Astăzi 25 Septembrie 2018, Marţi - Ultima actualizare la 24 Septembrie 2018
Abonamente

Opinii & Editoriale 27 Februarie 2018, ora 09:19

Marime Font

Locul unui președinte nu e pe Facebook, dar e printre oameni

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este foarte activ pe pagina sa de Facebook. Plasează acolo informații și fotografii de la toate vizitele pe care le efectuează. Uneori chiar exagerează la acest capitol și se creează impresia că nu face nimic altceva decât să stea pe rețelele de socializare.  

 
 
 

Zilele trecute, șeful statului a făcut o postare care s-a adeverit a fi extrem de stranie și discriminatorie. „Noi, moldovenii, suntem un popor ortodox. Bunicii şi străbunicii noştri au păstrat şi promovat această credinţă de secole. În prezent, se fac încercări de a ne ademeni cu noi învăţături false, cum ar fi liberalismul, toleranţa, egalitatea de gen”, a scris șeful statului pe contul său oficial de Facebook, cu ocazia sărbătorii Duminica Triumfului Ortodoxiei.

Postarea sa a generat numeroase critici din partea cetățenilor simpli, care au fost indignați de intoleranța și sexismul de care a dat dovadă președintele. Mai târziu, postarea a fost ștearsă, iar purtătorul de cuvânt al lui Dodon, Ion Ceban, a sugerat că textul nu a fost scris de șeful statului și nici măcar nu a fost coordonat cu el. Prin urmare, s-a strecurat o greșeală, dar nu a specificat de ce ordin era aceasta. Poate era una gramaticală, poate una de exprimare și nicidecum una de conținut - cum s-a încercat să se dea de înțeles.



Analizând această situație la rece, chiar și cei mai naivi dintre noi înțeleg că Dodon s-a speriat și a fost nevoit să se dezică de propriile cuvinte și gânduri. Postarea în cauză nu era cu nimic mai diferită decât alte zeci de postări „pro familie” pe care le-a făcut președintele până acum. Problema e că reacția cetățenilor a fost imediată, iar mai multe categorii de persoane s-au simțit lezate. De aceea, șeful statului a considerat că e mult mai simplu să spună că, de fapt, nu el a scris postarea și că nici măcar nu a văzut-o, decât să încerce să-și justifice modul de gândire primitiv. E foarte comodă această poziție. Dacă oamenii nu sunt de acord cu ceea ce scrii sau spui, foarte repede zici că nu sunt cuvintele tale, iar atunci când reacțiile sunt pozitive, omul cu mare plăcere își atribuie toate meritele. Rușinos, nu știu cum. Ba chiar aș spune... copilăros.

Igor Dodon stă mai mult pe Facebook decât acolo unde ar trebui să stea un președinte, un lider, un demnitar care a fost ales să rezolve problemele existente ale poporului, nu să creeze altele noi. Îl văd că apreciază postările foștilor colegi socialiști. Comentează la diferite postări, unde este vizat și chiar scrie texte lungi cu diacritice, într-o română perfectă. Iar noi știm că toate astea iau destul de mult timp. Deci, fie omul nu are treabă cu pagina sa de Facebook, fie n-are treabă cu funcția de președinte al Republicii Moldova. 

El chiar crede că oamenii sunt proști și nu înțeleg nimic. Sper ca această experiență proastă să-i fie o lecție și să înțeleagă că locul unui președinte nu e pe Facebook, dar e printre oameni. 

Un articol de: Dorin Galben Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Septembrie 2018, ora: 15:40 de Ana Marchitan

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 14 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Vestirea patimilor și a învierii

„Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!” (Matei 17; 22-23)

() Citeşte tot articolul