Astăzi 19 Noiembrie 2018, Luni - Ultima actualizare la ora 16:56
Abonamente

Actualitate 23 Martie 2015, ora 09:46    Din editia print

Mărturiile unui condamnat pe viață: „N-am vrut să-i omorâm, doar planificam să-i speriem”

Marime Font

Cei care comit infracțiuni deosebit de grave, de regulă, ajung după gratii pentru tot restul vieții. În R. Moldova, acești condamnați își ispășesc pedeapsa în Penitenciarul nr. 17, de la Rezina. Mulți dintre ei nu vor să vorbească despre ceea ce au comis, majoritatea însă spun că n-au meritat o asemenea pedeapsă și practic toți speră, totuși, să iasă cândva la libertate.  

Accesul pe teritoriul închisorii de la Rezina este cel mai strict din țară. „Aici își ispășesc pedeapsa niște persoane, care dacă le citești dosarele, ți se face părul măciucă, când afli ce-au făcut”, zice unul dintre însoțitori. Am lăsat la intrare toate monedele și leii, care s-au mai rătăcit prin buzunar. La intrare persoana de serviciu m-a percheziționat atent și m-a obligat să-mi descalț papucii. „Nici noi nu avem mare plăcere de la asta, dar așa prevede regulamentul”, mi-a spus gardianul zâmbind. Am trecut prin câteva uși de fier, am mers prin coridoare înguste și întunecate, iar la final am ajuns în blocul condamnaților pe viață.


Penitenciarul nr. 17 de la Rezina


Întâlnirile cu deținuții le-am organizat într-o cameră pentru rugăciuni, amenajată de baptiști. Mereu aveam în preajmă 3-4 supraveghetori, de parcă imediat cum vor intra, pușcăriașii se vor năpusti peste mine. Această senzație s-a spulberat doar atunci când a intrat primul deținut.

Înalt, un pic rușinat și nesigur pe pașii săi, Maxim Tcaci s-a oprit în mijlocul încăperii, se uita nedumerit la cei din jur și parcă se întreba: „Pentru ce m-ați adus aici?!”. El se simțea incomod, eu - speriat, de aceea ne-am așezat la o distanță de două scaune unul de celălalt. Emoționat și cu vocea tremurândă, tânărul a început să povestească pentru ce „act eroic” a ajuns după gratii.

Au furat arme din tirul Ministerului Apărării

Avea doar 20 de ani, când, împreună cu un prieten, a decis să fure bani de la o familie care schimba ilegal valută, în apropiere de Piața Centrală din capitală. „Era primăvara anului 2005. Timp de câteva zile am urmărit acești oameni în stradă și am înțeles că ar putea deține sume mari de bani. Într-o zi i-am așteptat până seara și i-am urmat până acasă. Tot atunci am decis că avem nevoie de arme ca să-i amenințăm”, cu aceste cuvinte și-a început povestea cutremurătoare tânărul născut în Chișinău.


Maxim Tcaci a fost condamnat pe viață și își ispășește pedeapsa la pușcăria de la Rezina

În doar câteva zile băieții au făcut rost de ce aveau nevoie. Maxim, împreună cu prietenul său, au furat câteva arme de foc din tirul Ministerului Apărării. „După această infracțiune noi nu ne-am oprit, chiar dacă toată poliția a pornit pe urmele noastre. Obiectivul a rămas același… N-am vrut să-i omorâm, doar planificam să-i speriem ca să ne dea banii”, recunoaște Maxim și totodată menționează că atât el, cât și colegul său, nu se aflau sub influența substanțelor narcotice sau a alcoolului, fiecare își dădea bine seama ce face.

Bărbatul împușcat era colonel de poliție

În ziua când cei doi au decis să atace familia, care locuia în suburbia Chișinăului, situația a luat o întorsătură neașteptată. „Noi mergeam pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei, în față au apărut doi oameni în civil, iar unul dintre ei a sărit peste mine. Eu aveam armă de foc în mână, dar n-am tras în el. M-am rupt și am fugit, iar după asta am auzit o bubuitură. Colegul mi-a spus că unul dintre cei doi țintea în mine și el a fost nevoit să tragă primul”, mărturisește agitat deținutul. Aceștia au reușit să fugă, iar mai târziu au aflat că bărbatul împușcat era colonel de poliție și, în urma focului de armă, a decedat.

Nici acest incident tragic nu i-a oprit pe cei doi tineri. Ei au mers acasă la familia de la care urmau să fure bani, însă, în ultimul moment, au renunțat la plan. „Eu n-am avut curajul să trag în oameni sau să-i ameninț. Una e să-ți dorești să faci ceva și cu totul alta e să faci asta cu adevărat. Ei au observat că noi umblăm pe lângă casa lor și ne-au propus să ne ducă până la Chișinău. Am avut posibilitatea să-i atacăm, dar am refuzat și cu asta s-a terminat crima noastră”, spune deținutul cu un zâmbet ironic.


Sergiu Doni, șef de sector la închisoarea din Rezina

După ce furtul a eșuat, tinerii s-au întors în oraș și au mers să se ascundă la un prieten, dar acolo deja îi așteptau polițiștii. „Atunci un polițist a fost rănit chiar de mine. Am deschis ușa, iar el a tras în colegul meu și nu l-a nimerit. Eu am scos arma și l-am împușcat în umăr”, își amintește cu groază Maxim și dă nemulțumit din cap. Chiar dacă au reușit să fugă, în scurt timp, ambii, au fost capturați.

Torturat și violat în mod pervers

După ce a fost reținut, Maxim a fost dus la Comisariatul General de Poliție din Chișinău, iar acum își amintește cu groază prin ce chinuri a trecut acolo. „Timp de două luni polițiștii și-au bătut joc de mine, m-au torturat și m-au violat în sensul direct al cuvântului”, mărturisește deținutul cu ochii plini de lacrimi. Pe 18 mai 2005, el a fost, totuși, transferat la o instituție penitenciară.

De atunci tânărul a scris la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), ca să i se facă dreptate. În dosarul depus figurează și un martor, care confirmă că Maxim a fost chinuit de polițiști zile întregi. Martorul maltratării a indicat că poliţiştii îl torturau pe reclamant în celula sa, în fiecare dimineață. El a afirmat că oamenii legii nu-i permiteau lui Maxim să se aşeze pe podeaua de beton a celulei și a recunoscut că a văzut cum polițiștii l-au violat pe reclamant într-un mod pervers.

În 2014, Maxim a câștigat la CEDO cazul „Tcaci contra Moldovei”, pentru condițiile inumane în care a fost deținut la Comisariatul General de Poliție. Curtea a stabilit încălcarea Articolului 3 al CEDO (interzicerea torturii) şi a acordat reclamantului nouă mii de euro cu titlu de prejudiciu moral și 1170 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

„Îmi doresc să nu-și piardă speranța”

Condamnatul spune că acum îl vizitează doar cei apropiați, care cred în nevinovăția acestuia. Importanța familiei o evidențiază Iulia Adam, psiholog în cadrul Departamentului Instituții Penitenciare (DIP). Specialista susține că suportul persoanelor dragi contează mult pentru un deținut. Adam mai spune că ea, împreună cu alți psihologi și cu un expert german, a evaluat cazul lui Maxim Tcaci și toți au ajuns la concluzia că riscul ca el să recidiveze este mic.

Aceasta îl caracterizează drept liniștit și spune că el mereu încearcă să învețe ceva nou. „Îmi doresc să nu-și piardă speranța. Mai are încă ani buni până va putea solicita să-i fie revăzut dosarul”, subliniază Iulia Adam.

Cazul lui Maxim a fost judecat direct de Curtea de Apel, pentru că el era învinuit de organizarea unei bande armate. Complicele său a primit aceeași sentință și este deținut tot în aceeași închisoare.


Unul dintre etajele blocului unde sunt deținuți cei condamnați pe viață, Penitenciarul nr. 17 de la Rezina

„Nu m-am împăcat cu gândul că sunt închis pe viață. Sper că voi ieși cândva la libertate. Eu consider că nu merit o pedeapsă atât de dură. Îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat și îmi cer iertare de la cei care au avut de suferit din cauza mea!”, cu aceste cuvinte și-a încheiat povestea Maxim Tcaci. 

În prezent, la Penitenciarul nr. 17 de la Rezina, își ispășesc pedeapsa pe viață circa 100 de persoane. Datele de la DIP arată că în R. Moldova, până în ziua de astăzi, nici un condamnat pe viață nu a fost eliberat condiționat.

Un articol de: Dorin Galben Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 19 Noiembrie 2018, ora: 16:56

Campania electorală încă nu a demarat oficial, însă liderul PPDA, Andrei Năstase, a reuşit deja să se facă de râs în faţa alegătorilor. Bloggerul Anatolie Chirilov face trimitere la o vizită a lui Năstase în localitatea Ștefan Vodă, unde a fost luat la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2018, ora: 15:31

Din ce în ce mai mulți oameni religioși spun că nu mai văd legătura dintre credința în Dumnezeu și standardul de viață îmbunătățit.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2018, ora: 15:14

Republica Moldova devine tot mai atractivă pentru turişti. Datele Biroului Naţional de statistică arată că în perioada ianuarie-septembrie 2018 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii la 277 mii de turişti şi excursionişti, cu 19,6% mai mult decât în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2018, ora: 15:08

Relaţia liderilor PAS şi PPDA cu fundaţia Open Dialog, condusă de Ludmila Kozlovska, nu se reduce doar la niște banale bilete de avion. Maia Sandu şi Andrei Năstase sunt compromişi de legăturile fundaţiei respective cu raiderul Veaceslav Platon, condamnat la 18 ani de puşcărie,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2018, ora: 15:06

Probabilitatea unui acord real între Rusia și Japonia în diferendul lor teritorial privind sudul insulelor Kurile este negativa si dpdv matematic tinde spre zero. În ultimele decenii la Moscova s-au spus prea multe ”patriotisme” despre ”inseparabilitatea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2018, ora: 15:02

Denis Ureche, invitatul jurnalistei Mariana Rață, moderatoarea emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, a făcut mai multe declarații care confirmă investigațiile jurnalistice efectuate de către Zeppelin.md, privind compania off-shore ce aparține condamnatului Veaceslav...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2018, ora: 12:25

Cotaţia paladiului creşte mai rapid decât a altor metale preţioase, ajungând la un pas de paritatea cu aurul pentru prima dată în ultimii 16 ani, transmite Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2018, ora: 12:03

Zi de zi ies la iveală noi detalii legate de operațiunea de debriefing la care este supusă Elena Udrea în Costa Rica. Și, desigur, și Alina Bica, scrie Corectnews.com.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2018, ora: 11:46

Premierul polonez: După terminarea „Nord Stream-2” nimic nu va mai împiedica armata rusă în ofensiva spre Kyiv

Premierul polonez: După terminarea „Nord Stream-2” nimic nu va mai împiedica armata rusă în ofensiva spre Kyiv

Premierul polonez avertizează că, după finalizarea construcției conductei de gaz Nord Stream-2, nimic nu va opri Rusia să continue agresiunea militară în Ucraina. Declarația a fost făcută de Mateusz Morawiecki în cadrul conferinței FOTAR de la Hamburg, informează RAR.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2018, ora: 11:43

Academia Română se adresează deputaţilor de la Chişinău: Nu este nevoie să se inventeze limbi pentru apărarea identităţii

Academia Română se adresează deputaţilor de la Chişinău: Nu este nevoie să se inventeze limbi pentru apărarea identităţii

Prezidiul Academiei Române reafirmă, într-un comunicat, faptul că „limba vorbită de români este limba română”, în contextul respingerii de către Parlamentul de la Chişinău, pe 1 noiembrie 2018, a proiectului de lege constituţională care prevede...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2018, ora: 11:37

În ultimii cinci ani, Federația Rusă a cheltuit peste 10 miliarde de dolari pentru menținerea regimului de ocupație în regiunile Donețk și Lugansk, susține Dmitri Sneghirev, co-președinte al inițiativei publice „Prava Sprava”, potrivit Unian.

( ) Citeşte tot articolul

Interviu 19 Noiembrie 2018, ora: 10:38 de Ana Marchitan

Vadim Cernîș: „Recomand cetățenilor R. Moldova să înțeleagă ce au în vedere politicienii prin soluționarea conflictului transnistrean”

Vadim Cernîș:  „Recomand cetățenilor R. Moldova să înțeleagă ce au în vedere politicienii prin soluționarea conflictului transnistrean” Din editia print

Săptămâna trecută, Vadim Cernîș, ministru pentru problemele teritoriilor temporar ocupate și persoanelor intern strămutate al Ucrainei, a avut o vizită de lucru în R. Moldova. Redacția ziarului TIMPUL îi mulțumește oficialului ucrainean că a găsit timp pentru a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2018, ora: 09:47

Reforma parlamentară inițiată de Partidul Democrat (PD), care presupune micșorarea numărului de deputați și introducerea mandatului imperativ în locul celui reprezentativ, va aduce un spor de audiență democraților în campania electorală, consideră analistul politic Petru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2018, ora: 09:13

La Orhei străzile sunt curățate operativ. Se lucrează la capacitate maximă la deszăpezirea drumurilor

 În plină forță, municipalitatea din Orhei face față ninsorilor din ultimile 24 ore.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2018, ora: 09:10

Troleibuzele care vor face legătura între suburbia Truşeni şi centrul Capitalei VOR FI SCOASE ASTĂZI PE LINIE

Troleibuzele care vor face legătura între suburbia Truşeni şi centrul Capitalei vor fi scoase astăzi pe linie. Potrivit municipalităţii, pe ruta 34 vor fi puse în circulaţie cinci vehicule cu mers autonom şi dotate cu aer condiţionat. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2018, ora: 08:58

Pictura dezgropată dintr-o pădure din judeţul Tulcea ar fi, de fapt, un fals. Întreaga poveste se pare că a fost pusă la cale de doi artişti belgieni, ca o reclamă pentru noul lor spectacol. Ei sunt cei care au trimis şi scrisoarea anonimă care dezvăluia ascunzătoarea tabloului....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2018, ora: 08:54

Săptămâna începe cu lapoviță și ninsori slabe în timpul zilei și temperaturi sub limita înghețului noaptea. Un strat subțire de zăpadă se așterne în continuare, chiar dacă ziua vom înregistra valori pozitive în cea mai mare parte a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Noiembrie 2018, ora: 08:46

Horoscopul din 19 noiembrie aduce noi provocări în rândul zodiilor datorită lui Mercur Retrograd. O zodie este foarte bine aspectată pe sectorul banilor. Zodia își va consolida relația cu șefii și va obține oportunități de a obține bani și alte câștiguri,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Noiembrie 2018, ora: 15:34

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, care este și ambasador al siguranței rutiere, îndeamnă cetățenii R. Moldova să respecte regulile circulației rutiere. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Noiembrie 2018, ora: 12:47

Mitingul anunțat cu pompă de PSRM a reunit mai puțin de 10 mii de oameni. Potrivit unor estimări, la evenimentul anunțat de socialiști drept ”mitingul majorității naționale” au venit în jur de opt mii de persoane.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Noiembrie 2018, ora: 10:43

Raportul comisiei care a anchetat implicarea fundaţiei "Open Dialog", condusă de Ludmila Kozlovska, în politica internă şi finanţarea unor partide din Moldova, va fi transmis instituţiilor europene şi agenţiilor străine specializate, pentru investigaţii. Anunţul a fost...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 18 Noiembrie 2018, ora: 09:36 de Mariana S. Țăranu

Poem din timpul foametei organizate: „Fără Moscova noi n-am avea lumină,/ Fără Moscova nici gândul n-ar fi gând...”

Poem din timpul foametei organizate: „Fără Moscova noi n-am avea lumină,/ Fără Moscova nici gândul n-ar fi gând...” Din editia print

În Ucraina, fiecare a patra sâmbătă a lunii noiembrie este Ziua oficială de comemorare a victimelor Holodomorului și represiunilor politice. În memoria celor care au fost omorâți de către ocupanții sovietici, au fost ridicare monumente și oamenii depun aici flori,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Noiembrie 2018, ora: 09:34

 Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în octombrie un avans de 7,8% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,4%, de la 2,9% în perioada similară din 2017, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Noiembrie 2018, ora: 09:18

E haos pe şoselele din Franţa! Cel puţin o persoană a murit şi peste 100 au fost rănite în timpul protestului "Vestelor Galbene". Oamenii sunt nemulţumiţi de creşterea taxelor la carburanţi şi îi cer demisia preşedintelui Emmanuel Macron. Aproape 2.000 de...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)