Mihai Eminescu în TIMPUL: ARGUMENTUL DE CĂPETENIE…

publicat în Actualitate pe 9 Septembrie 2018, 07:15

Argumentul de căpetenie care ne întâmpină, atât în ,,Le Nord", cât şi în ,,Viedomosti", întrucât priveşte chestiunea de drept a Basarabiei este următorul: ruşii nu au luat Basarabia de la Moldova, ci de la turci şi de la tătari, nu prin convenţiune, ci cu sabia; la 1856 nu au dat-o înapoi adevăraţilor ei proprietari, ci Moldovei, n-au pierdut-o prin sabie, ci prin o stipulaţiune care azi şi-a pierdut raţiunea de-a fi şi în fine Moldova n-a contribuit întru nimic la acea chestiune, ci Basarabia i-a fost anexată numai pentru că ea era cea mai apropiată vecină şi cel mai inofensiv stat.  

Dacă Moldova era un stat puternic, Rusia nu ceda Basarabia etc.

Îngustimea spaţiului nu ne permite să dezbatem în mână. Într-unul din numerele viitoare vom face-o însă. Deocamdată ne mărginim a schiţa chestiunea astfel.

Însăşi numele „Basarabia" ţipă sub condeiele ruseşti. Căci Basarabia nu însemnează decât ţara Basarabilor, precum Prusia înseamnă ţara ruşilor, România ţara românilor. Pe la 1370 Mircea I Basarab, care se intitula Despota Dobrodicii adică despotul Dobrogei, Domn al Silistrei şi al ţărilor tătăreşti, întinsese marginile domniei sale până la Nistru de-a lungul ţărmului Mării Negre, cucerind aceste locuri de la tătari. Pentru capătul veacului al patrusprezecelea stăpânirea Valahiei asupra acestor locuri e necontestabilă.

La începutul veacului al cincisprezecelea, sub Alexandru cel Bun avem dovezi sigure şi autentice că Basarabia era a Moldovei. Şi pentru ca să nu fie niciun fel de îndoială asupra acestei stăpâniri, întâmplarea a vrut ca întreg cursul veacului pârcălabii Cetăţii Albe, a Chiliei și a
Hotinului să iscălească alături cu Domnii țării hrisoavele Sfatului coroanei moldoveneşti. Hotinul e însă tocmai în vârful cel mai
spre nord al Basarabiei actuale ruseşti. Cetatea Albă se află la gurile Nistrului. Chilia la gurile Dunării, încât orice document din
acea vreme rezumă în aceste trei nume harta Basarabiei întregi şi proprietatea Moldovei asupră-i.

În veacul al şaisprezecelea Moldova intră sub protecţia Porţii. Tot în acest veac această ţară are nenorocirea că se stinge dinastia Dragoşizilor, cum o numeşte Dm. Cantemir, a Muşatinilor, dacă ne luăm după cercetările mai noi.

Cu fiii lui Petru Rareş se stinge sau, mai drept zicând, se-nstrăinează chiar linia nelegitimă a familiei domneşti. Se-ncepe în Moldova o vreme neliniştită, un veac de tulburări care a permis turcilor de a lua în posesiune - nu în proprietate – Cetatea Albă şi Chilia. Voind să-şi întărească drepturile asupra Moldovei ei îşi creează două puncte de reazem în aceste două cetăţi, în care au garnizoane turceşti şi pentru a căror hrănire ei însemnează şi un raion împrejurul cetăţilor. Dar atât în raion, cât şi în cetate vechile autorităţi civile moldoveneşti funcţionează mai departe. Posesiunea locurilor era uzurpată de turci, proprietatea Moldovei nu era contestată nici acum.

La începutul veacului al şaptesprezecelea în fine, turcii îşi creează un al treilea reazem, atât asupra Moldovei, cât şi în contra Poloniei, ocupând milităreşte cetatea Hotinului. Această cetate trece ades în mâinile moldovenilor, apoi iar o reocupă turcii, dar proprietatea şi a acestei cetăţi n-a fost înstrăinată prin nici un tratat formal. Tot în acest veac Domnii moldoveneşti colonizează ei înşiși o parte din Basarabia, adică Bugeacul, cu tătari, pe o întindere de două ceasuri lăţime. Aceşti tătari se aşază însă cu condiţia de a se judeca singuri ei între ei, numai având judecăţi cu moldovenii să aibă a se judeca înaintea autorităţilor
moldoveneşti.

În veacul al optsprezecelea nefericitul Dimitrie Cantemir se aliază cu ruşii. Toma Cantacuzino, generalul de cavalerie al Domnului Valahiei, trece asemenea la ruşi. Turcia pierde încrederea în Domnii pământeni şi trimite fanarioţi. Această alianţă cu Rusia ne-a făcut să pierdem Domnia, armata, dezvoltarea noastră intelectuală şi economică. Domnii fanarioţi sunt numai umbrele domniei vechi. Atunci turcii pun ţările noastre sub o atârnare foarte grea. Deşi ele aveau autonomia lor veche în toate punctele esenţiale, deşi proprietatea lor n-a fost alterată, totuşi, lipsiţi de armată, adică de puterea fizică, lipsiţi de domnia naţională, adică de puterea noastră morală, noi nu puteam rezista loviturilor ce ni le da Poarta.

Deşi la pacea de la Passarowitz Poarta declară că nu poate ceda Austriei Moldova, fiind ţară închinată, nu supusă cu sabia, totuşi ea mai târziu cedează Bucovina, iar în anul 1812 Basarabia, adică ţinutul Hotinului, o parte bună a Moldovei, şi Basarabia proprie până în Dunăre. Cu sabia n-a fost luată însă nici Bucovina de austrieci, nici Basarabia de ruşi, ci prin fraudă.

Pentru Bucovina s-a cumpărat delegaţii turci şi un general rus, pentru Basarabia asemenea; căci delegaţii Rusiei primiseră ordin din Sankt Petersburg să-ncheie pace cu orice preţ, de vreme ce intrase Napoleon I în Rusia. Dragomanul Porţii, fanariotul Moruzi, cumpărat şi sperând a veni la domnie prin ajutorul Rusiei, a-ncheiat pacea de la Bucureşti. Moldova întreagă n-o putea ceda ruşilor, că atunci n-ar fi avut unde domni, cedă deci jumătatea ei dintre Prut şi Nistru. O flotă engleză stătea în Bosfor şi sili pe sultan să încheie pacea de la Bucureşti. Sultanul ridică mucul condeiului de pe tratat şi trecu pe o altă hârtie: sentinţa de moarte a lui Moruzi.

Iată în câteva linii generale chestiunea de drept pe care ne-o rezervăm a o expune pe larg în alte numere.

Mihai Eminescu, TIMPUL, 1 martie 1878