Memoriile deportărilor sovietice

publicat în Eveniment pe 5 Iulie 2017, 10:33

Miercuri, de la ora 11.00, la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, va avea loc a 3-a ediție a evenimentului Memoriile deportărilor, din cadrul proiectului Expedițiile memoriei.

Evenimentul este o sintetizare a experienței deportărilor din anii 1941-1949 a regimului totalitar sovietic. Mii de români/moldoveni, ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari, evrei şi alte naţionalităţi din Basarabia istorică au fost deplasați spre regiunile îndepărtate ale Uniunii Sovietice. Ediția din acest an va trata subiectul deportărilor spre regiunea Irkutsk, iar publicul va putea, în cadrul evenimentului, să interacționeze cu persoane care au trăit experiența deportării sau cu rudele acestora.

Memoriile deportărilor va aduce lansarea DVD-ului filmului Expedițiile memoriei. Jurnal de Bord: Siberia-Irkutsk, o coproducție OWH Studio și Televiziunea Română, în regia Violetei Gorgos. Filmul urmărește un grup de jurnaliști și istorici moldoveni care au pornit pe urmele deportaților din regiunea Irkutsk. În cadrul evenimentului vor fi lansate cărțile Viața bate filmul, o serie de interviuri cu deportați, și Jurnal de călători- Expedițiile memoriei în Siberia 2016, ambele semnate de istoricul Viorica Olaru Cemârtan.

Intrarea la eveniment este gratuită.
 
Timpul.md