „şi-a încheiat operaţiunea de acaparare a puterii din Republica Moldova”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2019, ora: 10:16

Premierul Ludovic Orban: România va coopera cu Republica Moldova numai dacă va exista „garanția învestirii unui guvern pro-european”

Premierul Ludovic Orban: România va coopera cu Republica Moldova numai dacă va exista „garanția învestirii unui guvern pro-european”

România va coopera cu Republica Moldova, în sprijinul cetățenilor săi, numai dacă va exista ,,garanția învestirii unui guvern pro-european”, este mesajul transmis de premierul Ludovic Orban ca reacție la demiterea guvernului Maia Sandu, marți, prin moțiune de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2019, ora: 10:04

Puţin de tot a rezistat ambarcaţiunea anti-oligarhică, foarte puţin, penibil de puţin

Puţin de tot a rezistat ambarcaţiunea anti-oligarhică, foarte puţin, penibil de puţin

Şi s-a prăbuşit zgomotos Alianţa PSRM-ACUM, a căzut Guvernul Sandu. Un asemenea deznodămînt trist era de fapt destul de previzibil, dacă ne gîndim la toată fojgăiala politică începută în 1991. Cîte alianţe şi politicieni se prăbuşiseră anterior, era de presupus că şi asta...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2019, ora: 09:57

Coada-calului face minuni în afecțiunile RINICHILOR

Coada-calului face minuni în afecțiunile RINICHILOR

 Coada-calului (Equisetum arvense) este una din plantele cu cele mai bune efecte asupra vezicii urinare și a rinichilor, fiind recomandată din vechime pentru diferite afecțiuni uro-renale.  Terapeuta austriacă Maria Treben recomandă pentru nisip și pietre la rinichi și la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2019, ora: 09:22

Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Derek Hogan a a efectuat o vizită în această dimineață președintelui Igor Dodon

Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Derek Hogan a a efectuat o vizită în această dimineață președintelui Igor Dodon

Derek Hogan a efectuat o vizită matinală președintelui Igor Dodon, după ce Guvernul Sandu a fost demis prin moțiune de cenzură

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2019, ora: 09:19

Petiția pentru demiterea președintelui Dodon, semnată de mii de oameni

Petiția pentru demiterea președintelui Dodon, semnată de mii de oameni

Partidul Liberal a inițiat o petiție în care cere să fie demis președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2019, ora: 09:12

Candu spune dacă PD va vota un Guvern minoritar: „Discutabil, posibil un astfel de scenariu”

Candu spune dacă PD va vota un Guvern minoritar: „Discutabil, posibil un astfel de scenariu”

Andrian Candu spune că este posibil scenariul în care fracțiunea PD să voteze un Guvenr minoritar. Declarația a fost făcută la o emisiune televizată de la Prime TV.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 13 Noiembrie 2019, ora: 09:07

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 13 NOIEMBRIE 2019. CAPRICORNII REVIN ÎN FORȚĂ

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 13 NOIEMBRIE 2019. CAPRICORNII REVIN ÎN FORȚĂ

Horoscopul zilei de 13 noiembrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 13 noiembrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 13...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2019, ora: 08:35

Alertă meteo! Cod galben de vânt, în Moldova

Alertă meteo! Cod galben de vânt, în Moldova

Meteorologii moldoveni au emis o alertă meteo de cod galben de vânt.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2019, ora: 08:21

Traian Băsescu propune o soluție pentru taxarea lui Dodon și socialiștilor: În locul Maiei Sandu aș începe negocierile cu Filip privind formarea unui nou Guvern

Traian Băsescu propune o soluție pentru taxarea lui Dodon și socialiștilor: În locul Maiei Sandu aș începe negocierile cu Filip privind formarea unui nou Guvern

 Fostul președinte al României și europarlamentarul, Traian Băsescu, este de părerea că blocul ACUM ar trebui să înceapă negocierile cu Partidul Democrat în vederea formării unui nou cabinet de miniștri. Declarația a fost făcută cu puțin timp în urmă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2019, ora: 07:42

Incredibil! Cu cine votează Băsescu în turul doi

Incredibil! Cu cine votează Băsescu în turul doi

Traian Băsescu a declarat, la un post de televiziune, că dezbaterile erau necesare în această campanie pentru prezidențiale. Potrivit fostului șef de stat, Klaus Iohannis practic nu are adversar în cursa pentru un nou mandat la Cotroceni. Totuși, acesta ar fi trebuit să accepte...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2019, ora: 06:33

Imagini de coșmar: Apele unui râu din Coreea de Sud s-au umplut de sânge

Imagini de coșmar: Apele unui râu din Coreea de Sud s-au umplut de sânge

Apa unui râu din apropiere de granița dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud a devenit roșie, după ce a fost poluată cu sânge de porc, relatează BBC. Sud-coreenii au sacrificat peste 47.000 de porci în încercarea de a opri răspândirea pestei porcine...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2019, ora: 05:46

Greu de stăpânit! Cele mai infidele zodii. Nu faci casă bună cu ele

Greu de stăpânit! Cele mai infidele zodii. Nu faci casă bună cu ele

Cand esti implicat intr-o relatie de cuplu, una din intrebarile care te preocupa este cat iti este de fidel. Iata un top al celor mai infidele zodii alcatuit de astrologii site-ului keen.com. Berbec Berbecii sunt independenti si impulsivi si de cele mai multe ori actioneaza inainte sa se...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2019, ora: 03:39

Moldovenii vor putea călători în Ucraina doar cu buletinul de identitate

Moldovenii vor putea călători în Ucraina doar cu buletinul de identitate

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi hotărârea cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de miniştri al Ucrainei privind călătoriile fără vize ale cetăţenilor.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)