Ultima oră

Ministrul de externe al României: Nu vrem să cucerim Insula Maican

 Teodor Baconschi, ministrul de externe în Guvernul României, a declarat aseară că România nu este interesată de insula ucraineană Maican. „Printre obiectivele strategice ale României nu se află cucerirea Insulei Maican. Ea e o bucată de pământ de 1.800 de metri pe 500 de metri lăţime. Dar vedeţi, noi ne grăbim să spunem că avem probleme cu Ucraina. A fost o petardă, un deputat care a făcut asemenea declaraţii. Ele nu au fost asumate de Guvernul Ucrainei. Ne pune în defensiva, ne pune să spunem că nu ne interesează cucerirea Insulei Maican. O facem, dacă trebuie. E un subiect mărunt, pe care nu are sens sa insistăm”, a spus Baconschi la B1Tv.
Potrivit deputatului Ghennadi Zadirko, din Blocul Iulia Timoşenko, România are pretenţii teritoriale care se referă la o mică insulă nelocuită din Delta Dunării, care se află între oraşele Chilia şi Vilkovo şi constituie element de frontieră în partea ucraineană. Conform prevederilor dreptului internaţional, atunci când graniţa dintre ţări este situată pe un râu, ea se trasează pe şenalul navigabil, dacă părţile nu convin altfel. Şenalul navigabil, care se întinde între insula românească Babin şi insula ucraineană Maican, este însă blocat de noroi, circulaţia navelor realizându-se în prezent între Maican şi malul ucrainean.

Pe această bază, în urmă cu un an românii au vorbit pentru prima oară despre posibilitatea mutării graniţei, ceea ce ar presupune ca Maican să devină teritoriu românesc, scrie Segodnea.

Deputatul citat de publicaţia ucraineană spune că există şi un aspect economic, legat de Canalul Bîstroe. Dacă s-ar muta graniţa, coridorul navigabil ar deveni de uz general şi taxele încasate de Ucraina s-ar împărţi. "România nu are nevoie de o insulă, ci de Canal (adică de bani – n.r)", a spus Zadirko. El a sugerat în final că Ucraina ar putea renunţa de bunăvoie la această insulă.

Sursa:realitatea

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *