Politică

Maia Sandu MĂTURĂ PE JOS cu Dodon / Nu este în stare să facă NIMIC fără Plahotniuc

Lidera Partidului „Acțiune și Solidaritate”, Maia Sandu, declară că Președintele Republicii Moldova și liderul neoficial al Partidului Socialist din Republica Moldova, Igor Dodon, ar fi fost format de fostul Președinte al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.

Într-un mesaj postat pe pagina sa de facebook, Maia Sandu declară că de fapt Dodon ar fi un proiect al fostului lider PD, Vlad Plahotniuc. Că ultimul i-ar fi dat bani să-și facă partid, că i-ar fi dat bani să ajungă în Parlament și că-n fotoliul de Președinte, Igor Dodon, tot ar fi ajuns cu ajutorul lui Vlad Plahotniuc.

Președintele PAS, mai spune că de fapt după ce Igor Dodon ar fi demis Guvernul pe care ea îl conducea, acesta nu ar fi făcut nimic.

„Am înțeles că Igor Dodon iar se vaietă pe Internet. Toamna trecută, și-a închipuit omul că poate conduce o țară și a demis guvernul pe care am avut onoarea să-l conduc. De atunci tot încearcă să ne convingă că are situația sub control: că majoritatea parlamentară e beton, că economia o să explodeze de la investiții în drumuri, că pandemia e floare la… nas.

În realitate, el a demonstrat că nu poate face nimic. Și nu a făcut niciodată nimic. Partidul i l-a făcut Plahotniuc. Tot el l-a împins în parlament. Banii au venit de la Plahotniuc și în fotoliul de Președinte tot Plahotniuc l-a pus. Înţeleg că nu poate nimic fără el. Înțeleg că îi lipsește. Degrabă îl va urma.” a declarat Maia Sandu.

https://paranteze.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *