Ultima oră

Mărturisiri despre RADICALIZAREA atacatorilor de la Barcelona. Momentul în care aceştia „şi-au pierdut TEAMA de moarte”

Bărbatul dă asigurări că Imanul Abdelbaki Es Satty se întâlnea în mod frecvent în camioneta sa cu Mohamed Hichamy, cu fratele său, Omar, cu Moussa Oukabir, dar şi cu Youssef Aalla. „Stăteau în maşină şi vorbeau chiar şi mai mult de două ore. Dacă cineva trecea aproape de ei, tăceau şi începeau să butoneze telefoanele", povesteşte acesta.

Conform acestei rude a unuia dintre bărbaţii implicaţi în atentatul de la Barcelona, teroriştii s-au întâlnit timp de mai bine de un an cu imanul într-o discreţie maximă. „Dacă se întâlneau într-un alt loc în afara camionetei, la moschee sau pe stradă, se salutau doar, ca şi cum ar fi fost nişte străini. ‘Salam aleikoum’ şi atât".

Tânărul mai spune şi că luna trecută, în timpul Ramadanului a fost momentul în care „şi-au pierdut teama de moarte". „Cred că ştiau de atunci ce urmează să facă. Din acel moment au început să se comporte foarte afectuos cu mamele lor şi cu familia, stăteau mult pe acasă şi erau mereu atenţi cu rudele. Dacă mama lor avea vreo problemă, în secunda doi erau acolo ca s-o ajute", îşi aminteşte bărbatul, un comportament întâlnit, de altfel, la mulţi tineri musulmani radicalizaţi înainte de a comite un atentat.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *