Muzică

Mihai Ciobanu şi Gheorghe Urschi au concertat la Lisabona

Aproximativ patru ore de cântec, dans şi umor în egală măsură au aplaudat consângenii noştri în cadrul celor două spectacole cu genericul „Dor de casa părintească”, realizate pe scena Teatrului „Tivoli” din Lisabona şi pe scena Auditoriului Municipal din Portimão. Protagoniştii marilor evenimente au fost îndrăgiţii artişti – regele umorului moldovenesc Gheorghe Urschi, distinsul cântăreţ de muzică populară Mihai Ciobanu, precum şi tânăra interpretă de muzică uşoară Mariana Mihăilă.

Cu scopul de a oferi un strop de bucurie celor ce fac parte dintr-o naţiune cu noi, dar şi de a-i face să se simtă ca acasă măcar preţ de câteva ore, Asociaţia „PRO Diaspora Moldavă” – organizatorul evenimentului – a oferit publicului o atmosferă spectaculoasă închegată într-un amalgam de umor, muzică şi folclor veritabil trăit cu intensitate. Nu au lipsit din scenariu nici concursurile şi tombolele care au completat buna dispoziţie a spectatorilor, s-au oferit CD-uri, cărţi, postere cu autografe ale maeştrilor, iar unii dintre cei mai norocoşi au fost şi câştigătorii a două bilete gratuite la autocarul cu destinaţia Lisabona-Chişinău, oferite de ÎI „Miloş-Tur”. De asemenea, cei peste 500 de spectatori din Lisabona au avut ocazia să admire, înainte de spectacol, şi o expoziţie de pictură a pământeanului nostru Valeriu Ticu, stabilit de mulţi ani împreună cu familia sa în Portugalia.

La eveniment au fost prezenţi funcţionarii Ambasadei R. Moldova în Portugalia în frunte cu dl ambasador Valeriu Turea care a adus un mesaj de mulţumire atât oaspeţilor din Moldova, cât şi organizatorilor celor două spectacole. De asemenea, Excelenţa Sa a ţinut să menţioneze că „moldovenii din Portugalia sunt oameni de foarte bună calitate” şi nu ar fi de mirare, dacă peste un timp cei trei artişti ar prezenta la Chişinău un spectacol intitulat „Dor adânc de Lisabona…” şi a rugat să li se transmită artiştilor rămaşi acasă „sincerele noastre regrete pentru faptul că nu au avut şi dânşii posibilitatea să fie primiţi cu aceeaşi căldură şi cordialitate în Portugalia”.

Olesea Tanasciuc,
Lisabona, Portugalia

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *