Opinii și Editoriale

Mentalitati imperiale

In ultimul timp, in cercurile istorice, o atentie deosebita se acorda disputei dintre Asociatia Istoricilor si Ambasada Federatiei Ruse in RM. Citind ultima interventie a Ambasadei Rusiei la Chisinau, cu titlul „O trudnosteah perevoda na russkii”, publicata pe site-ul ambasadei la sfarsitul lunii octombrie 2009, am avut impresia unui déjà vu. Aceasta declaratie este in opinia noastra o incercare de a ne sugera cum ar trebui sa ne (re)scriem istoria, in spiritul istoriografiei sovietice comuniste.

Cu ce drept aceasta imixiune intr-o problema interna a RM?

Simpla analiza a „argumentelor” invocate de Serviciul de presa al ambasadei nu rezista criticii. E clara tendinta de a politiza subiectul, prin aroganta utilizarii expresiilor caracteristice „fratelui mai mare” care, credeam, tin de domeniul trecutului. Potrivit textului rusesc, istoricilor moldoveni „nu le ajunge corectitudine stiintifica”, ei „in genere, nu au curajul sa recunoasca acel adevar istoric”, „fara intentia de a contesta eforturile aproape induiosatoare ale istoricilor moldoveni” etc. Reprezentantii ambasadei ruse au recurs si la utilizarea unor expresii departe de a fi diplomatice, cum ar „incercarile umile ale istoricilor moldoveni”, ceea ce nu face cinste unei institutii de asemenea rang.

Cu referire la asa-numitele incercari „umile”, trebuie sa spunem ca ele nu apartin istoricilor basarabeni, ci sunt concluzii ale istoriografiei ruse din ultimii ani. A se vedea, spre exemplu, studiul lui V.V. Trepavlov „Dobrovolnoie vhojdenie v sostav Rossii: torjestvennye iubilei i istoriceskaia deistvitelnosti”, publicat in prestigioasa revista academica „Voprosy istorii” (noiembrie 2007). Dintre observatiile interesante semnalate de Trepavlov, retinem superficialitatea si usurinta cu care unii istorici din perioada sovietica tratau subiectul incorporarii unui sau altui popor in componenta Imperiului Rus intr-o singura modalitate – cea a alipirii benevole, practica ce a continuat si dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice.

Autorul analizeaza una dintre cele mai controversate si sensibile chestiuni – intrarea in componenta Rusiei a mai multor popoare si teritorii, ajungand sa constate ca „in lucrarile istoricilor rusi din ultimii ani se observa renuntarea la abordarile istoriografice apologetice in favoarea unei interpretari complexe, care ia in consideratie „atat formele benevole, precum si cele fortate de alipire”. Prin urmare, „incercarile umile” nu sunt ale istoricilor din RM, cat, oricat de paradoxal ar fi, ale celor din Rusia.

Nu calcati de doua ori pe aceeasi grebla

O lectura mai atenta a textului Declaratiei sus-numite sugereaza o situatie similara de acum sapte ani din Uzbekistan, cand ambasadorul Rusiei de acolo, D. Riurikov, intr-o scrisoare adresata Ministerului Presei si Informatiei al Federatiei Ruse, a protestat impotriva editarii in Uzbekistan a manualului pentru clasa a IX-a a scolii de cultura generala semnat de J. Rahimov, care ar avea „un caracter antirusesc”, „reflecta unilateral si negativ evenimentele din Turkestan din secolul al XIX-lea”, umbreste „tabloul real al acelor timpuri”. In opinia inaltului functionar rus, manualul lui J. Rahimov trebuia inlocuit cu unul mai moderat, „mai corect”, avandu-i ca autori pe G. Hidoiatov si V. Kostetki. Si pentru ca in polemica din RM exista confuzii, va propun o scurta radiografie a evenimentelor din Uzbekistan, care au foarte multe asemanari cu cele de la noi.

Colaboratorul Institutului de Etnologie si Antropologie al Academiei de Stiinte din Rusia, Serghei Abasin, a efectuat expertiza celor doua manuale pentru clasa a IX-a. Potrivit lui S. Abasin, expertiza urma sa raspunda la urmatoarele intrebari: ce pozitie reflecta manualele, daca sunt expuse corect faptele si daca manualele contin elemente rusofobe. Mentionam doar concluziile si sugestiile cercetatorului rus, un specialist redutabil in problemele de educatie istorica din Rusia.

Concluziile lui Abasin

1. Manualele recenzate, in anumite parti, expun faptele „tendentios si incorect”, insa de la „un manual nu poti cere exactitate stiintifica si obiectivitate totala, deoarece el presupune teze si formulari simplificate. Cu mici exceptii, aceste manuale nu contin nimic reprobabil in atitudinea fata de Rusia contemporana si nimic vadit si direct antirusesc. Manualele nu sunt indreptate spre confruntare cu Rusia de azi. Obiectul atitudinii negative este fosta Rusie. Acuzarea perioadei coloniale a devenit in Uzbekistan parte a ideologiei nationale (a mitologiei nationale!), adica un element in primul rand al politicii interne si nu al celei externe. Aprecieri similare despre rolul Rusiei in Asia Mijlocie la hotarul secolelor XIX-XX (…) poti auzi de la toti politicienii si savantii uzbeci (…). Este un procedeu ideologic la care apeleaza toate statele nationale care au aparut in ultimul timp, pentru a legitima noul regim (…). Ceva similar se poate observa si in Rusia la nivel de republici nationale, dar si de constiinta nationala rusa (…)”.

2. „Trebuie recunoscut faptul ca ideologizarea manualelor uzbece este si un rezultat al ideologizarii sovietice. Deformarea actuala a istoriei este consecinta „efectului negarii”, cand tot ce se spunea si se afirma in trecut se respinge, si al „efectului deschiderii”, cand deodata societatii i-au fost aduse la cunostinta fapte necunoscute si ascunse si au fost permise opinii si aprecieri considerate pana atunci interzise (…). Stiinta noastra (rusa – n.n.) insasi nu poate da un raspuns unic la intrebarile ce a fost „bine” in istoria Imperiului Rus si ce a fost „rau”. Atunci avem oare noi dreptul sa-i criticam pe colegii nostri din Uzbekistan?”.

3. „Partea rusa – la nivelul ambasadorului Rusiei in R. Uzbekistan s.a. – are dreptul sa ridice problema ca editiile oficiale, in primul rand, manualele pentru scolile de cultura generala, sa fie scrise corect, fara atacuri impotriva „poporului rus”, fara fapte neveridice care ar ilustra negativ istoria Rusiei, fara etichetari ofensatoare etc. Si totusi, nu este nevoie de proteste din partea organelor administratiei ruse fata de materialele didactice dedicate istoriei Turkestanului in componenta Imperiului Rus, adica o istorie de peste 100 de ani. (…) Recomandam cu toata certitudinea reprezentantilor Ambasadei Rusiei in RM sa ia cunostinta de expertizele manualelor de istorie, efectuate de catre savantii rusi in alte state ex-sovietice, pentru a nu repeta greselile predecesorilor si de a folosi alte metode decat declaratiile extrem de politizate.

Oare acesta este mesajul de schimbare al politicii rusesti?

Schimbarile de mentalitate din istoriografia rusa sunt un fapt extrem de imbucurator, care mentin in permanenta scoala rusa in randul celor mai prestigioase institutii de profil din lume. Este un semnal benefic si pentru istoricii statelor ex-sovietice, ale caror cercetari sunt acceptate deschis, urmand principiul argumentului stiintific, in cercurile academice ruse. Si asta, in special, in cazurile cand sunt tratate probleme sensibile privind istoria noastra comuna.

Ceea ce nu putem intelege este plasarea cercetarii istorice in afara cercurilor academice, asa cum a procedat Ambasada Federatiei Ruse la Chisinau, oferind un exemplu cvasi-singular de inadvertenta dintre discursul politic si cel stiintific, recomandat de catre specialistii din domeniu din Rusia. Aceasta pozitie indica o stare de inversunare, de mentalitate imperiala rusa, la nivelul unei institutii reprezentative a statului rus. Oare acesta este mesajul de schimbare pe care Rusia actuala il transmite lumii intregi?

In incheiere, autorii Declaratiei ne sugereaza sa preluam exemplul relatiilor dintre Germania si Rusia. Suntem de acord. Dar… Am locuit cu familia mai multi ani in Germania. Copiii mei au preluat multe din valorile promovate in societatea germana si reflectate in manualele de istorie din aceasta tara: toleranta etnica, culturala si religioasa, multiculturalitatea, stima si respectul fata de reprezentantii altor etnii etc. Niciodata, insa, nu mi-am imaginat ca Ambasada Rusiei in Germania ar putea lansa declaratii de genul celei semnate de Ambasada Rusiei in RM cu privire la educatia istorica. Si atunci imi pun intrebarea retorica: Cu ce drept aceasta imixiune intr-o problema interna a RM?

Igor Sarov,
doctor in istorie, conferentiar universitar

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *