Actualitate

Ministrul Agriculturii din România a cerut primarilor să nu ÎNCHIDĂ pieţele agro-alimentare: Sunt mai SIGURE decât magazinele mici

„Plafonarea preţurilor la raft – dacă noi, statul, impunem doar o plafonare, creăm două efecte negative: încurajăm piaţa neagră şi dispar de pe piaţă cei mai slabi producători. Noi, ca şi stat, nu avem dreptul să-i vulnerabilizăm pe aceştia”, a declarat Oros la Digi24.

El a precizat că, încă dinaintea stării de urgenţă, a fost discutată cu alte ţări care au impus restricţii de circulaţie formarea unor culoare verzi pentru transportul mărfurilor, în primul rând pentru alimente, furaje, medicamente şi dispozitive medicale.

Adrian Oros a adăugat că a cerut primarilor să nu închidă pieţele agro-alimentare pentru că acestea sunt mai sigure decât magazinele mici. În plus, acestea sunt locurile în care îşi vând produsele şi producătorii locali.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat la Digi24 că nu sunt creşteri mari şi uniforme în ceea ce priveşte alimentele şi că cele mai mari scumpiri s-au înregistrat pe zona de produse medicale şi sanitare – echipamente de protecţie, măşti, dezinfectanţi.

El adăugat că au fost înregistrate şi scăderi de preţuri, la anumite produse.

„Noi ne-am uitat din noiembrie-decembrie încoace. Faţă de noiembrie sau ianuarie, sunt situaţii în care avem preţuri mai mici acum, în martie. Deci, nu avem o tendinţă uniformă, să zicem că toate preţurile cresc şi cresc accelerat”, a argumentat Chiriţoiu.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *