Mănânc, deci îmi este foame
Când s-a întâmplat ultima dată să savuraţi ceea ce aveţi în farfurie şi să vă bucuraţi de faptul că aveţi o binemeritată pauză de masă?
Sunt ţări în care atunci când serveşti masa desfăşori de fapt un întreg ritual şi savurezi fiecare moment pe care îl petreci aşezat la masă. Fiecare gust al bucatelor este deosebit, este apreciat şi îţi rămâne în memorie ca un moment deosebit.
Am citit zilele trecute despre faptul că „Mesele sunt alimente pentru organism / Cunoaşterea este hrană pentru minte / Meditaţia este hrană pentru spirit / Muzica este hrană pentru dragostea inimii / Visele sunt alimente pentru conştiinţă”, iar eu tind să fiu de acord cu aceste zicale şi atunci când mă aşez, printre altele, la masă, decât să mănânc doar pentru că îmi este foame, să mă bucur de fiecare îmbucătură pe care o iau, chiar dacă ea este o banală tartină.
Ştim cu toţii că mâncăm pentru a trăi, deci hrana este importantă primordial pentru supravieţuirea noastră. Asta înseamnă că atenţia noastră este asupra sinelui, corpului, a actului de a mânca efectiv, şi abia apoi asupra ei. Aportul nutritiv este mai important decât gustul, aşa cum atunci când e frig, grosimea unei haine prevalează asupra designului ei.
www.culinar.md
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!