Guvernul a aprobat astăzi semnarea contractului de finanțare de către Banca Europeană de Investiții (BEI) a proiectului de interconectare a rețelelor electrice cu România, printr-un împrumut în sumă de 80 milioane de euro. Cabinetul de miniștri l-a împuternicit pe vicepremierul, ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc, să semneze acest contract, informează MOLDPRES.
Se preconizează că ceremonia de semnare să fie organizată la Chişinău pe 20 decembrie 2017. Creditul prevede un împrumut de la BEI în sumă de 80 milioane de euro, precum şi un Acord de grant oferii de NIF în valoare de până la 40 milioane euro.
Suma creditului, oferit pe o perioadă de 25 ani, va fi transferată în 20 de tranșe, fiecare dintre care nu va fi mai mică de 1 milion de euro. Banii vor fi transferați nu mai des de o dată pe lună sau de șase ori pe an. Comisioanele şi dobânzile vor fi calculate pentru fiecare tranşă în parte în baza ratei de depozit, conform EURIBOR - pentru plăţi în euro şi LIBOR - pentru plăţi în dolari.
Agenţia de implementare a Proiectului este desemnată Moldelectrica, companie deţinută integral de stat, responsabilă de transportul energiei electrice şi dirijarea sistemului electroenergetic. Realizarea proiectului va fi gestionată de Unitatea consolidată pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor în domeniul energeticii.
Contractul prevede construcţia şi dezvoltarea infrastructurii necesare pentru interconectarea permanentă a reţelelor de transport de energie electrică din România şi Republica Moldova. Banii vor fi utilizați pentru construcția unei staţii back-to-back în Vulcăneşti, a liniei de transport de 400kV între Vulcăneşti şi Chișinău, precum și extinderea staţiei de transformare de la Chişinău.
|
În majoritatea cazurilor, atunci când femeile îşi propun să slăbească, încep să apară şi rezultatele. Totuşi, când luăm o astfel de decizie, trebuie să stabilim anumite obiective, dar şi să ţinem cont de anumite realităţi.
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulLiderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulOdată cu intrarea lui Marte în Gemeni, până spre sfârşitul lunii aprilie vom avea ocazii multiple să exersăm acţiunile inteligente, să ne punem în mişcare isteţimea, perspicacitatea şi curiozitatea.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Conon a trait pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat...
( ) Citeşte tot articolulUnele produse nocive de oxidare parţială a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi, echivalenţii smogului în organism. Radicalii liberi generaţi în interiorul organismului dăunează la fel ca şi cei declanşaţi de mediul poluat membranei celulare.
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolulCeaiul verde este recomandat în curele de slăbire, însă pe lângă rolul sau dietetic, această licoare previne o serie de alte afecţiuni sau ameliorează dureri nebănuite. Îţi spunem câteva lucruri pe care experţii în medicină naturistă nu ţi le-au...
( ) Citeşte tot articolulPrimele doze de vaccin Pfizer ar urma să ajungă în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii martie, prin programul Covax al ONU, a anunţat preşedinta Maia Sandu, după o discuţie cu directorul regional al acestei companii, Sinan Atlig, transmite Agerpres.ro.
( ) Citeşte tot articolulFiecare al doilea fumător care încearcă să renunțe la țigări se întoarce la vechiul obicei după o săptămână sau chiar mai puțin. Cel mai des fumătorii susțin că nu pot renunța la acest viciu din cauza lipsei de voință. Potrivit The Sun, 52 procente susțin că...
( ) Citeşte tot articolul