Sănătate

Medicamentele din farfurie

Ştiai, de exemplu, că şofranul indian reglează sistemul imunitar, ghimbirul previne greaţa post-operatorie, iar usturoiul reduce riscul de boli ale inimii? Citeşte mai departe care sunt proprietăţile medicinale ale ierburilor aromatice uzuale şi vei privi cu mai mult respect „aliaţii” din farfurie.

Limitează consumul de sare
Acţionând ca substituţi şi conferind un gust mai intens mâncărurilor, condimentele ajută la reducerea consumului exagerat de sare şi a tuturor problemelor care derivă din acesta: hipertensiune, retenţie hidrică, agravarea unor afecţiuni renale, cardiace sau hepatice.

Contracarează radicalii liberi
Multe dintre plantele din cămară – ienibaharul, ghimbirul, salvia, şofranul de India, scorţişoara, oregano – conţin cantităţi mari de antioxidanţi. Consumul zilnic al acestor ierburi, folosite pentru un plus de savoare a preparatelor culinare, combate acţiunea radicalilor liberi şi ajută la prevenirea unor afecţiuni precum cancerul, boala Alzheimer şi bolile cardiovasculare.

Controlează glicemia
Ierburi precum scorţişoara, schinduful (fânul grecesc) şi şofranul indian sunt de un real ajutor bolnavilor de diabet, prin faptul că reglează nivelul de zahăr din sânge.

Previn apariţia cancerului
Usturoiul, rozmarinul, şofranul de India şi alte câteva ierburi sunt recunoscute pentru proprietăţile lor anticancerigene. Pe lângă antioxidanţi, aceste plante conţin şi alte substanţe fitochimice, care contribuie la prevenirea cancerului. De pildă, cancerul pulmonar poate fi combătut apelând cu încredere la ceai de gura-lupului ghimpată, suc de rodii, suc de aloe vera, boia de ardei roşu ori astragalus.

Sursa: tainelesanatatii.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *