La început au crezut cu toţii în Uniunea Sovietică, apoi, cînd au realizat amploarea crimelor şi a monstruozităţilor comise de Stalin, s-au orientat spre China. Cînd au văzut că şi Mao este la fel de cinic şi calcă pe milioane de cadavre, şi-au imaginat că Pol Pot ar putea fi un simbol a revoluţiei pure, al reuşitei revoluţionare. Cînd şi Pol Pot a oripilat lumea cu masacrele sale, stînga franceză (şi în mare măsură cea occidentală) l-au luat în braţe pe Fidel Castro.
Toate aceste fascinaţii succesive, devenite tot atîtea eşecuri, au fost o expresie dramatică a incapacităţii stîngii de a refuza celebra somaţie dacă nu eşti cu noi eşti împotriva noastră. Puţini, foarte puţini intelectuali au fost capabili, la jumătarea secolului trecut, să denunţe în acelaşi timp şi nazismul, şi stalinismul. Şi numai după decenii întregi de reflecţie şi de cercetări aceste două forme ale răului au fost declarate ca fiind echivalente.
Personal, observ cum în Europa apar, în mediile de stînga, semnele unei noi fascinaţii, mai precis pentru ,,ideologia gîndirii politice corecte” născută în universităţile americane. Pentru a-şi merita titlul de ,,progresistă”, o parte a stîngii începe să refuze să vadă excesele comise în numele aşa-zisei culturi a cenzurării („cancel culture”). Combaterea rasismului este o cauză justă şi necesită un efort colectiv în regim de urgenţă absolută. Dar în nici un caz nu trebuie tolerată o anumită tendinţă de transformare a antirasismului într-o incitare la un război între rase.
Ororile comise în lunga perioadă a comerţului cu sclavi trebuie denunţate, dar este absurd să ceri astăzi blocarea carierelor pentru oameni ai căror strămoşi, în urmă cu trei sute de ani, au exploatat sclavi. Nimic mai sfînt decît protecţia minorităţilor şi recunoaşterea drepturilor lor, dar în nici un caz nu este acceptabil ca minorităţile să-şi impună o dictatură revanşardă. Epurarea patrimoniului cultural al umanităţii pe motivul că prea mulţi oameni albi au participat la construirea lui este o idee fascistă. Ca şi interdicţia de a mai pronunţa unele cuvinte, precum cuvîntul negru, pe motivul că ar stigmatiza o întreagă categorie de oameni.
Matei Vișniec, poet, dramaturg
|
Felicitari de 8 martie pentru mame. In fiecare an, de 8 martie, se serbeaza Ziua internationala a femeii. In Romania, insa, sarbatoarea are o conotatie si mai speciala, pentru ca la aceasta data se serbeaza MAMA.
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulÎn majoritatea cazurilor, atunci când femeile îşi propun să slăbească, încep să apară şi rezultatele. Totuşi, când luăm o astfel de decizie, trebuie să stabilim anumite obiective, dar şi să ţinem cont de anumite realităţi.
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulLiderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulOdată cu intrarea lui Marte în Gemeni, până spre sfârşitul lunii aprilie vom avea ocazii multiple să exersăm acţiunile inteligente, să ne punem în mişcare isteţimea, perspicacitatea şi curiozitatea.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Conon a trait pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat...
( ) Citeşte tot articolulUnele produse nocive de oxidare parţială a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi, echivalenţii smogului în organism. Radicalii liberi generaţi în interiorul organismului dăunează la fel ca şi cei declanşaţi de mediul poluat membranei celulare.
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolul