Frumusețe

Măşti naturale pentru sezonul estival

Datorită bronzului, sau a culorii măslinii care se imprimă zi de zi pe tenul tău, ai senzaţia că acesta nu mai necesită îngrijire specială. Din contră, mai mult ca oricând vara tenul are nevoie de o demachiere perfectă, o tonifiere şi o hidratare pe măsură. Dacă tot vorbim de vară, implicit gândul nostru se duce şi la fructe… Şi cine nu are vara fructe în casă? Este anotimpul perfect în care ne putem hidrata şi în interior, şi în exterior. Aşadar, pentru a ne bucura de minunile fructelor, sau pentru a se vedea aceste minuni pe feţele noastre, trebuie să le folosim pentru prepararea măştilor cosmetice.

Chiar dacă timpul nu îţi permite foarte multe, ar fi bine să stai măcar 10 minute cu o pastă de fructe pe faţă. Alocă puţin timp tenului tău. 10 sau 20 de minute pe săptămână pot face mici minuni. În funcţie de tipul de ten pe care îl ai poţi să îşi prepari măşti din banane, căpşuni, piersici, sau chiar şi… banala roşie, care chiar dacă nu este fruct este recomandată celor care au tenul gras. Pisează fructul, demachiază tenul şi stai cu pasta obţinută pe faţă. În cazul în care stai extrem de bine cu timpul, poţi prepara din ingrediente naturale măşti care fac minuni pentru tenul tău. Măştile şi tratamentele realizate cu ingrediente naturale au efecte garantate când vine vorba despre sănătatea tenului. În plus, problema reacţiilor adverse este înlăturată, iar tenul tău se poate bucura de o hidratare optimă cu nutrienţii de care are nevoie.

Strugurii
Amestecă boabe de struguri negri cu o lingură de făină. Formează o pastă uşor de aplicat pe faţă. Această mască este potrivită pentru tenul obosit. Se lasă pe faţă timp de 30 de minute, după care se îndepărtează cu apă călduţă.

Avocado
Hidratează tenul şi previne apariţia ridurilor, aşa că nu ezita să-ţi faci o mască amestecând avocado pisat şi puţin ulei de măsline/ulei de migdale dulci. Masează-ţi faţa cu acest amestec, lasă masca să acţioneze 15-20 de minute şi apoi îndepărtează cu apă călduţă.

Brânza de vaci
Amestecă o cană brânză de vaci cu 1/4 cană piure de ananas proaspăt, aplică amestecul pe faţă şi lasă să acţioneze. Ingredientul secret este în partea de mijloc a ananasului (cea lemnoasă) care înlătură roşeaţa. Brânza de vaci are un rol calmant asupra pielii.

Oul
Ouăle au proprietăţi hidratante. Sunt o sursă importantă de proteine şi lecitină, eficiente în tratarea pielii uscate. Ai nevoie de un ou crud, o lingură de miere şi o lingură de smântână. Amestecă ingredientele şi pasta obţinută întinde-o pe faţă şi gât. Las-o să acţioneze 15-20 de minute şi apoi clăteşte bine cu apă călduţă.

Timpul 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *