Chișinău

Luminile sărbătorilor de iarnă se aprind pe 1 decembrie

În prima zi de iarnă, primarul mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă, va începe numărătoarea inversă, pentru ca exact la ora 20.00 să aprindă luminile de sărbători în Piaţa  Marii Adunări Naţionale. Pomul de Crăciun va arăta altfel în acest an, fără multe globuri şi ghirlande. Timp de două săptămâni locuitorii republicii au putut să sugereze autorităţilor locale cum ar putea să arate cel mai important brad din Chişinău. Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Vadim Brânzaniuc a spus că au fost propuse 36 de idei din partea cetăţenilor din  R. Moldova şi de peste hotare. "Noi am avut viziunea noastră, dar ne-am inspirat şi ideile propuse pentru Pomului de Crăciun", a explicat Brânzaniuc. 

De asemenea, pe 1 decembrie, va fi lansat postul de radio "Chişinău", un proiect editorial al Societăţii Române de Radiodifuziune, care va oferi publicului din R. Moldova programe la standartele serviciului public de radio românesc. Cu această ocazie, în PMAN, la ora 18.00, va începe un concert care va reuni trupe şi interpreţi din R. Moldova şi din România: Noroc, Gândul mâţei, FurioSnails, Big Band-ul Radio împreună cu Ozana Barabancea şi Berti Barbera, Taxi, Direcţia 5.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *