Macar atta bucurie

Exclusiv on-line

In unul dintre cele mai luminoase coltisoare ale copilariei mele sta rufarul. In fiecare an, in Postul Mare, linistea satului era spintecata de vocea sonora de tenor de opera a rufarului: rufe, terfe, sineala, turuiece!

In schimbul unui brat de rufe, primeai un pachetel de sineala, pentru varuitul caselor. Marea noastra atractie, a copiilor, erau insa turuiecele – niste mici fluierase de lut, in forma de cocosei. Ne doream atat de mult cate un turuiac, incat, desi stiam care vor fi consecintele, ii duceam rufarului tolisoare inca bune, haine de ale parintilor, care mai puteau fi purtate…

…Astazi, alti rufari cutreiera satele – rufarii electorali – cu alte anunturi: Secere, ciocane, stele rosii! Sineala nu aduc, deoarece, desi vine Pastele, tot mai putine case vor fi varuite – n-are cine, caci femeile sunt plecate… Copiii insa au mai ramas, si ma intreb cu ciuda: de ce oare acesti rufari contemporani nu vin prin sate si cu o geanta de turuiece? Macar atata folos din ei, macar atata bucurie pentru niste copii ramasi fara parinti tot din cauza lor, a rufarilor contemporani…