Internațional

Maldonado, învingătorul surpriză de la Barcelona

 Descalificarea primita de Lewis Hamilton dupa calificarile de sambata l-a propulsat pe Maldonado in primul pole position al carierei in Formula 1.

Pozitia fruntasa nu l-a ajutat prea mult pe tanarul pilot din Venezuela, care s-a vazut depasit imediat dupa start de Alonso, fostul dublu campion mondial fortand interiorul in primul viraj al cursei.

Maldonado s-a repliat in pozitia secunda chiar in fata incisivului Raikkonen pastrandu-se intre-un ecart de o secunda in raport cu liderul Alonso.

Schimbarea de lider s-a produs in turul 11 din cele 66 programate dupa primul pit stop al lui Alonso. Spaniolul avea sa piarda nu mai putin de doua locuri, astfel ca Maldonado urca la conducerea in fata lui Raikkonen.

Dupa doar un tur primii doi clasati intrat si ei pentru a schimba softurile cu harduri, iar Alonso revenea la conducerea unui Mare Premiu al Spaniei pe care nu l-a castigat decat o singura data in cariera.

Turul 13 s-a dovedit a fi cu ghinion pentru septuplul campion mondial Michael Schumacher. Germanul de la Mercedes se afla in urmarirea brazilianului Bruno Senna dupa un start promitator cand echipierul de la Williams-Renault a franat brusc si Schumacher l-a percutat in plin. Ambii piloti au parasit cursa, cel mai nervos fiind Schumacher care a aruncat volanul monopostului sau intr-un vizibil gest de frustrare.

Trenul hard de pneuri nu l-a favorizat prea mult pe Alonso care a inceput sa piarda teren in fata lui Maldonado, astfel ca in turul 20 diferenta dintre cei doi se redusese la mai putin de doua secunde.

Venezueleanul a facut al doilea schimb inaintea spaniolului si a avut pana la urma castig de cauza, cele doua tururi in plus petrecute pe gume noi dovedindu-se decisive in economia rezultatului final.

Alonso a schimbat si el in turul 27, insa la revenirea in cursa diferenta care il separa de liderul Maldonado era de peste sapte secunde.

Dupa jumatatea cursei ecartul a inceput sa scada constant si Maldonado a schimbat pentru a treia oara in turul 42 cand mai pastra doar patru secunde in fata ibericului de la Ferrari.

Alonso ramanea in pista pentru alte trei tururi fara insa a reusi realizarea unui ecart suficient de mare pentru a-si pastra prima pozitie.

Oprirea spaniolului din turul 45 l-a readus pe Maldonado la conducere, pozitie pe care echipierul de la Williams-Renault nu avea sa o mai cedeze pana la final in pofida apropierii lui Alonso la mai putin de o secunda.
Dublul campion mondial s-a resemnat in final si nu a mai tras tare in urmarirea lui Maldonado, care a bifat astfel la Barcelona prima victorie din cariera in Formula 1 in doar al doilea sau sezon la cel mai inalt nivel.

In varsta de 27 de ani, Maldonado a ajuns in Formula 1 in 2011 din postura de campion al seriei GP2. Dupa un prim sezon in care cel mai bun rezultat al sau a fost locul 10 in cursa de la Spa-Francorchamps (Belgia), Maldonado a inceput 2012 cu doua clasari in afara punctelor. Cel mai bun rezultat al sezonului a fost obtinut la Shanghai in China, locul 8, dupa care a urmat abandonul din Bahrain.

Echipa Williams nu mai castigase o cursa de Formula 1 din noiembrie 2004, cand columbianul Juan Pablo Montoya se impunea in Marele Premiu al Braziliei de la Interlagos. Ultimul podium pentru echipa lui Frank Williams a fost adus de Nico Rosberg in Australia 2008.

Urmatoarea cursa a sezonului in Formula 1 este programata in 26 mai pe circuitul stradal din Monte-Carlo.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *