Ministra Sănătății anunță majorări de salarii pentru angajații din sistemul medical: Cu cât ar putea crește

publicat în Actualitate pe 2 August 2019, 11:53

 Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco, anunță majorarea salariilor în sistemul medical. Primele majorări ar putea avea loc chiar din lunile septembrie-octombrie. Declarația a fost făcută de ministră în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Dacă reușim cu schimbarea pachetului legislativ, ar putea să fie din septembrie, dacă nu – cel târziu la 1 octombrie. O să începem să majorăm pe categorii. N-o să majorăm salariul așa cum s-a făcut până acum. Am luat exemplul altor țări. În momentul în care ai o sumă de bani, faci simulările ca să vezi pe cât îți ajunge plapuma și atunci când împarți la tot sistemul, unul primește 10 lei, altul 180 și toată lumea e nefericită”, spune Nemerenco.

Potrivit ei, în primul rând, de majorare vor avea parte medicii care lucrează de gardă. Dânsa mai spune că o gardă, ar putea să coste, brut, sub o mie de lei.

„Va fi un număr foarte mare de oameni pentru că astăzi gărzile le fac cei care au nevoie de acești bani și îl câștigă cinstit. Gărzi fac acolo unde nu este suficient personal medical. Astfel, dacă o să mărim plata pentru o gardă – de patru ori – un singur serviciu de patru ori, va fi resimțit”, afirmă Nemerenco.

Mai mult, ministra spune că următoarea etapă ar putea fi majorarea indemnizației unice pentru medicii și asistenții medicali care vor merge în zonele rurale și îndepărtate din țară până la 120 de mii pentru medici și până la 80 de mii pentru asistenți medicali.
 
sursa: unimedia.md