Actualitate

Ministrul Catan despre filmul de la Omega: „Este o aberaţie”

Potrivit lui Catan, „filmul este o invenţie şi o aberaţie”. Inundaţiile au fost cauzate de precipitaţiile abundente din munţii Carpaţi, care au provocat şase norme lunare de precipitaţii în doar câteva zile, iar acest fapt a dus la creşterea apelor şi la formarea a şapte viituri consecutive pe râul Prut. O altă cauză au fost digurile vechi, construite în anii 1960-1970 şi reparate ultima dată în anul 1989.
În context, ministrul de Interne a mai declarat: „Nu gândiţi că NIT-ul, Omega şi Partidul Comuniştilor sunt mari patrioţi. Au încercat să găsească probe afirmaţiilor lor, dar a fost o tentativă proastă… Sunt nişte trucuri electorale care prejudiciază imaginea autorităţilor centrale şi locale”.

MAI a investigat încă vara trecută cauzele distrugerii digului de la Nemţeni şi a constatat că nu e vorba de implicarea factorului uman în acest caz. Materialele au fost transmise Procuraturii Hânceşti, dar în lipsa elementelor infracţiunii, procurorii au refuzat să pornească urmărirea penală pe deteriorarea digului. Specialiştii au stabilit drept cauză presiunea puternică a apei şi gradul avansat de uzare a digului. „Versiunea că digul ar fi fost detonat nu şi-a găsit confirmarea" a mai declarat ministrul de Interne.

„Dacă ar fi avut loc vreo explozie trebuia să depistăm la faţa locului urmele unor eventuale materiale explozibile şi, desigur, mirosul de explozie”, a conchis Victor Catan.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *