Fără a-mi propune să ofensez vreo parte a societății noastre poli-etnice, poli-geopolitice, poli-ideologice și poli-tot-ce vrei, trebuie să remarc următorul lucru. Niciodată, nici o dezbatere publică pe tematici axiologice sau istorice, n-a fost purtată și încheiată cu bun simț.
Cel puțin nu după Independență încoace. A fost, poate, doar începută cu bun simț, dar numai de către cei de la care chiar ne așteptam să facă asta, adică de istorici. După aceea, însă, a deviat de fiecare dată spre direcții rușinoase, chiar dacă scopul proclamat al tuturor părților a fost de „a aduce lumină”, „a repara greșelile trecutului”, sau de „a aduce un omagiu victimelor și veteranilor războaielor”.
În mod evident, cei care denaturează sensul unor mesaje care ar trebui să consolideze societatea în jurul unor valori umane universale, sunt politicienii, acești profanatori profesioniști ai valorilor adevărate. Mai exact, politicienii de stânga, dar și unii de dreapta, în anumite accese de decebalism. Evident, ei spun, iar unii chiar cred în ce spun, că au cele mai bune intenții. Problema este că prea puțini dintre ei au credibilitatea, integritatea și până la urmă, competența, să se pronunțe referitor la niște lucruri care le depășesc spiritul și gândirea.
De aceea, singurul lor rol ar trebui să constea în a lua act de pozițiile forurilor competente și legitime în a se pronunța pe aceste subiecte. Forurile pot fi academiile de știință, uniunile scriitorilor, istoricilor și ale altor categorii de intelectuali. Or aceste foruri nu ratează nici un prilej pentru a le aminti politicienilor că limba pe care o vorbim este româna, că pe 28 iunie 1940 am fost ocupați ilegal de Uniunea Sovietică, sau că războiul din intervalul 1941-1945 este departe de a fi pentru noi unul de apărare a „patriei”, din simplul motiv că Uniunea Sovietică nu este pentru noi, cum nu este nici pentru baltici, ucraineni sau georgieni, adevărata patrie. Argumentarea este inutilă în acest context, lucrurile fiind cunoscute.
Cu toate acestea, roboțeii roșii ai Kremlinului, fie ei PCRM-iști sau PSRM-iști, nu renunță la profanarea jertfelor unei „victorii” străine, împingând sub nasul APME două proiecte, unul legislativ al (comuniștilor) și altul de hotărâre (al socialiștilor). Primul datează din 30 ianuarie 2015, iar al doilea de mai demult, din 29 decembrie 2014. Ambele prevăd declararea, de la nivelul cel mai înalt, a anului 2015 drept an al veteranilor marelui război pentru apărarea patriei”, sau al „marii victorii”. Fără a exista vreo diferență notabilă între cele două inițiative, prima le-a sunat membrilor Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media mai pertinentă, acumulând trei voturi (Mihalache și, probabil, Ceban plus Radvan). Asta în timp ce cea de a doua, a socialiștilor, a primit doar două voturi, adică doar de la inițiatorii ei (Ceban și Radvan). Fiind o ședință deliberativă, la care au participat șase dintre cei zece membri, era nevoie de patru voturi pentru ca inițiativele să primească aviz pozitiv.
În condițiile în care proiectul ordinii de zi din 20 februarie prevedea doar Raportul cu privire la CCA, iar pe 23 februarie acesta a fost înlocuit pentru ședința din 25 februarie cu cele două proiecte ale comuniștilor și socialiștilor, merită să ne punem niște întrebări. Pe de o parte, înțelegem că cele două găști de dubioși trebuie să-și satisfacă armatele de zombi, încercând să le resusciteze nostalgiile. Pe de alta, însă, ne întrebăm de ce președintele comisiei, liberal-democratul Hotineanu, a permis înlocuirea unui punct de interes public cu două puncte de interes îngust ale „opoziției”?
Totuși, acesta a adoptat o poziție împăciuitoare, propunând modificarea inițiativei comuniștilor pentru plen cu o formulare neutră, care să facă apel la memoria veteranilor războiului, pur și simplu. Iar asta ne duce cu gândul la o posibilă intenție a liberal-democraților de a detensiona situația, satisfăcându-i, totuși, pe comuniști, care l-au făcut pe Gaburici premier. Așa vom avea niște proeuropeni care acționează în spiritul conciliant european, dar și niște comuniști care se mai leapădă în fața propriului electorat de „bacilul coaliției proeuropene”, oferindu-le un prilej bun de alcoolizare și ciastușkizare. În mod evident, discursul public se va axa pe victorioși, adică pe rușii sovietici, ignorându-se băștinașii români moldoveni. Adică, încă un punct pentru comuniști și chiar socialiști.
Urmează, așadar, ședința de plen a parlamentului, când vom vedea care este calea aleasă de PLDM și mai ales de PD. Va fi aceasta cea europeană, a adevărului științific, sau cea a uniunii vamale, a propagandei putiniste?
|
Cu ce averi a venit în funcție, cu acelea a și plecat. Cel puțin potrivit declarației de avere. Este vorba despre fostul președinte, Igor Dodon, care conform documentelor depuse la ANI pe tot parcursul celor patru ani de mandat în fruntea țării a trăit din salariu și a...
( ) Citeşte tot articolulÎn perioada sărbătorilor de iarnă cu toții punem câteva kilograme în plus. Perioada grea începe după finalul vacanței, când ne apucăm de slăbit.
( ) Citeşte tot articolulBerbec Încearcă să eviți discuțiile cu partenerul de viață, mai ales că acesta este posibil să aibă numai intenții pozitive asupra ta. Comunica direct și sincer ceea ce simți, chiar dacă unele aspecte te îngrijorează. Diplomația este cea care te ajută atât...
( ) Citeşte tot articolulDe fiecare dată când „punem de-o supă”, inevitabil ne lovim de următoarea problemă: cum facem să adunăm spuma formată, astfel încât supa să fie limpede și fără gust ciudat? Și ce este, de fapt, acea spumă, de ce se formează?
( ) Citeşte tot articolulMeteorologii anunță pentru astăzi temperaturi de +6..+9 grade în nordul țării, +7..+10 grade în centru, iar în sudul țării sunt așteptate până la +11 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab din sud. Presiunea atmosferică va fi...
( ) Citeşte tot articolulZeci de persoane au fost arestate, sâmbătă, în Rusia, cu ocazia manifestaţiilor organizate în întreaga ţară la apelul susţinătorilor lui Alexeï Navalnîi pentru a cere eliberarea acestuia.
( ) Citeşte tot articolulJurnalistul american de televiziune Larry King a murit la 23 ianuarie 2021, la vârsta de 87 de ani. Larry Kimg se afla spitalizat în Los Angeles, fiind diagnosticat cu COVID-19. A decedat la Cedars Sinai Medical Center, potrivit anunţului publicat pe Twitter de Ora Media,...
( ) Citeşte tot articolulPolițistul din cadrul INSP, care a lovit mortal o femeie și a părăsit locul faptei, se afla în stare de ebrietate la volan. Asta arată rezultatul probelor biologice, care a arătat că avea în sânge o concentrație a alcoolului de 0,68 g/l. Informația a fost...
( ) Citeşte tot articolulPoliţia rusă a reţinut-o sâmbătă pe Iulia Navalnîia - soţia principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, aflat în detenţie - la un protest care are loc la Moscova, după cum a anunţat chiar ea pe contul ei de Instagram, dintr-o dubă a poliţiei,...
( ) Citeşte tot articolulPe 23 ianuarie, la 14:00, ora Moscovei (11:00 GMT) ieşiţi pe principalele străzi ale oraşelor voastre”, îndeamnă Iarmîş în apelul său transmis pe Twitter, în contextul în care mai mulţi reprezentanţi-cheie ai echipei lui Navalnîi la Moscova...
( ) Citeşte tot articolulRetete de ciorbe si supe. Ciorbele si supele se afla printre preparatele preferate ale romanilor. Sunt savuroase si sanatoase si fac deliciul unei mese la care se asaza intreaga familie.
( ) Citeşte tot articolulIstoria națională cuprinde multe pagini de vitejie ale poporului român, încă prea multe necunoscute suficient de public. Una dintre aceste pagini o constituie victoria strălucită a trupelor române conduse de Mihai Viteazul, la Șerpătești pe 23 ianuarie 1595.
( ) Citeşte tot articolulBanii se numără printre nevoile primordiale ale omului. Ne ajută să ne îndeplinim dorințele, să ne satisfacem necesitățile și, de ce nu, să trăim în lux. La fel de importantă este și gestionarea finanțelor, însă uneori deciziile legate de bani pot deveni stresante...
( ) Citeşte tot articolulOrganismul italian de reglementare privind confidenţialitatea datelor a ordonat aplicaţiei video TikTok să blocheze conturile utilizatorilor din Italia pentru care nu a putut verifica vârsta, după ce o fată de 10 ani a murit în timp ce participa la o provocare pe platformă.
( ) Citeşte tot articolulDoi frați din Republica Moldova de 34 și 36 de ani cu cetățenie rusă au fost împușcați la Moscova în timp ce unul dintre ei își juca nunta. Autoritățile ruse au pornit un dosar penal pe acest caz, scrie tv8.md.
( ) Citeşte tot articolulDietele de post sunt cele mai eficiente pentru cei care vor să slăbească fără să stea să numere neapărat calorii. Este vorba de două diete de post zilnic, cunoscute ca diete cu restricții de timp.
( ) Citeşte tot articolulUnsprezece din treisprezece candidați la funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) din partea Republicii Moldova, au fost admiși în cea de-a doua etapă a concursului, transmite deschide.md.
( ) Citeşte tot articolulOpozantul rus, închis imediat după ce s-a întors în țară, a contraatacat marți prin publicarea unei vaste anchete anticorupție ce îl vizează pe președintele Vladimir Putin și „palatul” imens pe care și l-ar fi construit pe malul Mării Negre.
( ) Citeşte tot articolulNumărul anual de sinucideri a crescut cu 3,7% în Japonia în 2020, ajungând până la 20.919, aceasta fiind prima creştere după 11 ani. Creşterea cea mai dramatică a înregistrat-o numărul de sinucideri în rândul femeilor, pe fondul pandemiei de...
( ) Citeşte tot articolulHam-ham! Cum ar fi să latre usturoiul din farfurie, că, până la urmă, și el este un cățel, nu? Limba română conține o mulțime de expresii amuzante printre care se numără și „cățel de usturoi”.
( ) Citeşte tot articolulVisele au diverse semnificatii, iar fiecare element care ni se arata in somn se traduce intr-un fel unic in trairile pe care le are fiecare sau in viata de zi cu zi. De aceea, oniromantia ofera diverse explicatii pentru fiecare dintre vise. Astazi, iti vom spune ce inseamna cand visezi...
( ) Citeşte tot articolulRegrupări și mișcări de trupe pe scena politică. Alegerile parlamentare anticipate rămân incerte, dar unele partide dau semnale că au început să se pregătească de campanie: socialiștii fac apel la crearea unui bloc comun al partidelor de stânga, un cunoscut...
( ) Citeşte tot articolulAutorităţile ucrainene au anunţat vineri reţinerea a patru persoane după incendiul care s-a soldat joi cu 15 morţi într-un cămin de bătrâni nedeclarat, decretând zi de doliu naţional, relatează AFP.
( ) Citeşte tot articolulO persoană s-a aruncat în gol de la etajul cinci al Spitalului de Urgență. Potrivit ofițerului de presă al Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic, în urma traumelor primite persoana a decedat pe loc, transmite publika.md.
( ) Citeşte tot articolul