Mihai Munteanu : „Un artist trebuie să fie mai deștept decât publicul său, pentru că nimănui nu-i este interesant să asculte un prost”

publicat în Interviu pe 27 Iunie 2019, 04:06

Renumitul tenor, Mihai Munteanu, a fost numit „Cel mai bun Canio din Europa” după un spectacol în care plângea de durere de dinți

Mihai Munteanu, renumitul tenor din R. Moldova, ne-a dus faima pe marile scene ale lumii, singurul continent, unde n-a cântat, este Australia. A jucat în opere de Giuseppe Verdi: Alfredo în „Traviata”, Ricardo în „Bal mascat”, Manrico în „Trubadurul”, Radames în „Aida”, Alvaro din „Forţa destinului” şi alte lucrări de acelaşi autor. A interpretat, de asemenea, roluri principale în opere semnate de Puccini, Mascagni, P. I. Ceaikovski şi alţi compozitori de talie universală. Acum câțiva ani, presa internațională l-a numit „Cel Mai Bun Canio” din Europa, după ce și-a interpretat rolul în opera „Paiaţe” de Ruggero Leoncavallo”.

Distinsul maestru s-a apropiat de redacția noastră în pas lent cu cinci minute înainte de ora stabilită. A ezitat un pic în fața ușii, după care a intrat și s-a așezat comod pe canapea. Discuția noastră a început pe o notă amicală, semn că Mihai Munteanu este foarte deschis. „I-am spus unei persoane că mă duc într-o redacție, pentru că un jurnalist vrea să discute cu mine. Ea m-a întrebat nedumerită la ce-mi trebuie, iar eu i-am răspuns că, dacă pot să ajut cu ceva, de ce să nu o fac. Am moștenit de la părinți, darul de a spune ce simt și ce gândesc. Probabil, din acest motiv am și acceptat invitația voastră”, a recunoscut artistul.

Despre copilăria sa, a vorbit puțin, probabil de frică să nu atingă și mai tare rănile care, pe semne, sângerează și astăzi. Ne-a spus că mama sa a decedat pe când avea 9 ani și, chiar dacă tatăl său l-a iubit necondiționat și i-a fost camarad de nădejde, el a simțit dintotdeauna lipsa mamei. „Totuși, în copilărie eram mult mai fericit, pentru că înțelegeam mai puține lucruri. Și atunci, niciodată nu m-am gândit că o să ajung la o vârstă, când o să-mi fie rușine că trăiesc în țara asta”, a adăugat Mihai Munteanu.

„Am fost marinar și nu regret”

Deși întotdeauna i-a plăcut să citească și să cânte romanțe alături de tatăl său, tenorul ne-a spus că a ajuns la Conservatorul de Stat din Chişinău din pură întâmplare. „Am venit aici cu un bun prieten să depunem actele la Universitatea de Stat, probabil la Facultatea de Chimie. Însă m-am oprit la niște prieteni de-ai părinților, care mi-au spus să încerc la Conservator, pentru că pot cânta bine”, ne-a mai spus tenorul.
Menționează că a crezut mereu în omenie și în soartă, poate de aceea a avut în drumul său și oameni, care l-au ajutat necondiționat. Își amintește că atunci când a venit să depună actele la Conservator, nu au vrut să-l primească pentru că era duminică. „Atunci m-a zărit un profesor necunoscut și m-a dus la rector. Iar când rectorul s-a uitat peste diplomele și premiile mele de la diverse concursuri, mi-a semnat documentele”, precizează el.

Când a revenit acasă, povestește cântărețul, mama sa vitregă nu a fost tocmai încântată de alegerea pe care a făcut-o, deoarece credea că artiștii nu sunt oameni serioși. Tatăl său s-a bucurat, dar nu pentru mult timp, căci, în anul doi de studii, Mihai a fost luat la armată. „Timp de patru ani, am fost marinar și nu regret, pentru că nimic în viață nu este întâmplător. Dacă nu aș fi plecat la armată, nu se știe dacă mai reușeam ceva în muzică, deoarece primul meu profesor a greșit vocea. El mă făcea bariton, dar eu eram tenor. Abia după ce am venit din armată, l-am cunoscut pe profesorul Nicolae Diducenco, care m-a luat în clasa sa. El avea cei mai buni elevi, dar eu, care trecusem de la bariton la tenor, nu eram tocmai printre primii. Însă profesorul le spunea tuturor că eu voi ajunge departe, pentru că muncesc mult. De aceea acum le spun studenților că, pentru a reuși în viață, trebuie să-și dorească să facă ceva și să învețe mult”, a punctat Mihai Munteanu.

„Am învățat să-mi iau publicul în brațe”

Maestrul afirmă, cu profund regret în priviri, că, atunci când a trecut în ultimul an de Conservator, profesorul său Nicolae Diducenco a murit. „Astfel, în anul cinci am fost elevul lui Alexei Stîrcea. Iar imediat, după ce am terminat conservatorul, am fost invitat la Opera din Chișinău, care era în clădirea actualului Teatru „Mihai Eminescu”. Am lucrat mult și am învățat foarte repede operele. Așa că ulterior, de-a lungul activității mele, numai în România am cântat mai mult de 300 de spectacole, în toate operele din țară. De asemenea am cântat și în multe alte țări ale lumii”, susține artistul.

O altă experiență, pe care nu o va uita niciodată, a trăit-o la Teatrul „La Scala” din Italia, în anii 1977-1978. „Italia pentru mine a fost o adevărată școală de muzică, dar și de cultură. Abia la un an după ce m-am întors de acolo, mi-am dat seama că nu mai lucrez cu vocea, dar fac artă. Este o școală fantastică să cânți și să nu te chinui. Să nu se întrebe lumea: oare când o să termine ăsta? Or, dacă ești ucis în operă, spectatorii să exclame „Slavă Domnului!”.

Cântărețul ne-a relatat și despre emoțiile pe care le-a simțit de-a lungul carierei sale. „Prima dată, când am ieșit pe scenă, deși eram foarte bine pregătit, picioarele îmi erau amorțite și practic nu le simțeam. Însă, după ce stăpânești foarte bine profesia, emoțiile dispar de frică, dar celelalte nu se termină niciodată. Cu anii, am învățat să-mi iau publicul în brațe. Eu m-am creat pe mine și asta-i învăț pe studenți. Le spun că trebuie să citească mult, deoarece un artist trebuie să fie mai deștept decât publicul său, pentru că nimănui nu-i este interesant să asculte un prost”, este de părere Mihai Munteanu.

Un dinte l-a făcut „Cel Mai Bun Canio din Europa”

De-a lungul câtorva decenii de evoluții pe marile scene ale lumii, renumitul tenor a avut parte și de situații imprevizibile. Bunăoară, în pauza dintre acte, în cadrul unui spectacol de la Chișinău, s-a înecat cu o bucată de măr, iar, până a început a cânta muzica și s-a ridicat cortina, a reușit să-l anunțe doar pe moș Vasile, un tehnician. „Atunci am rămas calm și m-am gândit că n-o să cânt. Muzica începuse, dar moșul se uita la mine disperat. Totuși, mi-am revenit și am început să cânt. Sărmanul moș Vasile nu a vorbit cu mine câteva luni, crezând că l-am luat la mișto”, a precizat interlocutorul nostru.

O altă situație amuzantă s-a întâmplat acum, câțiva ani, în țara lalelelor, unde Mihai Munteanu a fost numit drept „Cel Mai Bun Canio” din Europa, după ce și-a interpretat rolul în opera „Paiaţe” de Ruggero Leoncavallo”. „Am avut o serie de spectacole în Olanda și a început să mă doară un dinte, iar impresarul era obligat să mă ducă la medic. Totuși, înțelegând că am spectacole în fiecare seară, mi-a adus un sac cu medicamente, în speranța că-mi va lua durerea. Astfel, în cadrul ultimului spectacol, cântam și îmi curgeau lacrimile, pentru că mă durea dintele, dar toată presa internațională a scris că sunt „Cel mai bun Canio din Europa”.

„Am ajuns la o incultură totală”

„Muzica este viața mea și nu regret nimic din ce am făcut. Însă, cu mintea de acum, dacă ar fi să-mi iau viața de la capăt, nu aș merge pe același drum, pentru că simt că nimeni nu mai are nevoie de așa ceva. Dacă un mare demnitar vine la concert și, în vreme ce eu cânt pe scenă, el se ridică și pleacă... Și nu plecarea sa este problema, dar faptul că doi bodyguarzi din spatele lui au ridicat jumătate de sală în picioare”, a explicat cu tristețe maestrul.

Când a venit vorba despre alegerile parlamentare de duminică, Mihai Munteanu ne-a spus cu regret: „Noi ne-am întâlnit în ultima săptămână de leorbăială și, sincer, am ajuns la o incultură totală. În țările civilizate, când vrei să devii deputat, ai un program și poporul te deleagă. Însă, la noi, cei care vor să ajungă în Parlament se sfădesc între ei și își toarnă zoi în cap, iar poporul nici măcar nu știe cine e în listă. Sunt trist că această incultură s-a revărsat asupra relațiilor noastre omenești. În țara asta practic a dispărut intelectualitatea, iar cei care au mai rămas sunt dezbinați și împrăștiați. Nu mai am încredere în niciun politician”, a adăugat artistul.

Deşi are 75 de ani, Mihai Munteanu spune că se simte ca la 20 de ani și nu se plânge de nimic. Marele său regret este că, în aproape trei decenii, R. Moldova așa și nu a înțeles ce înseamnă independența. „Cel mai mare regret este să ajungi la o vârstă, când vrei să te mândrești cu țara ta, dar să nu poți, pentru că toți spun că este slab dezvoltată, dar nimeni nu se întreabă: oare de ce?”. Totuși, chiar dacă are în continuare numeroase oferte de a pleca din R. Moldova, tenorul le refuză. Întotdeauna i-a plăcut să revină acasă, pentru că „aici e pământul meu, aici m-am născut, aici este şi mormântul părinților…”.