Astăzi 18 Februarie 2018, Duminică - Ultima actualizare la ora 12:13
Abonamente

Actualitate 13 Octombrie 2017, ora 16:29

Lovitură dură: Partidul preşedintelui Dodon cere declararea lui Traian Băsescu persona non-grata în Republica Moldova

Marime Font

a

 

 
 
Chişinău
Hânceşti
Tiraspol
Chişinău 40 Hânceşti 39 Tiraspol 39
 

Partidul Socialiștilor solicită autorităților declararea fostului președinte al României Traian Băsescu persona non-grata pe teritoriul Republicii Moldova, transmite IPN.

Într-o declarație făcută publică de formațiune, socialiștii își motivează solicitarea prin faptul că Traian Băsescu s-ar implica în treburile interne ale statului. PSRM nu precizează însă care sunt acțiunile lui Traian Băsescu pe care le consideră intervenție „în treburile interne ale unei țări suverane”.

În aceeași declarație, Traian Băsescu este acuzat că ar susține reconstituirea într-un alt format a Alianței pentru Integrare Europeană – cu PLDM și PL.



Potrivit PSRM, se urmărește lichidarea Moldovei în anul 2018. „Deși a devenit evident că Republica Moldova nu poate adera la UE chiar și în viitorul îndepărtat, proiectul de unificare cu România, care prevede „eurointegrarea prin ușa din spate", a devenit planul de bază al grupului de la guvernare”, se spune în declarația socialiștilor.

PSRM reiterează sprijinul pentru poziția președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, privind revenirea în scoli la disciplina „Istoria Moldovei”. Totodată, formațiunea îndeamnă toate forțele patriotice să creeze front comun pentru apărarea statalității Moldovei și identitatea poporului moldovenesc.

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi


Editorial 14 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Credința și minunile (III)

Legătura dintre vindecare și credință este una foarte puternică, dar are loc în plan spiritual. Credința vie și lucrătoare duce la vindecarea sufletului nostru, la sănătatea duhovnicească. Nu întotdeauna și la cea trupească, cum ne place să credem.

() Citeşte tot articolul

Constantin Tănase 14 Februarie 2018, de Constantin Tănase

„Azilul singuraticilor”, fragment din cartea „Groapa cu lei”, 2014

Există un paradox, care doar aparent e paradox: omul, fiind sută la sută ființă socială, care „înnebunește” în singurătate în aceeași măsură în care are nevoie de parteneri sociali. Cândva eram și eu înclinat să cred că singurătatea e apanajul,...

() Citeşte tot articolul

Editorial 14 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Accesul la literatură

Întotdeauna mi s-a părut nedrept că literatura își croiește mai greu drumul prin lume decât arta plastică, pentru că – spre deosebire de cea din urmă – are nevoie de traducere. Și cu cât e mai săracă țara, cu atât mai puține sunt căile de acces la literatura...

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Februarie 2018, de George Simion

Igor cel Fără de Țară

Chiar în aceste zile și în săptămânile și lunile, care vor urma, R. Moldova se unește cu România, comună cu comună, localitate cu localitate, om cu om. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 13 Februarie 2018, de Răzvan Munteanu

(I)logica rusă

Tensiunile dintre NATO și SUA, pe de-o parte, și Federația Rusă, pe cealaltă parte, ating, din păcate, cote din ce în ce mai ridicate, fiind evident că asistăm la cea mai rece relație pe axa Washington-Moscova, de după căderea Zidului Berlinului.

() Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Decembrie 2017, de Marin Basarab

Domnule Jereghi, ne așteptam să turnați filme, nu să vă turnați colegii

„Noi îl mustrăm întotdeauna pe tovarășul Stalin, și da, cu siguranță o merită. Însă eu vreau să întreb – cine a scris 4 milioane de denunțuri?” (Serghei Dovlatov)

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Decembrie 2017, de Octavian Țâcu

Dosarul Centenarului (V): Sfatul Țării în polemica dintre Ioan Pelivan și Pavel Miliukov

Spuneam în articolul precedent dedicat problemei legitimității Sfatului Țării la Conferința de Pace de la Paris (1919), că unul din cei mai importanți și înflăcărați apărători ai intereselor Basarabiei a fost Ion Pelivan.  

() Citeşte tot articolul


 

 



Cele mai citite articole Timpul.md