Astăzi 23 Februarie 2019, Sâmbătă - Ultima actualizare la ora 10:56
Abonamente

Actualitate 3 August 2018, ora 10:46

Marea Neagră, „betonată“ cu pietre și moloz de proprietarul unei cherhanale / VIDEO

Marime Font

Chiar sub nasul (ba poate și cu binecuvântarea) autorităților locale, pe malul Mării Negre se desfășoară lucrări de construcție fără autorizație. Proprietarul unei cherhanale își extinde domeniul aruncând în mare pietre și moloz, aduse cu zeci de camioane.

Terenurile de pe malul mării sunt cele mai valoroase în județul Constanța. Dacă te depărtezi de țărm chiar și câțiva zeci de metri, prețul unei parcele scade semnificativ. Acesta, probabil, este unul dintre motivele pentru care anumite persoane fac gesturi incredibile.

„România liberă” a intrat în posesia unor filmulețe în care se vede clar cum anumite persoane aruncă în Marea Neagră resturi de la materiale de construcții. Nu o găleată, două, ci tiruri întregi. Se întâmplă în comuna Agigea, una dintre cele mai bogate din România, comună aflată în imediata apropiere a municipiului Constanța.


În fotografiile surprinse se mai vede un lucru care ridică multe semne de întrebare. Unul dintre tiruri trece chiar pe lângă o mașină a Poliției Locale Agigea, instituție care aparține de Primăria Agigea. Polițiștii locali nu fac niciun gest. Într-o altă imagine, primarul din Agigea, Cristian Cârjaliu, se află chiar în locul unde tirurile aruncă moloz în mare.

Toate aceste lucruri se întâmplă în fața unui restaurant pescăresc din Agigea. La prima vedere, pare o încercare a administratorilor acestuia de a câștiga teren pentru a-și extinde afacerea, mai ales că nu este singurul restaurant de acest tip din zonă. Între cele două există o concurență de mai mulți ani, deși clienți au – destui – ambele. O altă explicație pentru care s-ar arunca tone de moloz în mare nu găsim.

Ce spune Primăria Agigea
Am încercat, așa cum este firesc, să luăm legătura cu Primăria Agigea, pentru a vedea dacă a autorizat astfel de lucrări și, dacă le-a autorizat, în ce constau.

Am solicitat instituției să ne spună dacă lucrările despre care vorbim au fost executate în baza unei autorizații de construire. De asemenea, am solicitat să ne spună dacă societatea Golful Pescarilor, în dreptul căreia se aruncă moloz, a făcut obiectul unor controale și dacă au fost întocmite procese-verbale de constatare a unor contravenții.

„Acolo imobilul este compus din piatră și este proprietatea unei persoane juridice, la fel cum este și Sarda Fish, adică cel care a făcut reclamația. El construiește acolo și s-a aplicat același temei legislativ. Și-a refăcut stuful, nu i-a trebuit autorizație de construire. Pentru lucrări pentru care se folosește același material din care este construit imobilul, nu se schimbă arhitectura acestuia, nu este nevoie de autorizație de construcție. Legea 50 prevede că, dacă nu faci modificări de structură, nu este nevoie de autorizație de construire. Un dig de piatră este construit din piatră”, a declarat primarul Cristian Cârjaliu.

Întrebat cum explică faptul că sunt aruncate pietre în mare, nu la o construcție anume, acesta a precizat că este vorba despre un „dig imobil”, care a fost cumpărat de la o firmă a fostului senator Dorel Onaca. „A fost cumpărat la licitație și se pare că a deranjat pe cineva”, a spus acesta.


Reacția Apelor Române
Am solicitat un punct de vedere și de la Administrația Bazinală a Apelor Dobrogea Litoral, instituția care, conform legii, ar trebui să avizeze astfel de lucrări.

„La noi nu apar niciun fel de date despre o astfel de lucrare”, a declarat Hristu Uzum, directorul general al instituției. Lucrurile sunt însă puțin mai complicate. Întreaga zonă despre care vorbim este cuprinsă în etapa a doua a reabilitării costiere, un proiect finanțat cu fonduri europene de câteva sute de milioane de euro. Primăria Agigea și-ar fi exprimat un punct de vedere la emiterea certificatului de urbanism de către Consiliul Județean Constanța, ceea ce înseamnă că Primăria are cunoștință de acest proiect european – foarte important pentru zona costieră a României – și, prin urmare, nu poate autoriza alte investiții.


Proprietarul digului se apără
Am luat legătura cu administratorul firmei care are în proprietate digul, Dan Popa, de la La Mer Noire SRL. „Am pus niște pietroaie, circa 30-40, pentru a proteja investiția. O să vă dau și poze să vă arăt ce furtună a fost în martie. Valurile băteau în restaurant. A trebuit să-mi protejez investiția”, a declarat acesta.

Administratorul a precizat că digul de piatră este imobilul său. „Am pus niște pietre peste pietrele mele”, a precizat acesta, întrebat dacă avea nevoie de autorizație de la Apele Române. Dan Popa este asociat în Golful Pescarilor SRL.

Am încercat să obținem un punct de vedere și de la administratorii acestei din urmă firme. La numărul de telefon care apare înregistrat pe site-ul Ministerului de Finanțe a răspuns o doamnă, căreia i-am prezentat cazul, dar a spus că nu are nicio legătură cu firma respectivă.

Proiect de extindere respins în 2017
Restaurantul despre care vorbim a încercat să se extindă și anul trecut. A cerut un aviz de la Agenţia pentru Protecția Mediului, dar a fost respins de către Comisia de Analiză Tehnică.

A cerut „extindere și modernizare parter construcție pescărească”. „În urma analizării documentaţiei depuse, a localizării amplasamentului în planul de urbanism şi în raport cu poziţia faţă de arii protejate, zone-tampon, monumente ale naturii sau arheologice, zone cu restricţii de construit, zona costieră, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a decis respingerea solicitării acordului de mediu pentru proiect“, se arată în documentul emis de APM.

Potrivit comisiei, motivul care a stat la baza deciziei ar fi faptul că, în urma cercetărilor în teren, inspectorii de mediu au constatat că lucrările de investiţie sunt parţial realizate, iar evaluarea impactului asupra mediului nu mai poate fi efectuată. Drept urmare, în cadrul ședinței Comisiei de Analiză Tehnică din data de 13.01.2017 s-a hotărât respingerea solicitării acordului de mediu.


Faleza este de interes național
Potrivit legislației în vigoare, falezele și plajele sunt domeniu public de interes național. Reiese chiar dintr-un punct de vedere emis în urmă cu doi ani de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), într-o altă speță de la malul mării. „Potrivit art. 6 alin. 1 din OUG nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere, «aparțin domeniului public al statului falezele care sunt în contact cu marea sau cu proprietatea publică a statului până la 10 m în spatele crestei falezei». În consecință, terenul în cauză face parte din domeniul public al statului de interes național”, se arată în documentul citat, semnat de directorul de la acea vreme al ABADL, George Papari. „AN Apele Române, prin direcțiile regionale, este administrator de drept al falezelor litoralului românesc (...). Consiliile locale riverane Mării Negre nu pot administra domeniul public al statului de interes național, plaja și faleza Mării Negre”, se mai arată în adresa respectivă.





Sursa: romanialibera.ro 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:56

Anul trecut s-au vândut în lume 86 milioane de automobile noi, iar SUV-urile au atins o cotă record de 36%, în timp ce mașinile electrice au avut și ele un an record, cu 1,2 milioane de unități. Datele JATO arată că cele mai vândute modele auto din lume sunt...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:54

Îndrăgita interpretă Geta Burlacu susţine Partidul Democrat din Moldova, la alegerile parlamentare din 24 februarie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:53

Rusia pregătea un ajutor pentru viceministrul italian de orientare ultra-dreapta, Matteo Salvini, pentru ca acesta sa obțină succes la alegerile pentru Parlamentul European din luna mai. În acest sens, statul rus era dispus sa acorde o finanțare secretă în valoare de 3 milioane...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:26

Şeful organizaţiei din Suruceni a PAS, Vitalie Cara, şi-a îndemnat consătenii să o susţine la scrutinul de duminică pe Monica Babuc, candidat din partea Partidului Democrat din Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:25

În lipsa oamenilor care provoacă accidentele, riscurile se reduc cu 90%, iar cei ce lucrează în domeniul asigurărilor auto încearcă să se pregătească pentru această schimbare. Dan Peate, un asigurator şi expert în capitalul de risc, vrea să facă pasul cel mare...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:22

Iluştrii muzicieni Vitalie şi Vasile Advahov, care conduc una din cele mai bune orchestra de muyică populară din ţară, îşi exprimă public sprijinul pentru Alexandru Jizdan, candidat PDM la funcţia de deputat, pe circumscripţia 34, din Anenii Noi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:22

O sondă spațială japoneză a aterizat cu succes pe un asteroid aflat la 340 de milioane de kilometri de Pământ. Hayabusa2 va colecta probe care ar putea răspunde unor întrebări despre originea vieții, transmite DW.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:20

În drum spre o întâlnire cu alegătorii din satul Vărzăreşti, raionul Nisporeni, liderul Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a făcut un scurt popas la casa părintească din Grozeşti, unde-l aşteptau mama sa, Zinaida Plahotniuc, şi cele trei surori ale sale,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:05

Atunci când oamenii de ştiinţă calculează câtă materie ar trebui să existe în Univers, estimările lor depăşesc vast cantitatea de materie observată. De fapt, lipseşte circa o treime din materie care ar trebui să fie acolo, conform calculelor.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 09:58

Soldații venezueleni au deschis focul vineri asupra cetățenilor indigeni, aproape de granița cu Brazilia, omorând două persoane, în timp ce președintele Nicolas Maduro încearcă să blocheze aducerea ajutoarelor umanitare într-o țară devastată economic, relatează...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 23 Februarie 2019, ora: 07:53 de George Mârzencu

Voronin a fost un bețiv, iar Dodon - un liberal exemplar

Voronin a fost un bețiv, iar Dodon - un liberal exemplar Din editia print

Dodon a fost premiat pentru propagandă românească în satul Sadova

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 23 Februarie 2019, ora: 06:00

Istoria limbii române: Câte cuvinte am moștenit din latină?

Istoria limbii române: Câte cuvinte am moștenit din latină?

Când vorbim despre viața cuvintelor românești trebuie să începem cu... începutul: am arătat în episodul precedent că limba română continuă latina, limba-mamă. Este un adevăr pe care nu mă sfiesc să-l repet ori de câte ori voi avea prilejul s-o...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 01:27

Legăturile dintre președintele moldovean, Igor Dodon, și cel rus, Vladimir Putin, au o componentă financiară directă. Astfel, cel puțin 70.000 de euro au intrat în contul fundației “Din suflet”, a Galinăi Dodon (soția președintelui Republicii Moldova).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 19:29

Autoritățile de la Chișinău au informat astăzi Adunarea Parlamentară a OSCE despre imixtiunile grsolane ale Federației Ruse în procesul electoral din Republica Moldova. Deputatul democrat Sergiu Sîrbu s-a referit inclusiv la noul dosar fabricat de Moscova pe umele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 19:27

Administrația Națională a Penitenciarelor din Republica Moldova dezminte, într-un comunicat de presă, informațiile tirajate de o parte a mass-media privind pretinsa înjunghiere a lui Veaceslav Platon, în Penitenciarul nr. 13.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 16:12

Rareori ți-e dat să vezi o criză de identitate a unei formațiuni politice în ajun de alegeri precum cea prin care trece astăzi blocul ACUM. Câteva zile în urmă, vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate; Mihai Popșoi, a surprins pe toată lumea,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 16:11

Declanșarea de către Rusia a unui dosar penal în care ar figura Vlad Plahotniuc, poartă un evident caracter electoral câtă vreme acest lucru se întâmplă cu două zile înainte de alegerile din R.Moldova. De această părere este analistul politic Ion...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:59

Fostul președinte al filialei Botanica a PPDA, Sergiu Cibotăreanu, susține că formațiunea condusă de Andrei Năstase nu este nici pe departe una proeuropeană. Potrivit lui, partidul format pe baza mișcării protestatare din 2015 a deviat foarte mult de la traseul său inițial....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:58

Mai mulți artiști iluștri își exprimă încrederea că PDM poate continua schimbările bune din Moldova, așa cum a făcut-o și în ultimii ani. Ei declară, în câteva mesaje live pe Facebook, că vor vota pentru Moldova și pentru fapte, nu vorbe, la alegerile...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:56

Unul din autoturismele care asigura protecția în cortegiul prezidențial a fost accidentat astăzi, în timp ce se afla în misiune.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:55

Astăzi povara fiscală pe care un angajator o simte este mai mică decât în urmă cu trei ani. Acest lucru se datorează actualei guvernări, care trebuie să-și continue actvitatea și după alegerile din 24 februarie, susțin managerii centrului comercial Grand Hall, într-o...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:54

Departamentului american pentru Securitate Internă a creat o universitate falsă, Universitatea din Farmington, pentru a lansa o capacană și pentru a aresta studenții străini care încearcă să rămână pe teritoriul american în mod ilegal, relatează The Guardian.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:53

Preşedintele polonez, Andrzej Duda, şi omologul său lituanian, Dalia Grybauskaite, au semnat joi, la Varşovia, o declaraţie privind securitatea comună, care include coordonarea politicilor de apărare şi securitate ale celor două ţări în cadrul NATO şi al Uniunii Europene şi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 13:50 de Ana Marchitan

Duminică, 24 februarie, în R. Moldova, vor avea loc alegeri parlamentare ordinare. Astfel, pentru prima dată, cetățenii vor alege cei 101 deputați conform sistemului electoral mixt. Adică, 50 dintre aceștia vor accede în Legislativ pe liste de partid, mandatele urmând să...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)