Maestrul Costică nu a murit, el a plecat, pentru un Timp, la Domnul

Ca jurnalist am trecut cu adevărat Prutul la sfârşitul lunii decembrie 2005, ca invitat al unui proiect de colaborare transfrontalieră moldo-română a jurnaliştilor din presa locală, organizat de API. Atunci am citit, pentru prima oară, câteva ziare de limbă română, printre care Flux şi Timpul – unde director fondator era Constantin Tănase, maestrul Costică, cum îi spunea un coleg basarabean. Titulatură pretenţioasă, acordată, de regulă, marilor jurnalişti.

În acea vreme, presa liberă şi independentă de limbă română se lupta din greu cu puterea comunistă şi presa de limbă rusă, majoritară încă şi acum, după atâţia ani de aşa-zisă independenţă şi suveranitate.

Cu impresionanta-i statură, plamădită parcă din basmele românilor despre voinicii ţinând piept balaurului legendar-comunist, cu inepuizabila-i energie de a se implica si de a contribui, prin forţa cuvântului tipărit în cotidianul naţionalTimpul, la bunul mers al lucrurilor in cetate, maestrul Constantin Tănase a demonstrat puterea omului de a alege: sub Timp sau a se înălţa cu demnitate in Timp.

De-a lungul Timpului i-am urmărit cu interes opera jurnalistică, ziarul său fiind, cu adevărat, un port-drapel al presei democratice româneşti într-un stat fără identitate, dependent încă de Moscova. Editorialele Maestrului, pe care în ultimii ani le savuram zilnic la micul dejun, erau străbătute de o credinţă nestrămutată in valorile spirituale românesti.

Cine se apleacă asupra biografiei sale va constata că Omul acesta s-a ridicat si s-a modelat prin forţa şi puterea cuvântului, reuşind să întoarcă Timpul în favoarea Omului, în dauna puterii politice, care refuză, cu obstinaţie, apartenenţa Moldovei la România, la Europa civilizată, în fond.

Personal, am regretul că, în ciuda a numeroase dar scurte vizite la Chişinău, nu am reuşit să-l întâlnesc, de câte ori îl sunam, mi se spunea că e plecat din redacţie. Am avut însă norocul să ne cunoaştem la două evenimente legate de numele lui Adrian Păunescu: primul, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, când Poetului i s-a acordat titlul de Membru de Onoare al AŞtM, iar al doilea, la inaugurarea bustului ridicat în memoria marelui Poet dispărut, bust instalat pe Aleea Clasicilor din Chişinău. La acest ultim eveniment am stat mai mult la un pahar de vorbă, la o terasă, prilej de a schimba păreri despre presă şi societatea basarabeană, discuţie înregistrată pe reportofon, care va apărea într-o proiectată carte de interviuri luate de mine de-a lungul ultimelor două decenii. În acest timp, Maestrul m-a învins la…numărul de ţigări fumate, pe care le lega aproape fără pauză. La despărţire, domnia sa mi-a propus să devin colaborator la Timpul, colaborare pe care am continuat-o şi după ce Creatorul l-a chemat la El pe unul dintre cei mai buni gazetari din întreg spaţiu românesc, alături de marii poeţi Vieru, Păunescu sau Nichita. Un adevărat cenaclu literar aflat în slujba Domnului, în cadrul căruia cei trei basarabeni se vor osteni, în continuare, pentru Basarabia română!

În semn de respect faţă de maestrul Constantin Tănase, cred că facultatea de jurnalism a Universităţii de stat din Chişinău ar merita să-i poarte numele.

În încheirea acestor rânduri omagiale, scrise cu prilejul comemorării a 67 de ani de la naşterea Maestrului, doresc să-l felicit pe Silviu Tănase, actualul director al Timpului, pentru ideea de a publica, zilnic, câte unul dintre editorialele scrise de regretatul său tată, cu atât mai mult cu cât ele par actuale…

Pentru cei interesaţi să-l cunoască pe acest mare jurnalist român, îi sfătuiesc să-i citească editorialele publicate, zilnic, în timpul.md. Ziar care, în numărul omagial de astăzi, îi dedică un spaţiu important.