Astăzi 24 Septembrie 2020, Joi - Ultima actualizare la 23 Septembrie 2020
Abonamente

Actualitate 19 Iunie 2019, ora 08:22

Lovitură de la UE pentru Germania. Ce se întâmplă cu taxa pe autostrăzi pe care trebuie să o plătească șoferii străini

Marime Font

 Intenţia Germaniei de a introduce o taxă pe autostrăzi pentru automobiliştii străini îi discriminează pe aceştia şi încalcă legislaţia Uniunii Europene, a decis marţi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

În anul 2017, cabinetul de la Berlin a aprobat introducerea unei taxe pe autostrăzi pentru autoturisme, iar nivelul taxei va varia în funcţie de criteriile de mediu, astfel că autoturismele care poluează mai puţin vor plăti o taxă mai mică.

Vehiculele înregistrate în Germania urmau să plătească şi ele această taxă, care putea fi însă dedusă din taxa anuală pe autovehicul, astfel că şoferii străini vor fi, efectiv, singurii care vor plăti noua taxă, informează Reuters, preluată de Agerpres.
"Curtea constată că taxa de utilizare a infrastructurii, combinată cu scutirea de taxă pe autovehicule de care beneficiază proprietarii vehiculelor înmatriculate în Germania, constituie o discriminare indirectă pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate şi o încălcare a principiilor liberei circulaţii a mărfurilor şi liberei prestări a serviciilor", susţine CJUE.
"În ceea ce priveşte interdicţia discriminării pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate, Curtea constată că scutirea de taxa pe autovehicule în beneficiul proprietarilor de vehicule înmatriculate în Germania are ca efect compensarea integrală a taxei de utilizare a infrastructurii plătite de aceştia, astfel încât sarcina economică a respectivei taxe de utilizare a infrastructurii este suportată, în fapt, numai de proprietarii şi de conducătorii de vehicule înmatriculate în alte state membre", adaugă CJUE.
În urma deciziei curţii de la Luxemburg, Germania va trebui să renunţe sau să revizuiască această taxă.
Cazul a fost adus în atenţia CJUE de către autorităţile din Austria, care s-au plâns că o taxă de până la 130 de euro pe an este discriminatorie deoarece sistemul a fost conceput astfel încât povara economică să fie suportată doar de şoferii vehiculelor din alte ţări ale UE şi de Germania nu.
Încă din 2014, Berlinul și-a anunțat intenția de a introduce taxa de autostrada pentru șoferii străini, stârnind îngrijorarea Bruxelles-ului și a țărilor vecine care se temeau că Germania va submina astfel libera circulație.
Germania a fost pionier al transporturilor, atunci când a inaugurat prima autostradă din Europa destinată automobilelor, în 1921. Autobahn, care deseori nu are limitări de viteză, a creat o cultură, ajutând BMW, divizia Mercedes-Benz a grupului Daimler și brandurile Audi și Porsche ale Volkswagen să domine piața mașinilor de lux.
Tradiția vitezei nelimitate este pusă în pericol din cauza stagnării, în termeni reali, a sumelor alocate drumurilor, podurilor, căilor ferate și transporturilor publice, în timp ce traficul de pasageri a crescut cu 27%, iar cel de mărfuri cu 75%, potrivit datelor Ministerului Mediului și instututului german de cercetări DIW.
Taxa ar fi afectat în special străinii care locuiesc în apropierea granițelor statelor lor cu Germania și care se deplasează frecvent în această țară.
Ministrul Transporturilor din Austria a avertizat încă din 2017 că va da în judecată Germania la Curtea Europeană de Justiție, dacă șoferii străini vor fi discriminate.
State europene ca Italia și Franța impun plata de taxe la puncte de încasare de pe autostrăzi, în timp ce în Elveția și Austria se plătește o taxă anuală pentru acestea. Prin sistemul german, șoferii germani ar fi urmat să primească o vignetă în cadrul taxei anuale de drum, în timp ce străinii ar fi trebuit să o cumpere separat.
Pentru ca economia să se dezvolte în continuare, Germania are nevoie de investiții suplimentare de cel puțin 6,5 miliarde de euro pe an pentru întreținerea rețelei de transport, inclusiv a celor 13.000 de kilometri de autostrăzi, potrivit unui studiu realizat de institutul DIW din Berlin. Cele 43 de milioane de autovehicule care rulează pe drumurile din Germania provoacă uzură infrastructurii.
Șoferii germani plătesc deja circa 53 de miliarde de euro pe an, sub formă de taxe și comisioane legate de mașini, dar numai 19 miliarde de euro sunt investite în infrastructură.
 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Septembrie 2020, ora: 12:27

Ceban, către Nagacevschi: Pute în sistemul judecătoresc

Ceban, către Nagacevschi: Pute în sistemul judecătoresc

Lista agenților economici din Capitală care încalcă normele va fi făcută publică, pentru ca cetățenii să poată vedea cine se face vinovat pentru mirosul insuportabil.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Septembrie 2020, ora: 12:03

„Viitorul nicotinei”: Specialiști de talie internațională au discutat rolul nicotinei în reducerea bolilor asociate fumatului

„Viitorul nicotinei”: Specialiști de talie internațională au discutat rolul nicotinei în reducerea bolilor asociate fumatului

Nicotina este unul dintre produsele nocive, eliminate prin fumul țigării în timpul arderii. În același timp, împreună cu nicotina, se elimină o serie de substanțe dăunătoare sănătății. Nicotina creează dependență, dar nu este direct responsabilă de provocarea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Septembrie 2020, ora: 10:13

investigație CONTRABANDĂ DE MILIOANE / Transnistrenii de la Sheriff-ul au importat combustibil de 100 de milioane de dolari fără să plătească accize și impozite în R. Moldova

CONTRABANDĂ DE MILIOANE / Transnistrenii de la Sheriff-ul au importat combustibil de 100 de milioane de dolari fără să plătească accize și impozite în R. Moldova

Separatiștii transnistreni a cumpărat combustibil din UE și l-au introdus în R. Moldova ilegal, fraudând bugetul cu sute de milioane.

( ) Citeşte tot articolul

Chișinău 23 Septembrie 2020, ora: 10:00

Newton House: Cel mai solicitat complex rezidențial din sectorul Buiucani anunță ridicarea prețurilor la ultimele apartamente

Newton House: Cel mai solicitat complex rezidențial din sectorul Buiucani anunță ridicarea prețurilor la ultimele apartamente

Newton House, proiectul care a spart tiparele cu metoda inovativă de achitare în rate, anunță ridicarea programată a prețurilor. Potrivit angajaților companiei de construcție, începând cu data de 29 septembrie m2 va costa mai mult cu 55 €.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Septembrie 2020, ora: 08:49

Transportatorii aerieni globali cer testarea pentru Covid-19, pe aeroporturi, a tuturor pasagerilor curselor internaţionale, pentru înlocuirea carantinelor

Transportatorii aerieni globali cer testarea pentru Covid-19, pe aeroporturi, a tuturor pasagerilor curselor internaţionale, pentru înlocuirea carantinelor

Transportatorii aerieni globali au cerut marţi testarea pentru Covid-19, pe aeroporturi, a tuturor pasagerilor curselor internaţionale, pentru înlocuirea carantinelor care, în opinia lor, amplifică scăderea traficului, transmite Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

ROMÂNIA 23 Septembrie 2020, ora: 08:45

Botez cu 250 de persoane întrerupt de poliție. Organizatorul era un bărbat cercetat pentru proxenetism

Botez cu 250 de persoane întrerupt de poliție. Organizatorul era un bărbat cercetat pentru proxenetism

 Un botez din Buzău a fost întrerupt de poliție aseară, pentru că parcicipanții nu respectau regulile impuse în contextul pandemiei.

( ) Citeşte tot articolul

Sport 23 Septembrie 2020, ora: 08:42

Reacția Simonei Halep după retragerile numeroase de la Roland Garros

Reacția Simonei Halep după retragerile numeroase de la Roland Garros

Simona Halep a vorbit despre retragerile numeroase de la Roland Garros, după ce trei jucătoare din top 10 au decis să nu participe, la fel ca și alte sportive importante.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 23 Septembrie 2020, ora: 08:41

Xi Jinping îndeamnă la o recuperare „verde” a economiei mondiale, deși China este unul dintre cei mai mari poluatori ai lumii

Xi Jinping îndeamnă la o recuperare „verde” a economiei mondiale, deși China este unul dintre cei mai mari poluatori ai lumii

 Preşedintele chinez Xi Jinping a îndemnat marţi statele lumii să susţină o recuperare "verde" a economiei mondiale în era post-COVID, în mesajul video transmis lucrărilor celei de-a 75-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, relatează Xinhua.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 23 Septembrie 2020, ora: 08:26

Grăsimi sănătoase. Află alimentele care le conțin

Grăsimi sănătoase. Află alimentele care le conțin

 Ai auzit cu siguranta de faptul ca omega-3 si omega-6 sunt grasimi esentiale, grasimi sanatoase. Dar stiai de ce? Pentru ca organismul uman nu poate supravietui fara ele. Ambele tipuri de grasimi sunt polinesaturate si sunt necesare mentinerii unui echilibru sanatos in organism.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 23 Septembrie 2020, ora: 08:25

Horoscopul zilei de azi MIERCURI 23 SEPTEMBRIE 2020. Ceva trebuie rostit!

Horoscopul zilei de azi MIERCURI 23 SEPTEMBRIE 2020. Ceva trebuie rostit!

 Mercur din Balanta face cuadratura cu Saturn din Capricorn si a venit timpul sa vorbesti serios. Ceva trebuie rostit. Cineva trebuie sa afle care ii este limita. Poate ca este prea furios si nu o vede. Poate ca este prea razvratit si o ignora intentionat. Dar trebuie sa afle unde ii este...

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 23 Septembrie 2020, ora: 07:56

Alertă meteo: cod GALBEN de secetă hidrologică

Alertă meteo: cod GALBEN de secetă hidrologică

Vreme secetoasă și maxime de 26..28 de grade Celsius vom avea în următoarele zile. Codurile „portocaliu” și „galben” de secetă hidrologică au fost prelungite până pe 28 septembrie. Pentru 27 septembrie sunt anunțate ploi....

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 23 Septembrie 2020, ora: 06:35

23 septembrie în ISTORIE /// 1386: Începe domnia lui Mircea cel Bătrân în Țara Românească

23 septembrie în ISTORIE /// 1386: Începe domnia lui Mircea cel Bătrân în Țara Românească

În anul 1386, după moartea domnitorului Dan I, scaunul domnesc este preluat de către fiul lui Radu I, Mircea. 

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 23 Septembrie 2020, ora: 05:12

Rusia: Agenții FSB l-au arestat pe Visarion „Hristos Învățătorul”, liderul unui cult care crede că bărbatul este reîncarnarea lui Iisus Hristos

Rusia: Agenții FSB l-au arestat pe Visarion „Hristos Învățătorul”, liderul unui cult care crede că bărbatul este reîncarnarea lui Iisus Hristos

Liderul unui cult mesianic din Siberia și aghiotanții săi au fost reținuți la una din comunele sectei în urma acuzațiilor de folosire a banilor adepților și a violenței fizice și psihologice la adresa acestora, a anunțat marți serviciul de informații al Rusiei potrivit Moscow...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 23 Septembrie 2020, ora: 04:29

Cum a fost ciopârţit şi batjocorit Nicolae Iorga de un grup de legionari

Cum a fost ciopârţit şi batjocorit Nicolae Iorga de un grup de legionari

Istoricul botoşănean Nicolae Iorga a fost considerat un titan al culturii româneşti interbelice. Cu toate acestea, şi-a găsit sfârşitul la marginea unei păduri, batjocorit şi apoi ucis cu bestialitate. Vă prezintăm radiografia asasinatului celebru.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Septembrie 2020, ora: 16:13

BREAKING / Un avion de luptă de tip Suhoi-30 s-a prăbușit în regiunea Tver a Federației Ruse

BREAKING / Un avion de luptă de tip Suhoi-30 s-a prăbușit în regiunea Tver a Federației Ruse

În regiunea Tver, un avion de luptă de tip Su-30 s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament programat, relatează Interfax, citând serviciul de presă al districtului militar de vest.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 22 Septembrie 2020, ora: 15:40

VIDEO: Ce punem, de fapt, în farfurie? Otrava din puii „gigant” pe care îi luăm din magazine

VIDEO: Ce punem, de fapt, în farfurie? Otrava din puii „gigant” pe care îi luăm din magazine

 Specialiştii susţin că, dintr-un kilogram de carne de pui cumpărată din magazin, o treime este saramură, care este injectată în carne, de procesator. Alte pericole din carnea de pui sunt hormonii şi medicamentele care le sunt administrate animalelor în crescătorii.

( ) Citeşte tot articolul

CSI / Rusia 22 Septembrie 2020, ora: 15:36

Mai mulți artiști din Rusia au compus o melodie patriotică pentru susținerea lui Lukașenko: "Nu renunțați la cel iubit"

Mai mulți artiști din Rusia au compus o melodie patriotică pentru susținerea lui Lukașenko: "Nu renunțați la cel iubit"

 Mai mulți artiști din Rusia și Belarus cu compus o melodie patriotică pentru susținerea președintelui Aleksandr Lukașenko, care se confruntă cu proteste în masă pe plan intern după alegerile prezidenţiale despre care demonstranţii susţin că au fost fraudate,...

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 22 Septembrie 2020, ora: 15:31

Accident MORTAL la Ciocana - Patru maşini au fost distruse

Accident MORTAL la Ciocana - Patru maşini au fost distruse

Accident grav pe strada Nicolae Milescu Spătaru din capitală. Patru mașini s-au tamponat violent. Șoferul mașinii de marca „Dacia” a murit, iar ceilalți doi conducători auto au fost transportați la spital.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Septembrie 2020, ora: 15:22

Curtea Constituțională a avizat negativ proiectul de lege pentru modificarea și completarea Constituției, propus de Guvern

Curtea Constituțională a avizat negativ proiectul de lege pentru modificarea și completarea Constituției, propus de Guvern

Președinta CC, Domnica Manole, a pronunțat dispozitivul Avizului la proiectul de lege pentru modificarea și completarea Constituției. Prin acest aviz, Curtea s-a pronunțat asupra constituționalității amendamentelor la Constituție, care vizează sistemul judecătoresc.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)