Mărturii din noaptea DEPORTĂRILOR: DESTINUL familiei Samoilă din Speia

publicat în Social pe 24 Iunie 2013, 07:43

Recent, s-au împlinit 72 ani de la acea zi de 13 iunie 1941 când zeci de mii de oameni, familii întregi de moldoveni, au fost luați cu forța din casele lor și transportați cu trenul, în vagoane destinate animalelor, în cele mai îndepărtate colțuri ale Siberiei rusești. 

Printre ei se numără și 18 familii din s. Speia, r-nul Anenii Noi, în total 62 de locuitori. 

Fiecare din aceste familii de speieni au avut destinul lor personal diferit, comun având doar tragismul. Trebuie de menționat că aceste familii aveau cele mai bune gospodării din sat, iar printre ele au fost și cele ai căror capi de familie au ocupat funcția de primar al satului în perioada 1918 – 1940: Alexei Ia. Dugan cu soția Evlampia, trei feciori și două nepoate; Andrei F. Samoilă cu soția Feodora și cinci copii ai lor; Vasile Bebea cu soția, feciorul și nora; Pavel Jizdan.

Cele mai numeroase familii erau cele ale lui Ana și Luca Popescu cu cei opt copii ai lor, fiica cea mai mică fiind născută chiar în acel an, și a Ecaterinei și Marcu Coteț cu șase copii.

La 24 iulie 1940 a fost arestat preotul din sat, Constantin Gârloveanu, originar din Cupcini, jud. Bălți. Conform mărturiilor locuitorilor mai în vârstă, a fost arestat pe motiv că a avut imprudența de a le spune enoriașilor, în timpul unei slujbe, cum că „rușii vor închide bisericile”. A fost condamnat la opt ani privațiune de libertate, însă a fost eliberat abia după 16 ani. Reabilitat în 1990.

Ion Samoilă - primul băștinaș cu studii superioare

Voi descrie mai detaliat destinul lui Ion și al Mariei Samoilă, ea la acel moment fiind învățătoare la școala din sat, iar el primul băștinaș cu studii superioare. Ion Samoilă s-a născut în 1896 în familia lui Fiodor și Ștefania Samoilă, în care au crescut și educat cinci frați și cinci surori. După terminarea școlii primare din sat, fiind eminent, la îndrumarea învățătoarei Nadejda Postolachi, și-a continuat studiile la liceul real din or. Tighina. Pe toată perioada celor opt ani de studii a fost bursier al zemstvei având merite deosebite la învățătură, fiind eminent și la absolvirea liceului. Apoi a fost înrolat în armata țaristă. Dar evenimentele anilor 1917 – 1918 l-au readus la vatră. În toamna lui 1918 este înscris la Facultatea de agronomie a Universităţii din Iași, paralel urmând și cursuri de drept pentru cunoașterea noilor legi. Se căsătorește în 1919 cu Maria Zlatova, învățătoare la școala primară din sat din 1 septembrie 1913, originară din comuna Bașcalia dintr-o familie mai înstărită de bulgari. Fratele ei mai mare, Serafim, ofițer în armata rusă, care locuia în cetatea Bender, a luat doi frați mai mici, Maria și Serghei, care au terminat liceul în Tighina. „Mama a urmat cursuri speciale pentru învățători” – așa își amintește Valentina Tutoveanu despre mama sa într-o scrisoare din 6 martie 2001.

La 13.04.1920 în familia lui Ion și Maria Samoilă se naște fiica Valentina, care în 1927 – 1931 învață la școala primară din sat, apoi la îndemnul tatălui său urmează liceul din or. Tighina (1931-1939 ), unde îl cunoaște pe viitorul soț, Gheorghe Tutoveanu, fiul preotului din Mereni.



M-a anunţat să nu vin acasă, pentru că toată familia a fost arestată

Din amintirile dnei Valentina: ,,Eram la cursuri de limbă rusă la Tighina când în dimineaţa zilei de 14 iunie 1941 a venit la mine un consătean şi m-a anunţat să nu vin acasă la Speia, deoarece toată familia a fost arestată şi sunt căutată. Am aflat, că ei sunt aduşi la gara feroviară din Tighina. Pe o căldură insuportabilă am mers până acolo. I-am văzut pe mama şi fratele Igor într-un vagon plin cu femei şi copii. M-a observat şi mama, făcându-mi semn să nu mă apropii, să fiu atentă, totodată arătându-mi spre alte vagoane mai într-o parte. Acolo l-am văzut pe tata împreună cu fraţii săi, Andrei şi Ipate. Nu am scos o vorbă, doar priveam unul la altul, iar împrejurul vagoanelor era o mulţime de soldaţi şi puteau să mă descopere. Am stat până a pornit trenul. Iată aşa m-am despărţit pentru totdeauna de dragii şi iubiţii mei părinți. Abia în anul 1956, de la rudele din satul natal, am aflat de soarta lor, am găsit şi adresa fratelui. De la el am aflat, că tata a fost împuşcat încă în toamna anului 1941 ca şi fraţii săi, dar aşa şi nu am putut găsi informaţie despre locul înhumării, iar mama fiind bolnavă încă la arestare, când a aflat de moartea tatălui s-a îmbolnăvit şi mai tare şi a decedat în 1947 acolo în Siberia, sătucul Cornilovca, sovhozul ,,Pobediteli”. Fratele Igor după ce a făcut serviciul militar la minele de plumb din fosta URSS s-a căsătorit acolo în Rusia… Ne-am întâlnit abia în 1976, după 35 de ani de despărţire, a venit la mine, la Bucureşti. Era bolnav, i-am propus să stea mai mult timp cu mine, să primească ceva lecuire, dar a refuzat şi s-a reîntors la familia sa. La scurt timp, în 1978, a decedat la vârsta de 50 de ani. Un timp am corespondat cu nepoţii, copiii lui, dar mai târziu corespondenţa s-a întrerupt. Pe parcursul vieţii, de multe ori îmi puneam una şi aceeaşi întrebare: De ce şi pentru ce soarta ne-a hărăzit familiei noastre un aşa tragic destin?”, îşi deapănă firul amintirilor dna Valentina.

Un adevărat gospoda
r

Pentru că după absolvirea facultăţii s-a întors la baştină, şi-a construit o casă frumoasă şi avea pe lângă ea un teren de 0,3 ha pe care a plantat pomi fructiferi majoritatea, copaci de meri pitici, unde veneau din mai multe locuri ale ţării delegaţii, care luau cunoştinţă cu metoda de creştere a pomilor. A fost împroprietărit cu pământ, a mai cumpărat şi aveam ceva mai mult de 22 ha. Mai aveam încă o grădină de pomi fructiferi pe malul Nistrului, iar pe o suprafaţă de 2,5 ha era plantată viţă-de-vie nobilă şi hibrid. Mulţi dintre locuitorii mai în vârstă îşi amintesc de gustul dulce al strugurilor din via lui Ivan Fiodorovici, iar în sumca colhoznică de pe vremuri puteai pune un strugure ori cel mult doi. Aveam și o grădină de zarzavaturi, dar din lipsa pieţei de realizare creşteam producţie doar pentru noi şi apropiaţii noştri.

Dl I. Samoilă s-a avântat şi în viaţa politică a ţării, iar între anii 1927-1930 a fost ales chiar şi deputat în parlamentul ţării pe listele Partidului Naţional Ţărănesc, dar când a văzut, că conducătorii nu şi-au respectat promisiunile a renunţat să mai facă politică. A lucrat consilier al Băncii Federale din or. Tighina şi în acel timp a deschis în sat o cooperativă de lactate, unde se aducea laptele de la gospodăriile sătenilor, se făcea unt extra, brânzeturi, care erau realizate la Tighina. Familia sa nu a fost numeroasă, doar patru membri; el, soţia, fiica Valentina (1920-2012), fiul Igor (1928-1978) şi este lesne de înţeles, că pentru prelucrarea terenurilor sale angaja lucrători din sat la toate lucrările agricole, care erau remuneraţi de dânsul. Avea în gospodărie batoză de treierat cereale, batoză de treierat porumb, maşină de vânturat cereale, zdrobitoare de struguri, zece butoaie a câte 700 l fiecare pentru vin, trei pluguri, prăşitoare, două căruţe, trei cai, două vaci, porci, păsări ca un adevărat gospodar.

„Eliberarea” care a curmat vieți

Nu putem şti care ar fi fost destinul acestei familii, dacă nu era ,,eliberarea” din 28 iunie 1940, nu era acea zi neagră din 13 iunie 1941, dar puteau avea o altă soartă cu bucurii de la copii şi nepoţi şi poate că cineva din ei ar fi urmat cauza. Dar...

În ultimii ani de viaţă, Valentina a fost în grija unei nepoate, Olga Stoicescu, fiica vărului său, Tudor Ciobanu, care din anul 1944 locuieşte în România, comuna Dor Mărunt din jud. Călăraşi. Tudor Ciobanu are deja o vârstă respectabilă, la 8 februarie a împlinit 95 de ani. De la el am aflat despre familiile acestor trei fraţi Samoilă, iar mama lui a fost soră cu ei şi tot datorită lui am cunoscut-o pe dna Valentina. Am fost în vizită la ea în Bucureşti de trei ori, mi-a arătat fotografii de familie din perioada interbelică, iar la rugămintea mea de a-mi da şi mie vreo una-două mi-a răspuns categoric că nu se poate despărţi de nici una dintre ele. După decesul ei, în decembrie iarna trecută, am sunat-o pe dna Olga şi am întrebat-o dacă poate să-mi dea unele din acele fotografii. Răspunsul fiind afirmativ, m-am dus la Bucureşti şi iată, că pe unele din ele vreau să le pun în atenţia cititorilor ziarului.

Valentin Dumitru,
s. Speia, r-nul Anenii Noi