Atitudini

Mici bucurii de zile mari

Cum să o duci mai bine decât restul planetei fără să ai remuşcări? Aşa că suntem ajutaţi să credem că, de fapt, Moldova e una dintre cele mai sărace ţări din lume, cele mai sălbatice şi needucate. Lucrurile stau invers, şi doar pentru ca noi să nu avem altfel de crize, crize de conştiinţă că o ducem mai bine ca alţii.

Astăzi am intrat în unul din magazinele Fabricii „Bucuria”. Ca de obicei, era coadă, dar nu excesiv de mare. Oamenii stau civilizat la rând aşteptându-şi porţia de dulce. Chiar şi turiştii, când ajung în Chişinău, ştiu că trebuie să guste neapărat din bomboanele de la „Bucuria”. Când chişinăuienii pleacă undeva, îşi amintesc că cineva a făcut comandă de dulciuri de la „Bucuria”. Din cauza asta am stat azi la coadă. Şi mi-am amintit cum în septembrie s-a scris în presă că Fabrica „Bucuria” se închide. Dintr-un motiv stupid, inventat parcă de un copil: se termină zahărul. Atunci oamenii au năvălit în magazinele de dulciuri şi le-au cumpărat cu o poftă de Winnie Pooh scăpat la miere.

Totuşi, „Bucuria” nu s-a închis. Şi acum, înainte de sărbători, oamenii stau liniştiţi şi bucuroşi la coadă după dulciuri. Cu siguranţă că, după vestea că fabrica se închide, bomboanele li se par mai bune.

Când începea să se răcească – la Chişinău s-a anunţat că cei cu datorii nu vor mai primi căldură. Majoritatea erau indignaţi, dar rapid s-au obişnuit cu gândul că vor avea o iarnă foarte rece. Nu-i nimic, a fost vara călduroasă. Şi, cum înţelept spune preşedintele României, Traian Băsescu: iarna nu-i ca vara.

Dar Dorin Chirtoacă de aia e primar. Mai cu binişorul, mai cu pumnul în masă la „Termocom” – şi la Chişinău toţi au primit căldură.

Apoi s-a auzit de probleme la „Franzeluţa”. Asta chiar i-a speriat pe toţi. Nu degeaba am învăţat la şcoală zeci de poezii despre pâine. În câteva seri nu am găsit pâine în magazinele din zonă. Dar asta m-a pus în gardă, să-mi iau pâine ziua, dacă am de gând să mănânc seara. Preţul la pâine parcă n-a crescut. În schimb, de câteva zile pâinea mi se pare mai mică. Nu-i nimic, noi nu vom mai pune în greutate.

Sunt doar nişte exemple pentru a demonstra că Moldova mimează criza. Acum, când cu toţii aşteptăm sărbătorile, care pe Moş Crăciun, care pe Moş Gerilă, criza alegerii preşedintelui pare un fleac. Şi eu mă gândesc că s-ar putea ca şi această criză să fie mimată. Ca să creadă lumea că e vai ş-amar de capul nostru. Când pe noi, de fapt, nu ne interesează un preşedinte. Deocamdată se stă cu rândul în fotoliul preşedintelui. N-o fi asta esenţa democraţiei?

Cum ar spune scriitorul Oleg Carp: trăim într-o ţară minunată! Cred că Oleg ştia şi de zvonurile false cu închiderea „Bucuriei”, şi de căldură, şi de alegerea preşedintelui. La Chişinău s-au aprins beculeţele de sărbători şi s-a împodobit bradul. Bucuraţi-vă şi mimaţi criza!  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *