Astăzi 23 Septembrie 2018, Duminică - Ultima actualizare la ora 07:50
Abonamente

Editorial 16 August 2017, ora 07:08    Din editia print

Marime Font

Metamorfoza jurnalistului moldovean din 2009 încoace

Îmi amintesc în ultimul timp cu plăcere și dor de perioada guvernării Voronin și am impresia că e posibil să nu mai trăim niciodată momente atât de memorabile ca atunci.  

 
 
 

Frumoasele zile de pe timpul lui Voronin

Frumoase erau zilele acelea, când jurnaliștii din R. Moldova reprezentau un front comun și luptau pentru o singură idee – de a debarca regimul comunist, care trezea dezgust prin ipocrizia și infantilitatea sa. Deși trebuie să recunoaștem că, pe timpul lui Voronin, oamenii trăiau mai bine decât acum și nu erau furați în asemenea măsură, promovarea de către tot felul de stepaniuci a ideilor antinaționale, care deseori ajungeau până la limita tâmpeniei, provoca oroare, în special, în rândul populației cu carte. Atunci eram cu toții uniți într-un gând, fiind convinși că R. Moldova trebuie salvată cu orice preț de această pacoste, care ne transporta încet, dar sigur, din epoca modernă în veacul cămilei.

Or, marea greșeală a lui Vladimir Voronin a fost încercarea sa de a moldoveniza societatea până la paroxism chiar și cu prețul negării adevărului științific. Iată de ce mulți dintre noi au salutat evenimentele din 7 aprilie 2009. Cei care afirmă că studenții au fost atunci manipulați pentru a ieși la protest mint, pentru că cei mai înflăcărați adversari ai guvernării PCRM au fost tinerii și intelectualitatea. Când scandau „Mai bine mort, decât comunist!”, unii studenți plângeau într-adevăr și lacrimile lor erau sincere.



Au trecut ani și lucrurile devin mai clare, pentru că începem să înțelegem cine a stat în spatele răsturnării puterii comuniste. Cu toate acestea, Voronin ar trebui să-și dea seama măcar în ceasul al unsprezecelea că am ajuns la situația de atunci și, respectiv, la cea din prezent, mai întâi de toate din cauza lui. Dacă n-ar fi lovit în valorile naționale și ar fi fost mai atent la oamenii pe care și i-a luat în echipă, n-am fi avut nici 7 aprilie, nici furtul miliardului, nici alte cancere care ne sufocă acum.

Luminoasele nopți de după victoria democrației

Pe cât de frumoase erau zilele, pe atât de luminoase erau serile, când jurnaliștii se întâlneau la o bere și nu se uitau chiorâș unul la altul, ci mâncau din aceeași farfurie. Acele întâlniri erau ca și mesele de seară luate în familie. Dacă a și existat solidaritate în presa noastră, atunci i-a fost dat să fie. E adevărat că, de cealaltă parte, erau jurnaliștii care lucrau pentru comuniști sau pentru Iurie Roșca, dar noi nu luptam cu ei. Noi beam bere împreună, iar, la un pahar de vorbă, mulți dintre ei erau de acord cu noi. Nu în mod public, ci strict prietenește…

După 7 aprilie, am închinat cu toții pentru viitorul R. Moldova și ne-am felicitat că a învins democrația. Timp de vreo doi ani, prietenia noastră devenise și mai strânsă și noi, copiii visurilor, credeam că viitorul ne aparține. Cu atât mai mult, cu cât și lucrul ne mergea strună, căci politicienii care au preluat puterea și pe care îi numeam cu mândrie „ai noștri”, erau foarte deschiși față de presă.

Ostașii naivității

Astăzi e vremea să ne dăm seama că încrederea noastră în bravii salvatori ai țării ne-a umplut pe alocuri de naivitate. Pe atunci, nici nu ne imaginam că peste câțiva ani vom avea un președinte de Legislativ, de exemplu, care fiind sunat de cineva dintre noi în interese de serviciu, ne va reproșa indignat: „Cu ce ocazie mă sunați pe mine, dacă există serviciu de presă?”. Și căruia oricât de asiduu i-ai explica că întrebarea ta nu are nici în clin, nici în mânecă cu serviciul de presă, dar e în interesul societății, își va închide telefonul și nu-ți va mai răspunde.

Cu atât mai puțin am fi crezut în 2009 că, în timp ce punea pe tapet crimele comuniste, noua putere se iniția în săvârșirea crimelor democratice și că tot ce auzeam noi de la ei era demagogie de nota zece. Cel mai solid argument în această privință este faptul că toate dosarele penale intentate demnitarilor comuniști au fost tergiversate ani în șir, fiind apoi clasate. Între timp, unii pretinși infractori, în privința cărora ni se aduceau dovezi că au furat statul pe vremea comuniștilor, l-au trădat mișelește pe Vladimir Nicolaevici și s-au aliat guvernării democrate. Aceasta înseamnă că dosarele lor au murit cel puțin pentru o vreme.

Ideea comună s-a pierdut

Mai bine zis, pe 7 aprilie 2009, trenul a plecat, dar în gara noastră a rămas același director. Dacă analizăm cum au decurs lucrurile, se pare că Voronin nu a pierdut puterea în 2009, ci în 2008, după ce Vasile Tarlev a plecat din funcția de prim-ministru. Să ne amintim că următorul Guvern a fost condus de actuala șefă a Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, și din el au făcut parte inclusiv Igor Dodon, Valentin Mejinschi, Vladimir Baldovici, Violeta Ivanov, Larisa Catrinici, Galina Balmoș, Valentin Guznac, Vitalie Pârlog, Andrei Stratan, Vasile Șova, Pavel Buceațchi, Vitalie Vrabie, Artur Cozma. Activitatea ulterioară a acestora ne demonstrează că ei fac parte și din actualul sistem.

Adică, tot în 2009 a luat sfârșit victoria noastră proaspăt obținută. Iluziile care ne-au dominat încă vreo doi ani de atunci s-au evaporat la fel de repede. Și astăzi, când ne conduc cei pe care i-am biruit atunci, stă câte unul dintre noi la o cafea și trage cu ochiul la altă masă, unde soarbe dintr-un ceai un fost camarad de-al său de luptă și idei. Acela tot ridică din când în când fața din ceașcă și îl scrutează pe acesta cu aceeași suspiciune. Mai mult decât „noroc” nu-și permit să-și zică, fiindcă unul e de-al lui Plahotniuc, iar altul - de-al lui Filat sau Năstase, sau Maia Sandu. Fiecare crede că celălalt nu are demnitate, pentru că s-a vândut și-i prost. Dacă privirile li se întâlnesc, își zâmbesc scurt și caută să-și găsească o altă ocupație. De exemplu, să se uite în telefonul mobil sau să ceară de la chelner un șervețel. Dacă se întâmplă, însă, să stea la aceeași masă, nu mai vorbesc sincer, ci se mint sau își spun bancuri și râd fericiți, deși în realitate fiecare stă ascuns în găoacea singurătății sale.

Cu o presă atât de divizată, nu are sens să ne revoltăm că nu avem opoziție. Atâta timp cât ideea comună lipsește, nu ne unește altceva decât dezamăgirea prin care am trecut cu toții. Liberali sau comuniști, democrați sau socialiști, toți au devenit în percepția noastră aceeași mâncare de pește. Însăși dezamăgirea, prin esență, separă oamenii, nicidecum nu-i apropie. Iar, în același timp, cineva profită de noi la fel ca și până în 2009. Nu m-aș mira dacă aceeași persoană a avut atunci nevoie de revolta noastră, iar astăzi îi convine să nu prea deschidem gurile.

Cum le mulțumește Dodon alegătorilor

În intimitatea lor, guvernanții noștri actuali vor să le purtăm încredere, însă caută să se bucure de această atitudine în mod forțat. Uitați-vă la Dodon. A ajuns președinte de țară doar datorită lui Renato Usatîi. Dacă acesta, în turul doi al alegerilor prezidențiale, ar fi susținut-o pe Maia Sandu, fostul comunist ar fi pierdut cu siguranță scrutinul. În mod normal, faptul că ulterior Usatîi a început să-l acuze de complicitate cu Vlad Plahotniuc n-ar trebui să-l deranjeze pe Dodon, pentru că orice demnitar care se respectă își asumă criticile din partea electoratului, mai ales pe cele din partea alegătorilor care i-au asigurat victoria. Cu toate acestea, în loc să-i rămână recunoscător liderului „Partidului Nostru”, zilele trecute, Dodon s-a dat cu părerea că Usatîi îl invidiază pentru că nu el a ocupat fotoliul de președinte și i-a reproșat acestuia: „Poate cândva va veni și rândul tău, undeva prin pușcărie…”

Numai aceste vorbe ale lui Dodon confirmă mai mult sau mai puțin învinuirile pe care i le aduce Usatîi, dar problema noastră e alta. Ar fi cazul să ne întrebăm: cine mai poate să-i dea încredere unui asemenea personaj? Unui personaj-cheie al guvernării noastre! 

Un articol de: Pavel Păduraru Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md