Actualitate

Matei Vişniec: Cine a fost mai reactivă în faţa crizei sanitare, democraţia sau autoritarismul?

Dacă ar fi să ne luăm după numărul de morţi, China a reuşit să stopeze mai bine propagarea virusului decît Italia sau Spania. Dar sunt, oare cifrele oficiale furnizate de autorităţile chineze şi adevărate? Unii comentatori se bazează pe diverse informaţii, cum ar fi marele număr de ceremonii funerare din China, precum şi marele număr de linii telefonice închise, ca să afirme că victimile ar fi fost mult mai multe. Poate chiar în jur de 50 000 şi în nici un caz 3000, cum a afirmat conducerea de la Pekin. Într-un articol publicat în cotidianul Libération, editorialistul Alain Duhamel arată că democraţiile îşi afirmă superioritatea prin faptul că responsabilii politici ţin cont de părerea experţilor şi de vocea opoziţiei. Ceea ce nu se întîmplă în regimurile autoritare, dar nici cu liderii populişti ajunşi la putere în mod democratic.

China nu a difuzat în timp util informaţii importante legate de coronavirus. Statele Unite, însă, chiar dacă sunt o mare democraţie, au întîrziat să ia măsuri din cauza lui Donald Trump, pe care editorialistul francez îl consideră ca fiind „populistul cel mai puternic şi cel mai celebru din lume.” Să ne amintim că iniţial Donald Trump a negat pur şi simplu existenţa pandemiei, iar apoi i-a subestimat gravitatea. O atitudine similară a avut-o şi omologul său brazilian, Jair Bolsonaro. Nici premierul britanic Boris Johnson nu a strălucit pe cîmpul de luptă în contextul bătăliei împotriva coronavirusului. El a sperat că Marea Britanie, cu statutul său insular şi mai ales întrucît se consideră o excepţie în diferite domenii, va fi ocolită de virus.

În articolul său Alain Duhamel critică şi cinismul altor lideri cu vocaţie autoritaristă şi populistă. Viktor Orban, în Ungaria, profită de pandemie pentru a concetra în mîinile sale toate puterile pentru o perioadă deocamdată nelimitată, iar în Rusia Vladimir Putin s-a ocupat mai mult de pregătirea cadrului care să-l menţină la putere încă 20 de ani decît de angoasele concetăţenilor săi.

Filozoful Luc Ferry, în cotidianul Le Figaro, compară această perioadă de febrilitate reflexivă cu ceea ce s-a întîmplat în 1968 în Franţa. Pe fondul revoltelor studenţeşti din mai 1968, şi al grevelor de atunci, economia s-a oprit şi timp de cîteva luni toată lumea a discutat despre cum trebuie să fie viitorul. În mai 1968 însă, cînd a venit vara, toată lumea a plecat în vacanţă iar după vacanţe viaţa şi-a urmat cursul normal. În acest 2020 nu suntem siguri pentru moment de nimic, nici de vacanţe şi nici de faptul că la toamnă ne vom putea permite să ne reluăm vechile obiceiuri de vasali ai societăţii de consum.

https://www.rfi.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *