Bună Dimineața

Magnificul 4422

Lecţia pe care ar trebuie s-o învăţăm noi ne-au oferit-o însă nu concurenţii electorali, ci… domnii alegători. Chiar dacă, la Chişinău, diferenţa dintre scorul electoral nu e una de zeci de mii de voturi, ci doar de 4422, în situaţia de azi acesta este un număr de-a dreptul magnific. De aceea, ar trebui să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului şi să spunem că, de această dată, chişinăuienii au înţeles perfect ce trebuie să facă: ei au ieşit masiv la vot, oprind astfel ofensiva coloanei a cincea ruseşti şi contracarând pericolul revenirii comuniştilor la putere. Mi-ar plăcea să cred că acesta e şi meritul celor trei componente ale Alianţei care au acţionat, în turul al doilea, ca un tot întreg.

Dar şi mai mult mi-ar plăcea să cred că AIE-2 şi-a învăţat ea însăşi lecţia, care constă în trecerea peste divergenţele mai mari sau mai mici şi formularea unui singur mesaj adresat cetăţenilor. Bineînţeles, nu este deloc uşor să găseşti limbaj comun în cele mai diferite probleme ce vizează Moldova, dar – aşa cum demonstrează şi recentul scrutin – domnii alegători apreciază şi aşteaptă de la componentele Alianţei anume un mesaj unic. Să fie într-un ceas bun!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *