Astăzi 12 August 2020, Miercuri - Ultima actualizare la ora 18:05
Abonamente

Actualitate 16 August 2019, ora 13:28

Ministrul Transporturilor din România anunță că Autostrada Unirii va fi declarată obiectiv strategic de importanţă naţională

Marime Font

​Autostrada Marii Uniri, care face legătura între Târgu Mureş şi Iaşi, va fi declarată obiectiv de importanţă naţională, a anunţat vineri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, citat de Agerpres.

Declaraţia a fost făcută la finalul unei întrevederi pe care reprezentanţii asociaţiilor ce militează pentru autostrada A 8 au avut-o, la Iaşi, cu premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

"Vom introduce în următorul CSAT şi Autostrada Marii Uniri ca obiectiv strategic de importanţă naţională, adică tronsoanele Târgu Mureş - Târgu Neamţ, Târgu Neamţ - Iaşi, Iaşi - Ungheni, inclusiv podul de peste Prut, şi vom păstra legătura. O dată la două săptămâni ne vom întâlni şi vom vedea paşii care s-au făcut pe acest obiectiv", a afirmat Răzvan Cuc.

Loading...


Acesta susţine că soluţia declarării autostrăzii A 8 de importanţă naţională a fost adoptată pentru a putea beneficia de finanţare de la bugetul de stat, ca alternativă la varianta iniţială de finanţare prin parteneriat public-privat.

Legea adoptată de Parlament pentru Autostrada Unirii, așa cum a fost supranumită A8 Tg. Mureș - Iași - Ungheni, a fost promulgată la sfârșitul lui noiembrie 2018 de președintele Klaus Iohannis într-o ceremonie la Cotroceni. Legea prevede ca autostrada de circa 320 de km să fie realizată până la granița cu Republica Moldova, cu un pod peste Prut la Ungheni, să fie realizată din credite externe, pe fonduri europene și/sau prin parteneriat-public privat, iar procedurile să demareze în termen de 30 de zile de la promulgare.

Legea, propusă inițial de PMP, a fost modificată în Parlament și a fost votată definitiv pe 7 noiembrie 2018. Legea stabilește ca prioritate realizarea autostrăzii de la Ungheni (granița cu republica Moldova) - Iași - Tg. Neamț - Tg. Mureș.

Legea susține ca proiectul de autostradă să aibă o finanțare predictibilă, an de an, va avea punctul de plecare de la Prut și va asigura conexiunea cu Republica Moldova și că demararea procedurilor se va face în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Totodată, în forma adoptată de Parlament legea spune că autostrada va fi finanțată din credite externe, din fonduri europene și/sau prin parteneriat-public privat. Posibilitatea de a realiza autostrada „și/sau prin parteneriat public-privat” a fost introdusă de deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

De asemenea, legea prevede că Ministerul Transporturilor se ocupă de implementarea autostrăzii, deși Guvernul a decis ca de bucata Tg. Neamț - Iași să se ocupe Comisia Națională de Prognoză pentru implementarea printr-un Parteneriat Public-Privat.

A8 Tg. Mureș - Tg Neamț - Iași - Ungheni (conform Master Planului de Transport)

Lungime: 318 km
Cost estimat în MPGT: 4 mld euro
RIRE (Rată Internă de Rentabilitate Economică) - 8,8% pe zona montană și 10,8% de la Tg. Neamț la Iași-Ungheni

În MPGT A8 era planificată a fi implementată pe două cicluri financiare europene, tronsonul Tg. Neamț - Iași - Ungheni în exercițiul 2014-2020, iar porțiunea Tg. Mureș - Tg. Neamț, zona montană cea mai grea, era planificată pentru perioada 2020-2030, începând din 2023.
 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Chișinău 12 August 2020, ora: 18:05

VIDEO - LAPTE DE „CASĂ” pe străzile din Chișinău - Doi vânzători filmați cum „produceau” lapte de casă în mijlocul drumului

VIDEO - LAPTE DE „CASĂ” pe străzile din Chișinău - Doi vânzători filmați cum „produceau” lapte de casă în mijlocul drumului

În imagini se vede clar cum „producătorii” amestecă un lapte ieftin cumpărat din magazin cu apă, pentru a-l vinde ulterior ca „lapte de casă”.  

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 August 2020, ora: 09:59

Virgil Musta: Am avut şi pacienţi care s-au îmbolnăvit, i-am salvat, dar mi-au spus că ei nu cred că au fost bolnavi de coronavirus

Virgil Musta: Am avut şi pacienţi care s-au îmbolnăvit, i-am salvat, dar mi-au spus că ei nu cred că au fost bolnavi de coronavirus

Medicul Virgil Musta, şef de secţie la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara, a declarat într-un interviu pentru Hotnews, că a avut şi pacienţi care au rămas sceptici faţă de existenţa bolii COVID-19 chiar şi după ce s-au îmbolnăvit, dar că speră că tot mai...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 12 August 2020, ora: 09:24

OPINIE Dodon, tentat să-și deseneze „victoria” după modelul Lukașenko?

Dodon, tentat să-și deseneze „victoria” după modelul Lukașenko?

În timp ce Putin și Dodon îl felicitau pe Lukașenko, la Minsk poliția bătea, gaza și aresta protestatarii ieșiți pe străzi, cu zecile de mii, pentru a denunța fraudarea masivă a alegerilor.

( ) Citeşte tot articolul

Economie 12 August 2020, ora: 09:22

Renaşterea euro este efectul unui acord UE care a schimbat totul

Renaşterea euro este efectul unui acord UE care a schimbat totul

Soarta euro a cunoscut o schimbare seismică, scrie Bloomberg.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 12 August 2020, ora: 08:12

Accident horror pe traseul Chișinău-Soroca. Un camion a luat foc, iar o persoană ar fi decedat / VIDEO

Accident horror pe traseul Chișinău-Soroca. Un camion a luat foc, iar o persoană ar fi decedat / VIDEO

Potrivit primelor informații, trei camioane s-au ciocnit noaptea trecută, ioar unul dintre acestea a luat foc.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 12 August 2020, ora: 05:58

10 întrebuințări ale castraveților care TE VOR UIMI

10 întrebuințări ale castraveților care TE VOR UIMI

Castravetii se pot transforma oricand intr-o gustare delicioasa. Dar stiai ca micutele legume pot preveni mahmureala sau pot curate chiuveta bucatariei.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 12 August 2020, ora: 03:00

Sedentarismul, alimentaţia săracă în calciu, alimentele de tip fast-food, cafeina şi boli precum osteoporoza sensibilizează sistemul osos şi cresc riscul de fracturi. 

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 12 August 2020, ora: 00:31

În realitate, în TOATĂ istoria sa, Rusia a fost un stat AGRESOR

În realitate, în TOATĂ istoria sa, Rusia a fost un stat AGRESOR

De fapt, în toata istoria sa, Rusia a fost un stat agresor. Să creada că a cucerit o șesime din suprafata planetei numai ca urmare a războaielor de aparare, poate doar un om complet lipsit de orice cunoaștere a istoriei, sau care si-a pierdut complet capacitatea de a gândi, după...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 12 August 2020, ora: 00:02

Jerzy Neyman s-a născut pe 16 aprilie 1884 în familia judecătorului Marian-Ceslav Neyman în orașul Tighina, Basarabia.  

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 August 2020, ora: 15:47

Presa italiană: „Moldovenii pătrund şi traversează Spaţiul Schengen fără să stea în carantină şi merg la Roma, Milano, Padova, Treviso şi Belluno şi îi infectează pe italieni”

Presa italiană: „Moldovenii pătrund şi traversează Spaţiul Schengen fără să stea în carantină şi merg la Roma, Milano, Padova, Treviso şi Belluno şi îi infectează pe italieni”

„România infectează Italia cu basarabeni”, acesta este mesajul mai multor ziare importante din Italia, care au publicat, la începutul lunii august curent, mai multe articole despre corupția de la frontiera moldo-română, unde cetățenii R. Moldova ar fi lăsați...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 August 2020, ora: 14:48

SCANDALOS. Mesajul Svetlanei Tikhanovskaya pare a fi făcut SUB AMENINȚĂRI: „Nu vreau sânge și violență.”

SCANDALOS. Mesajul Svetlanei Tikhanovskaya pare a fi făcut SUB AMENINȚĂRI: „Nu vreau sânge și violență.” Foto: simbol

Lidera opoziției din Belarus, Svetlana Tikhanovskaya, a înregistrat un mesaj video în care a cerut susținătorilor să oprească protestele din mai multe orașe din țară.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)