Istorie

Mihai l de România – un suveran pentru istorie

Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii și văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Mihai de România este astăzi una dintre ultimele figuri publice în viață din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

A devenit pentru prima dată rege al României după moartea bunicului său Ferdinand, în anul 1927, în urma renunțării la tron a lui Carol al II-lea din decembrie 1925. În 1930, în contextul crizei economice, Carol al II-lea s-a întors în țară împreună cu amanta sa, Elena Lupescu. Parlamentul l-a desemnat pe Carol rege, iar pe Mihai drept urmaș la tron cu titlul de Mare Voievod de Alba-Iulia. În septembrie 1940, Carol al II-lea i-a acordat puteri discreționare generalului Ion Antonescu care i-a impus să abdice în favoarea fiului său. Mihai (în vârstă de 18 ani) a fost proclamat rege. Astfel, Mihai a domnit a doua oară doar „prin grația lui Dumnezeu”, ca rege absolut, de drept divin. Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi șeful suprem al armatei și de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit „Conducător”.
A fost cel care s-a opus guvernelor prosovietice din anii 1945-1946, fapt pentru care a fost constrâns să abdice la 30 decembrie 1947 și s-a stabilit la Versoix (Elveția).

La un an de la căderea comunismului în România, pe 25 decembrie 1990, Mihai I, însoțit de mai mulți membri ai familiei regale, sosește pe Aeroportul Otopeni și intră în țară cu un pașaport diplomatic danez, obținând o viză pentru 24 de ore pentru a merge la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde voia să se reculeagă la mormintele antecesorilor săi regali și să asiste la slujba religioasă de Crăciun. Însă, în drum spre Curtea de Argeș, Regele și însoțitorii săi sunt opriți de un baraj al Poliției, conduși din nou la aeroport și obligați să părăsească țara. În 1992, noul guvern român i-a permis regelui Mihai să revină în țară pentru a participa la prăznuirea Sf. Paște. Regele a fost întâmpinat de populație cu o simpatie deosebită. În București, peste un milion de persoane au ieșit în stradă pentru a-l vedea. Popularitatea regelui a îngrijorat guvernul președintelui Ion Iliescu – regelui interzicându-i-se accesul în România pentru următorii cinci ani. În 1997, după înfrângerea electorală a lui Iliescu de către președintele Emil Constantinescu, România i-a reactivat regelui Mihai cetățenia română și i-a permis să își reviziteze propria țară.

Mihai nu a încurajat dezvoltarea mișcării monarhiste în România. El a considerat că o restaurare a monarhiei în România poate avea loc doar ca urmare a dorinței poporului român. „Dacă oamenii vor să mă întorc înapoi, mă voi întoarce înapoi”, a declarat în 1990. Dar, a spus în continuare, „românii au suferit destul să li se impună și au dreptul de a fi consultați în ceea ce le privește viitorul”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *