Spectacole

Mihaela Strâmbeanu: „Anul 2011 îl vom încheia cu un spectacol incendiar de colinde”

„Spre marele meu regret, nu-mi pot bucura cu prea multe roluri fanii şi spectatorii care vin la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, dat fiind faptul că, în ultimii trei ani, am fost distribuită doar în două spectacole – „Suflete moarte” de N. V. Gogol (regizor – Ion Sapdaru) şi „Amorul dănţuie şi feste joacă” după W. Shakespeare, în regia lui Sandu Vasilache, care se joacă cu mare succes şi cu săli arhipline timp de două stagiuni consecutiv”, ne-a spus Mihaela. De ce? am întrebat-o şi ea ne-a spus: „Răspunsul e la Direcţie. Sunt curioasă să aflu şi eu de ce”.
În schimb, Mihaela are o mare revelaţie cu proiectul independent „Casa M”, realizat de protagonistele Snejana Puică, Irina Vacarciuc şi Ina Surdu, în regia Luminiţei Ţâcu. Acesta este o producţie a Centrului de Arte „Coliseum”, autorul proiectului fiind regizorul, colegul şi prietenul său Mihai Fusu. „E vorba de un spectacol bazat în totalitate pe interviuri luate de la victimele violenţei domestice, finanţat de misiunea OSCE în R. Moldova. Premiera spectacolului a fost în noiembrie 2010. Ea a avut un puternic impact asupra spectatorilor chişinăuieni, dar şi a celor din republică, în timpul unui turneu”, ne-a povestit actriţa.

Cu toate că spectacolul se joacă mai puţin de un an, cu el au fost invitaţi la mai multe festivaluri internaţionale: „Zolotaia maska” (Moscova), precum şi la cel din Timişoara, unde toate patru actriţe (Mihaela Strâmbeanu, Snejana Puică, Irina Vacarciuc şi Ina Surdu) au luat premiul pentru cea mai bună interpretare actoricească. Cea mai mare victorie a lor însă a fost invitaţia la unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de teatru din lume – Edinburgh Fringe Festival -, unde au jucat spectacolul trei zile consecutiv. Preselecţia pe România şi Moldova pentru acest festival, organizată de Institutul Cultural Român din Londra, a fost câştigată de proiectul „Casa M”.

La începutul verii, Mihaela s-a produs într-un film georgiano-iranian: „Ispahan-Batumi”, regizat de Avtandil Varsimashvili. A jucat în limba georgiană, pe care o cunoaşte bine, pentru că şi-a făcut studiile la Universitatea de Stat de Teatru şi Film „Shota Rustaveli” din Tbilisi.
Pe 4 noiembrie, Mihaela va pleca la Iaşi, la premiera filmului artistic de scurt metraj „Nişte dorinţe”, în care a jucat rolul principal feminin, alături de un renumit actor din România – Teo Corban. Premiera va avea loc în cadrul festivităţilor consacrate aniversării a XX-a a postului de televiziune TVR Iaşi. Tot în vechea capitală a Moldovei va participa, pe 28-29 noiembrie, la Festivalul Internaţional de Teatru „Europa Est – REUNIUNI”, cu spectacolul „Amorul dănţuie şi feste joacă”, iar pe 1-2 decembrie – cu spectacolul „Casa M”.

„Sfârşitul anului îl vom încheia cu tradiţionalul spectacol de colinde, care, de astă dată, va fi unul incendiar (râde), pentru că lumea ne aşteaptă în casele lor. Pentru 2012 – vom trăi şi vom vedea. Doresc cititorilor TIMPULUI curaj, demnitate, prosperitate şi forţă!”, ne-a mai spus Mihaela Strâmbeanu, care este o cititoare permanentă a ziarului nostru.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *