Editorial

Mafia noastră e bună, iar mafia lor e rea?!

Ştiu, toate campaniile electorale de la noi debutează şi se desfăşoară sub flamura luptei sfinte împotriva mafiei. Aici se impune o remarcă: dacă în toate ţările mafia e univoc de un singur fel – rea, odioasă şi urât mirositoare -, la noi ea e de două feluri: rea şi bună, plăcut mirositoare. În campania electorală precedentă a fost rea o mafie, iar alta a fost bună. În viitoarea campanie se schimbă rolurile: mafia care a fost rea şi surpa temeliile statului devine, brusc, bună şi profund statalistă, iar mafia care a fost bună devine rea şi antistatală. Şi aşa o dată la patru ani, iar asta la moldoveni se numeşte SCHIMBARE şi ALTERNANŢĂ LA PUTERE. Cam o astfel de „schimbare” şi „alternanţa la putere” s-a produs şi la noi acum un an.

Şi încă o precizare, ca cititorul să înţeleagă până la capăt ce se întâmplă: când TIMPUL a fost inclus în „schema mafiei lui Plahotniuc” nu am rămas surprins – noi suntem obişnuiţi cu acest rol. Cei care ieri ciuguleau din palma lui Voronin, făceau parte din mafia creată de Voronin şi ne etichetau ca „ziar de bulevard” care „ciuguleşte din palma mafiei ruseşti”, astăzi luptă „împotriva mafiei” şi ne acuză că suntem vânduţi mafiei lui Voronin. Cam încurcat pentru o minte sănătoasă…

Cu adevărat stupidă situaţie şi ingrată meserie! Electoralele trec, politicienii care se atacau la sânge se împacă, creează alianţe şi guvernează împreună, devin cumetri şi-şi cunună odraslele, iar cei proşti şi umiliţi rămânem tot noi, jurnaliştii. Mafioţii o duc bine mersi, iar imaginea lor de mafioţi trece asupra jurnaliştilor care au fost atraşi în bătăliile electorale pentru că doresc şi ei să mănânce o bucată de pâine şi chiar cred sincer că fac o operă de asanare a societăţii şi de stârpire a mafiei. Mafia însă, precum se ştie, e nemuritoare. De altfel, ca şi corectitudinea şi bunul-simţ.

Nu zic că nu trebuie să luptăm cu mafia – dar nu numai la televizor şi nu numai în campaniile electorale, şi nu trecând dintr-o mafie în alta. În plus, mai sunt şi alte lucruri la fel de grave, care sapă la fel de periculos ca şi mafia la temelia acestui stat. Cât face declaraţia Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, lansată în cadrul întâlnirii cu arhiereii din cuprinsul Mitropoliei Moldovei în frunte cu ÎPS Vladimir la Mănăstirea Solovki, despre aceea că, „în pofida faptului că moldovenii nu vorbesc o limbă slavă, RM e considerată de Patriarhia Rusă parte componentă a Sfintei Rusii, care nu este un concept etnic sau politic, ci unul spiritual”?! Aceşti clerici nu formează tot un fel de mafie? Această mafie nu-şi are oare candidatul ei la postul de preşedinte al RM!? Dar oare această declaraţie a patriarhului rus („Ne rugăm pentru RM, pentru prosperitatea poporului moldovenesc, ca orientarea politică a RM să ajute la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”) nu este un atentat la siguranţa naţională a statului RM?! Dar cum se numeşte interzicerea de către CEC a unui spot electoral unionist al PNL? Să fie oare acest spot (cu un mesaj absolut constituţional!) mai periculos decât declaraţiile şovine şi imperiale ale patriarhului Rusiei? Sau „unionismul” rusesc e bun, consolidează statul RM, iar unionismul românesc distruge statalitatea celui de al doilea stat românesc? Oare acest subiect nu e la fel de important ca şi cel despre corupţie şi mafie? Dar câtă presă şi care presă s-a ridicat împotriva acestui act de bolşevism sovietic? Sau poate cei de la CEC cred că V. Pasat este un patriot mai mare al RM decât Vitalia Pavlicenco? Atunci prin ce se deosebesc ei de comuniştii Voronin, Mişin, Petrenko ş.a.?

Şi dacă am început-o cu mafia, închei tot cu ea. Ieri am aflat un lucru şocant: Doru Petruţi, managerul IMAS Chişinău, a declarat presei că a fost ameninţat de către reprezentanţii unor partide politice pentru a modifica datele BOP. „Aprilie-august este cea mai neagră perioadă în activitatea companiei noastre”, a mai spus Petruţi. Oare aceste partide nu sunt tot o mafie, dacă fac uz de asemene metode? Şi de ce nu ne revoltăm? De ce nu declanşăm campanii antimafie? Sau e vorba de ceea ce spuneam mai sus: s-a produs schimbarea şi mafia noastră e bună, iar a lor e rea?..

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *