Sănătate

Medicii au extras un grăunte din plămânii unui copil

Grăuntele de porumb s-a aflat în bronhia copilului timp de trei săptămâni. Jucându-se cu un ştiulete, micuţul l-a luat în gură. În momentul când un grăunte s-a desprins, el s-a răsturnat pe o parte şi l-a inspirat. Grăuntele i-a ajuns în aparatul respirator şi s-a deplasat până în bronhie. Dar copilul a început să respire normal şi mama a crezut că pericolul a trecut. Apoi însă, micuţul a început să tuşească, i-a apărut febra. Medicul i-au prescris tratament împotriva răcelii. Starea copilului se agrava. În urma examenului radiologic, s-a stabilit că o parte din plămân nu respiră. Abia peste trei săptămâni, micuţul a ajuns în Secţia de endoscopie, unde i-a fost extras grăuntele de porumb care, aflat într-un mediu umed, s-a umflat. Mai avea puţin şi încolţea. Acum este nevoie de timp pentru ca copilul să-şi revină complet. În acel loc au rămas ulceraţii, leziuni…

Valentina Raşcov, şefa Secţiei de endoscopie, ne-a povestit că un alt copil, de cinci ani, s-a înecat cu o bucată de măr. La o sărbătoare de la grădiniţă, copiilor li s-au legat ochii şi se întreceau cine va mânca mai repede mărul. Unul dintre micuţi a muşcat o bucată din măr, a dat s-o înghită, dar ea i s-a blocat în esofag. Copilul respira greu, nu putea înghiţi. „Făcându-i gastroscopie, am înţeles că nu putem să împingem bucata, ci doar s-o tragem. Cu un instrument foarte subţire, am găurit bucata de măr şi, fărâmiţând-o, am curăţat locul, salvând copilul. În asemenea situaţii, medicii trebuie să lucreze rapid. Fiecare minut contează. Dar, în acelaşi timp trebuie să acţioneze cu multă atenţie ca să poată extrage obiectul străin”, ne-a spus Valentina Raşcov.

Din păcate, nu toate cazurile de acest gen au un final fericit. De exemplu, un copil a decedat după ce a înghiţit un picioruş de păpuşă. Altul a murit din cauza unei fasole care i-a nimerit în bronhie. Nimeni nu ştia de obiectul străin ajuns în plămânii copilului, căci el nu prezenta niciun fel de simptome. Când micuţul a făcut o mişcare bruscă, fasolea a sărit, s-a oprit deasupra bronhiilor şi el n-a mai putut să respire. A murit. Valentina Raşcov recomandă ca, atunci când un copil inspiră un obiect străin, în niciun caz nu trebuie să fie transportat din provincie în capitală. Medicul specialist va fi adus de urgenţă cu aviaţia sanitară.

Foarte grave sunt sufocările cu baterii. Un copil de 11 luni a înghiţit o baterie de la telecomandă care s-a oprit la intrarea în esofag. Medicii au început extragerea peste trei ore de la înghiţire. Intervenţia a durat opt ore. Pe lângă faptul că provoacă asfixiere, bateriile conţin o substanţă alcalină, agresivă faţă de mucoasă, provocând ulceraţii profunde.
Acasă pe copii îi pasc tot felul de pericole de care unii părinţi nici nu-şi dau seama. Pentru a informa părinţii despre pericolele la care sunt supuşi copiii lor, anul trecut a început o campanie naţională în scopul prevenirii accidentelor produse în condiţii casnice, organizată de Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare, operatorul de telefonie mobilă „Moldcell” şi Fundaţia „Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate”. Scopul ei este să informeze părinţii despre posibilităţile de apariţie a accidentelor în condiţii casnice, importanţa supravegherii copiilor mici şi măsurile de prevenire a accidentării lor.

… În cazurile date, specialiştii recomandă părinţilor, în primul rând, să ascundă de copii toate obiectele pe care aceştia ar putea să le pună în gură. Dacă totuşi s-a întâmplat ca un copil mai mic de un an se sufocă, s-a asfixiat, tuşeşte neîntrerupt, părintele trebuie să-l pună cu capul în jos pe antebraţul stâng şi cu palma dreaptă să-l lovească între omoplaţi. Dacă nu se linişteşte, procedura trebuie repetată. Între timp, chemaţi salvarea. Dacă copilul e mai mare, se pune cu burta pe picioare, fiind cu capul în jos şi, la fel, se loveşte între omoplaţi. Apoi, neapărat trebuie curăţată cavitatea bucală.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *