Nu a fost un fashion icon al timpului său, dar stilul lui Margaret Thatcher cu siguranță va fi ținut minte – un șirag de perle, bluze cu funde, o geantă Asprey și foarte multe deux-pieces-uri cu fuste, în toate nuanțele albastrului, de la azuriu la bleumarin.
Fiica unui croitor, M. Thatcher a crescut purtând haine cusute acasă. Abia după ce s-a căsătorit cu soțul său, Denis, și-a permis să cheltuie pe haine. În timp, a reușit să-și creeze propriul stil din deux-piece-uri colorate, pălării, genți și, desigur, șiragul de perle. Acesta din urmă i-a fost oferit de soțul său imediat după nașterea copiilor. Pentru „doamna de fier”, detaliile au contat nu doar în politică, ci și în modă.
Stiliștii au reușit să o convingă să renunțe doar la pălăriile ciudate, or ea știa deja cum să se îmbrace. „Trebuie să decizi care sunt hainele în care eşti confortabilă. Trebuie să te simţi confortabil. Niciodată stridente, ci decente şi bine croite. Nu este nefeminin să fie bine croite”, spunea prima femeie premier a Marii Britanii.
Margaret Thatcher făcea parte din generația femeilor învățate să apară în fața celorlalți cu părul coafat într-un anume fel, cu mănuși, geanta și pantofii potriviți, și fără pantaloni. Fiind un prim-ministru al conservatorilor, Thatcher și-a permis totuși să adauge puțină modernitate stilului ei elegant, optând pentru costumele albastre în locul celor negre. O afirmație a propriei sale feminități au fost și fundele cămășilor. Dacă deux-pieces-urile vorbeau despre putere, atunci fundele reușeau să-i arăte latura ei mai dulce.
Stilul lui Margaret Thatcher a evoluat odată cu anii petrecuți în casa de pe strada Downing 10 din Londra (reședința prim-miniștrilor englezi). Dacă la începutul carierei sale politice opta pentru rochii fluide, piese lejere, în culori deschise, optimiste, în timp, „doamna de fier” alege haine mai structurate, grafice, în culori pământii, de la burgundy până la maro. Schimbări stilistice ce arată evoluția politică a fostei prim-ministru.
Într-o lume a bărbaților, Margaret Thatcher a reușit să demonstreze că o femeie se poate descurca de minune. Iar moda devine un instrument perfect pentru a-ți comunica sau masca mesajele și intențiile.
Timpul Suplimentul Femeia
|
Șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost reținut din nou cu puțin timp în urmă. Informația a fost confirmată pentru Jurnal.md chiar de către el. Morari ne-a comunicat că acum se află la PCCOCS, la audieri.
( ) Citeşte tot articolulCel puțin 15 muncitori migranți care dormeau pe marginea unei șosele din India au murit după ce un camion scăpat de sub control i-a călcat, informează digi24.ro. Alte șase persoane au fost grav rănite în accidentul petrecut marți dimineață, au anunțat autoritățile locale.
( ) Citeşte tot articolulLuna Februarie aduce schimbări importante în viața zodiilor, surprize pentru unii și dezamăgiri, mai mici sau mai mari pentru alții. În a doua lună din an apar pot apărea persoane cheie în viața unor zodii care le vor aduce noi perspective de cuplu, sau de business.
( ) Citeşte tot articolulPeste 130 de mașini au fost implicate într-un accident în lanţ produs pe o autostradă din Japonia din cauza unei furtuni de zăpadă. În urma impactului, o persoană a murit, iar 12 au fost rănite, informează Reuters.
( ) Citeşte tot articolulÎn contextul unor declarații publice, în care au fost prezentate informații denaturate privind nivelul de pregătire a țării pentru recepționarea vaccinului anti-COVID-19, dar și acțiunile MSMPS de a asigura Republica Moldova cu vaccin, reiterăm următoarele:
( ) Citeşte tot articolulOpozantul rus Alexei Navalnîi va rămâne în arest pentru 30 de zile, au anunțat autoritățile ruse, la mai puțin de 24 de ore de la revenirea sa în țară și la cinci luni de la momentul în care a fost otrăvit cu agentul neurotoxic noviciok, relatază CNN.
( ) Citeşte tot articolulO vorbă din popor spune că un măr pe zi ține doctorul la distanță. Așa și este! Merele au foarte multe beneficii pentru sănătatea noastră și ar trebui să le introducem în dietă. Iată de ce e bine să consumi un măr pe zi. Beneficiile sunt uimitoare, scrie stiridinlume.ro.
( ) Citeşte tot articolulMeteorologii prognozează pentru ziua de astăzi temperaturi de până la minus opt grade Celsius, iar vântul va sufla din Sud spre Vest, de la slab spre moderat. Pentru data de 20 ianuarie, meteorologii anunță că vremea se va încălzi ușor.
( ) Citeşte tot articolulMersul pe jos are numeroase beneficii. Te ajută să slăbeşti, îţi protejează inima şi poate fi un excelent remediu pentru durerile articulare. Oamenii cred deseori că aceasta nu este o formă de mişcare, ci mai degrabă o modalitate de recreere, însă nu este complet...
( ) Citeşte tot articolul