Astăzi 21 Februarie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la ora 18:46
Abonamente

Opinii & Editoriale 15 Martie 2017, ora 07:35    Din editia print

Marime Font

Minoritățile etnice din Basarabia (IV) Germanii

Germanii basarabeni (în germană Bessarabiendeutsche) au o istorie puțin cunoscută locuitorilor din R. Moldova, acest lucru datorându-se în mare parte prezenței lor episodice în mozaicul etnic al Basarabiei, dar și faptului că practic după 1940 ei au dispărut de pe pământurile noastre. 

a

 

 
 
Chişinău
Hânceşti
Tiraspol
Chişinău 40 Hânceşti 39 Tiraspol 39
 

Putem spune că această comunitate a venit în Basarabia începând cu anul 1814 și a plecat în anul 1940. O mare contribuție la reconstituirea istoriei sale a avut publicare în 2014 la Editura „Cartier” a lucrării lui Ute Schmidt „Basarabia. Coloniştii germani de la Marea Neagră”, care a inspirat și elaborarea acestui studiu.

Originile germanilor în Imperiul Rus și în Basarabia

Prin Manifestul din 1763, Ecaterina cea Mare a atras zeci de mii de colonişti germani, cu care a populat stepele de pe Volga, din Nordul Mării Negre, de curând cucerite, urmărind să le valorifice astfel şi economic. Germanii din Basarabia au format ultimul val de emigranţi germani stabiliţi în „Novorossia” după înfrângerea Imperiului Otoman de către Rusia în 1812. În Apelul „Către germanii din ducatul Varşoviei”, din 29 noiembrie 1813, ţarul Alexandru I, nepotul Ecaterinei, le-a promis 60 de desetine de pământ, ajutor financiar pentru prima amenajare, precum şi libertăţi civile şi religioase. Printre privilegiile cele mai importante se numărau scutirea de serviciul militar şi dreptul la exercitarea propriei religii.
Într-o primă etapă, coloniştii germani au venit în Basarabia în mai multe valuri care au cuprins anii 1814, 1816, 1817, 1833, 1834, 1836, 1839 şi 1842. Primul grup sosit în Basarabia a fost cel al aşa-numiţilor „colonişti varşovieni”, printre ei aflându-se numeroşi şvabi şi prusaci, dar şi originari din Mecklenburg, din Pfalz ş.a., care la sfârşitul secolului al XVIII-lea colonizaseră „Polonia Prusacă”. Al doilea mare grup a sosit după 1817 direct din Württemberg şi Bayerisch Schwaben – unii venind pe Dunăre în jos, pe şlepurile numite „cutii de la Ulm”, alţii pe uscat. În total, până în 1842 au fost înființate 25 de colonii germane, denumite „colonii-mamă”, de la care ulterior au fost dezvoltate alte „colonii-fiice”. Multe dintre satele coloniştilor căpătau numele localităţilor în care trupele ruseşti îl învinseseră pe Napoleon: Borodino, Tarutino, Maloiaroslaveţ, Krasnoe, Kulm, Leipzig, Katzbach.

În anul 1818 a fost înfiinţat un nou organ administrativ, „Comitetul de asistenţă a coloniştilor străini din sudul Rusiei”, responsabil, până în 1871, de colonizarea şi dezvoltarea regiunii Mării Negre. Acesta a devenit cel mai înalt organ de administraţie şi supraveghere nu doar al coloniştilor germani, ci şi al celorlalţi colonişti din sudul Rusiei.



Germanii au primit înlesniri speciale pentru a se aşeza în sudul Basarabiei. Ei erau scutiţi de impozite şi prestaţii pe timp de 10 ani; primeau un împrumut de la stat pe câte 10 ani; primeau un ajutor bănesc zilnic pentru hrană din momentul aşezării în Basarabia până la obţinerea primei recolte; erau scutiţi de orice prestaţie militară; le era asigurată deplina libertate a cultului. În ciuda ajutoarelor promise, condiţiile de viaţă ale noilor-veniţi au fost extrem de dificile, căci colonizarea nu fusese suficient de bine pregătită de administraţia locală. Slăbiţi de pe urma călătoriei dificile, a condiţiilor mizerabile de viaţă, foametei şi bolilor, cam o treime din colonişti au murit pe drum sau în perioada imediat următoare stabilirii în colonie. În anul 1828, sudul Basarabiei (Bugeac) număra 9 370 de etnici germani. O altă parte din ei s-au strămutat în Dobrogea în perioada 1841-1856, devenind o comunitate cunoscută sub denumirea de germani dobrogeni.
În a doua fază a colonizării, începând de la jumătatea secolului al XIX-lea, s-au înfiinţat peste 100 de „colonii-fiică”, pornind de la cele 25 de „colonii-mamă”, fondate până în 1842. Cumpărarea de terenuri a fost posibilă, la început, doar cu ajutorul financiar al comunităţilor-mamă sau prin achiziţionare de teren în comun de către colonişti. În comunităţile-fiică se regăseau de multe ori persoane originare din comunităţi-mamă diferite. La construirea noilor sate erau ajutaţi foarte mult de părinţi şi de alte rude. Relaţiile dintre „vechile” sate şi noile colonii rămâneau de regulă foarte strânse, ceea ce a contribuit la un spor natural al populației germane. La mijlocul sec. XIX în Basarabia locuiau deja 24 de mii de germani, ceea ce constituia 2,6 la sută din populația provinciei.

Organizarea economică și socială a comunității germane

Unul din privilegiile cele mai importante ale coloniştilor era faptul că nu erau subordonaţi administraţiei ruse, cu birocraţia ei de multe ori ineficientă şi coruptă. Până în 1871, comunităţile de colonişti germani dispuneau de o legislaţie comunală cu drepturi foarte largi de administraţie proprie a comunelor. Adunarea obştii lua hotărâri în privinţa tuturor problemelor locale (cu excepţia delictelor penale). Preotul, învăţătorul, paracliserul, copistul, poliţistul, serviciul de poştă şi păstorii satului erau angajaţi direct de comunitate şi plătiţi din resurse proprii. Peste ei se aflau forurile regionale şi comitetul de asistenţă. Până în 1871, limba folosită în administraţie era germana. Şoltuzii satelor sau ai întregii zone, aleşi de comitete locale, deţineau o autoritate foarte mare, dar nu aveau voie să acţioneze după bunul lor plac. Li se cerea să fie oameni fără cusur, nepărtinitori, sociabili, necorupţi. După desfiinţarea Comitetului de asistenţă, în 1871, coloniile au fost integrate în administraţia judeţeană (zemvstă), dar a fost menţinută autonomia administraţiei locale.

Piatra de căpătâi a succesului economic al familiilor de colonişti germani a fost propria gospodărie. Dreptul de moştenire (aşa-numitul „minorat” = fiul cel mai mic moştenea întreaga gospodărie) practicat vreme îndelungată, îi obliga pe copiii excluşi de la moştenire să achiziţioneze pământ în altă parte sau să înveţe un meşteşug, respectiv să practice o meserie. Acest lucru împiedica parcelarea gospodăriilor şi încuraja, în acelaşi timp, dezvoltarea de colonii-fiică şi mobilitatea profesională.

În sate trăiau oameni cu meserii înrudite, de aceeaşi naţionalitate, confesiune şi având aceeaşi limbă maternă, în aproximativ aceleaşi condiţii de viaţă. Ideile pietiste de egalitate şi viaţă comunitară, ca şi organizarea comunală aproape democratică, introdusă de administraţia colonială, au constituit principiile de bază ale vieţii obşteşti. Responsabilitatea fiecă¬rui individ şi simţul comunităţii, ajutora¬rea aproapelui şi solidaritatea cu cei mai slabi sau cu cei aflaţi la nevoie erau virtuţile coloniştilor, care determinau coeziunea şi climatul social din satele germane. Punctele fixe ale vieţii în comunităţile germane erau constituite de biserică şi şcoală. Siste¬mul de învăţământ, finanţat de comune, făcea posibil nu numai învăţământul elemen¬tar, astfel că printre germani nu prea existau analfabeţi, ci punea bazele calificării ulterioare a generaţiilor tinere (germanii erau cea mai alfabetizată etnie din Basarabia țaristă). În 1844 a fost înfiinţat la Sărata un seminar de învăţători, aşa-numita „Şcoală Werner”, după numele fondatorului ei, Christian Friedrich Werner. Aceasta a fost cea mai veche instituţie de formare a învăţătorilor din întreaga Rusie. Carol Schmidt, primar al Chișinăului între 1877-1903, considerat unul din cei mai merituoși primari ai orașului, a fost german basarabean după tată, care venea din coloniile germane din sudul Basarabiei.

Germanii în perioada României întregite

La sfârșitul perioadei țariste existau în jur de 60 000 de germani, ceea ce reprezenta circa trei la sută din populația Basarabiei. Recensământul românesc din 1930 ne arată că în provincie locuiau 81 mii de etnici germani, care alcătuiau 2,8 la sută din totalul populației. Alipirea Basarabiei la România, în 1918, a asigurat, într-o primă fază, supravieţuirea minorităţii germane pe teritoriul pe care se afla. Exproprierea şi deportarea au putut fi astfel evitate, germanii basarabeni fiind scutiţi de ceea ce îi aştepta pe germanii din satele de dincolo de Nistru, pe teritoriile aflate sub dominaţie sovietică. Totuşi, integrarea în statul românesc a adus cu ea şi schimbări importante în viaţa economică, politică şi culturală a germanilor. De exemplu, aplicarea reformei agrare româneşti în Basarabia a influenţat negativ şansele de dezvoltare economică ale comunităţilor germane, provocând procese care au durat ani în şir. În aşa-numitele „sate-hectare”, constituite pe pământul expropriat, locuitorii abia dacă puteau să-şi asigure subzistenţa. În plus, datorită politicii minorităţilor urmărite de autorităţile româneşti, germanii îşi vedeau ameninţată din ce în ce mai mult autonomia culturală care le fusese garantată explicit prin decret regal în 1918. Cu trei excepţii, şcolile germane au intrat în proprietatea statului. Proporţia profesorilor germani a fost micşorată, în anii 1930 ea a scăzând la jumătate. Aproape jumătate din cele 140 de şcoli germane au rămas fără niciun profesor german. În cele din urmă a fost interzisă şi limba germană ca limbă de predare în şcolile germane. Abia în 1939, deci cu un an înainte de evacuarea coloniştilor, şcolile expropriate au fost înapoiate comunităţilor germane printr-un decret regal. Schimbări au avut loc şi în administraţia locală. Administraţia civilă din sate a fost preluată de stat. Impozitele comunale trebuiau acum plătite aşa-numitei „comune”, o unitate politică nou constituită pe criterii geografice. Funcţia şoltuzului, respectiv a „curatorului” local, a fost limitată la parohie. Comunităţile erau acum conduse de un primar, ceea ce în mare parte a afectat principiile autonomiei locale care existase anterior.

Dispariția comunității germane din Basarabia

Evacuarea germanilor a început chiar din 1939 și a continuat în 1940, ei fiind strămutați după un plan riguros, sub lozinca „Heim ins Reich” („acasă în reich”). Peste 93 mii de nemți basarabeni s-au refugiat în Polonia și în Prusia de Vest, ajungând mai târziu în Germania. După procedura de înregistrare, germanii basarabeni încetau să fie cetățeni români și intrau sub protecția Reichului. Ulterior, prin proceduri individuale, fiecare a primit cetățenie germană. La recensământul populației din RSS Moldovenească din anul 1989 germanii numărau 7,3 mii persoane (cca 0,2 la sută din populația republicii), dar aceștia erau descendenți ai germanilor transnistreni și ai germanilor de la Volga (care au fost împrăștiați de Stalin pe întregul cuprins al fostei Uniuni Sovietice), nu ai celor basarabeni. Actualmente în Germania există o Societate a germanilor basarabeni cu centrul la Stuttgart. Când sunt întrebaţi ce au luat cu ei din vechea lor patrie, mulţi dintre germanii din Basarabia răspund pe loc: „ospitalitatea”. Părinții fostului președinte al Germaniei Horst Köhler au fost germani basarabeni care în 1940 s-au strămutat pe teritoriul actual al Poloniei, în urma Pactului Hitler-Stalin din 1939.

Urmele acestor coloniști germani mai sunt vizibile și actualmente în satele noastre, care ne-au rămas de la ei drept moștenire. Ele sunt construite după un plan anume, sate liniare, amenajate de-a lungul unei străzi principale largi, care uneori se întindea pe mai mulţi kilometri, fiind străjuită de copaci, mărginită de grădiniţe şi ziduri, case şi clădiri aferente solide, ocupând întreaga parte frontală a curţilor. În mijlocul satului se afla piaţa mare, cu biserica sau casa de rugăciune, şcoala şi alte clădiri publice. Această formă de bază a constituit cadrul în care s-a desfăşurat viaţa şi munca germanilor din Basarabia în „coloniile-mamă” şi „fiicele” lor. Păcat că sunt puținele, poate chiar unicele, reminiscențe ale performanței unei comunități care dacă supraviețuia, ar fi putut oferi o altă dezvoltare Basarabiei.

Un articol de: Octavian Țâcu
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 21 Februarie 2018, ora: 08:45

Omul pentru om e lup

Omul pentru om e lup Din editia print

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Februarie 2018, ora: 08:38

Cum a căutat un preot dreptate la Stalin

Cum a căutat un preot dreptate la Stalin Din editia print

( ) Citeşte tot articolul


Editorial 21 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Chișinău – o cauză pierdută

Ori de câte ori călătoresc undeva nu mă pot abține să nu compar situația altora cu cea de la noi. Mai ales acum că am călătorit în Ucraina, la Odesa. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Inițiere în dialog

Îmi amintesc deseori de profesorul meu de Noul Testament din primii ani de facultate. El ne cerea insistent să nu intrăm în polemici. Nici într-un caz cu cei care vor să ne demonstreze că ei au dreptate. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Februarie 2018, de Constantin Tănase

De ce Roșca atacă intelectualitatea

Scrisoare către învățătorii și profesorii din școli, licee, colegii și universități 

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Februarie 2018, de Dan Nicu

Comratul „la datorie” din nou împotriva unioniştilor

Găgăuzii ar trebui informați despre beneficiile unirii în limba lor și în cea rusă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Postul Mare

Începe din nou Postul Mare. O perioadă de bucurii duhovnicești, de timp pentru suflet, de slujbe minunate, de pocăință încununată de înviere.  

() Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Decembrie 2017, de Marin Basarab

Domnule Jereghi, ne așteptam să turnați filme, nu să vă turnați colegii

„Noi îl mustrăm întotdeauna pe tovarășul Stalin, și da, cu siguranță o merită. Însă eu vreau să întreb – cine a scris 4 milioane de denunțuri?” (Serghei Dovlatov)

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Decembrie 2017, de Octavian Țâcu

Dosarul Centenarului (V): Sfatul Țării în polemica dintre Ioan Pelivan și Pavel Miliukov

Spuneam în articolul precedent dedicat problemei legitimității Sfatului Țării la Conferința de Pace de la Paris (1919), că unul din cei mai importanți și înflăcărați apărători ai intereselor Basarabiei a fost Ion Pelivan.  

() Citeşte tot articolul


 

 



Cele mai citite articole Timpul.md