Astăzi 20 Februarie 2018, Marţi - Ultima actualizare la ora 09:51
Abonamente

Opinii & Editoriale 30 Martie 2017, ora 09:34    Din editia print

Marime Font

Minoritățile etnice din Basarabia (V) Găgăuzii (I)

Din mai multe puncte de vedere, situația găgăuzilor în R. Moldova este unică. În primul rând, fiind de origini turcice acesta este un popor de religie ortodoxă. Apoi, deși sunt doar al patrulea grup etnic ca mărime din republică, spre deosebire de ruși, ucraineni și chiar bulgari, găgăuzii nu pot pretinde existența unei patrii istorice, preferințele lor gravitând oportunist între Ankara și Moscova.

a

 

 
 
Chişinău
Hânceşti
Tiraspol
Chişinău 40 Hânceşti 39 Tiraspol 39
 

Pe lângă acestea, găgăuzii sunt unicul grup minoritar a cărui mobilizare în anii 1989-1991 a avut trăsături etnice, realizate într-o formă unică de autonomie teritorială, acceptată de Guvernul de la Chișinău. În anul 1989, potrivit ultimului recensământ sovietic, erau înregistrați 197 768 găgăuzi la nivel unional, dintre care 153 468 (77, 6 la sută) dintre ei locuiau în RSSM, mai ales în raioanele sudice Basarabeasca, Comrat, Ceadâr-Lunga, Taraclia și Vulcănești. În afara R. Moldova, o altă parte importantă a găgăuzilor locuiesc în sudul Basarabiei, aflată actualmente în componența Ucrainei, dar s-ar pretinde că peste 15 mii de găgăuzi locuiesc în afara spațiului sovietic, în mod special în România, Bulgaria, Turcia și chiar Grecia.

Prin urmare, un alt paradox al acestei comunități este faptul că vede R. Moldova drept patria lor istorică, în egală măsură ca și românii majoritari. La începuturile independenței, acest fapt contrasta cu părerea oficialităților de la Chișinău, care în condițiile separatismului găgăuz din anul 1989, au emis un aviz al Sovietului Suprem ce stipula: 1. Cetăţenii ruşi, ucraineni, bulgari, evrei, nemţi, găgăuzi etc., care conlocuiesc astăzi cu moldovenii pe teritoriul Basarabiei contemporane, parte componentă a Statului Moldova de altadată, sunt grupuri, părţi ale unor naţiuni sau poporaţii care s-au format pe alte teritorii geografice; 2. Grupul etnic găgăuz, ca şi alte grupuri etnice din RSS Moldova, trăind pe teritoriul naţional al moldovenilor, nu are în RSS Moldova teritoriile naţionale proprii; 3. Comisia constată că pe teritoriul RSS Moldova nici unul din grupurile etnice conlocuitoare cu poporul moldovenesc nu au temei istoric şi juridic pentru a pretinde la autonomie statal-teritorială, inclusiv aşa-zisei RASS Găgăuze în componenţa RSS Moldova.



Lucrurile au evoluat de atunci, iar datorită situației create după războiul de pe Nistru și ca rezultat al victoriei neocomuniștilor agrarieni în alegerile din 1994, drepturile politice și culturale ale minorității găgăuze au fost ancorate într-o formă de autonomie teritorială. Prin urmare, o incursiune asupra istoriei acestei comunități, ne-ar face să înțelegem mai bine traiectoria evoluției sale de succes și vivacitatea sa în peisajul basarabean.

Originile găgăuzilor: o istorie disputată

Până la ora actuală au fost contabilizate nouăsprezece teorii asupra etnogenezei găgăuzilor: unele din ele susțin că ei ar proveni din triburile pecenege sau cumane ce au locuit pe malurile Mării Negre până în secolul al XIII-lea; altele consideră că ei fac parte din populația turcă oguz, care migraseră în Europa de Sud-Est din stepele aflate la nordul Mării Negre; mai există și păreri că ar fi turci creștinați, bulgari turciți, greci turciți sau vreo combinație a acestor toate. Un observator rus din secolul al XIX-lea îi considera chiar „copii nelegitimi ai turcilor și bulgarilor”.

Cunoscutul otomanist Paul Wittek pretinde că găgăuzii sunt, în realitate, descendenți ai triburilor turce oguz, care locuiau pe teritoriul actual al Dobrogei încă din secolul al XIII-lea. Adoptarea religiei ortodoxe ar fi venit ca rezultat al faptului că aceștia, sub conducerea sultanului seliuk Kay Kaus (încă o pretinsă etimologie a cuvântului găgăuz), au creat în regiune un stat, care avea capitala Kavurna și care se afla sub sceptrul Patriarhiei de la Constantinopol. Până la sfârșitul sec. XIV acești „oguzi” au ajuns sub dominația otomanilor, dar își păstraseră credința ortodoxă în cadrul imperiului, inclusiv limbile slave și greacă, în calitate de limbi liturgice.

Indiferent însă de aceste dispute asupra etnogenezei, se știe cu certitudine că emigranții găgăuzi și bulgari au sosit în sudul Basarabiei (Bugeac) din Dobrogea în câteva valuri din 1780 și până la sfârșitul anilor 1870, în mare parte de teama războaielor ruso-turce și ca rezultat al politicilor de colonizare promovate de autoritățile țariste în Basarabia după 1812.

Recensământul imperial rus din 1897 nu-i menționa pe găgăuzi ca o entitate distinctă a Basarabiei, dar înregistra 55 790 „turci otomani” și 103 225 „bulgari”, categorii care probabil includeau și găgăuzii. Situația găgăuzilor în Imperiul Rus nu era deloc ușoară, regiunea săracă de stepă dezavantajând evoluția lor economică și socială. Și din punct de vedere cultural se atestă o situație critică, la sfârșitul dominației țariste doar 12 la sută din bărbați și 2 la sută din femei fiind știutori de carte.

Anii de administrație românească

Perioada interbelică a stimulat reproducerea socială și culturală a comunității găgăuze din mai multe puncte de vedere. În primul rând, datorită intrării Basarabiei în cadrul statului român s-au evitat represiunile regimului totalitar sovietic, deportările și foametea care au făcut ravagii peste Nistru. În al doilea rând, regiunea de sud a cunoscut primele manifestări ale modernizării după tipare românești și europene, reajustări și îmbunătățiri ale infrastructurii, mai ales ale drumurilor. Găgăuzii vor participa pentru prima oară în istoria lor la vot, fiind capabili să-și aleagă reprezentanții locali și regionali în mod direct și universal. Spre exemplu, în localitatea Ceadâr-Lunga în anul 1930 primar era Andrei Dan, despre a căror fapte bune s-a păstrat în arhive o scrisoare de mulțumire a locuitorilor târgului, adresată prefecturii județului Tighina, în care se arăta că acesta a construit un drum spre piață și rugau ca acest drum să-i poarte numele. Cel mai longeviv primar al orașului a fost însă Vasilii Marinov, ales în anul 1933 de pe listele Partidului Național Liberal (PNL) și care a exercitat această funcție până în 1937. Pe timpul său vor fi construite maternitatea din localitate, baia, săpate fântâni arteziene și s-a construit drumul până la calea ferată.
Între anii 1926-1940 primar al localității Baurci a fost ales de nenumărate ori Ilia Curdoglo, membru al PNL; în Copceac, pentru circa șaisprezece ani, primar a fost Ivan Cazanji; la Tomai, Dmitri Dimcioglo a fost primarul localității timp de opt ani de pe listele PNL. Pentru a șterge memoria găgăuzilor legată de activitatea primarilor și foștilor primari din regiunea găgăuză, aceștia vor fi preluați în vizorul organelor de represii sovietice imediat după ocuparea Basarabiei în anul 1940, majoritatea dintre ei fiind deportați în noaptea de 12-13 iunie 1941 în lagărul „Ivdel” (Ivdellag) de lângă Sverdlovsk.

Găgăuzii au cunoscut o renaștere culturală în anii 1920 și 1930, aceasta fiind opera unui preot basarabean, Mihail Ciachir (1861-1938). Ciachir a elaborat primul dicționar și prima gramatică găgăuză (Dicționar găgăuzo/turco-român pentru găgăuzii din Basarabia), a tradus Evanghelia și cărțile liturgice în această limbă, dar de asemenea a scris o istorie a acestui popor (Istoria găgăuzilor din Basarabia).
Cea mai spectaculoasă istorie a găgăuzilor în perioada interbelică este cea a fraților Vîlcov, tripleta de aur a fotbalului basarabean, care mai întâi au jucat la echipa „Mihai Viteazul” din Chișinău, iar apoi au fost transferați la campioana României „Venus” București. Născuți în familia unui preot din Bolgrad, istoria acestor trei frați fotbaliști - Colea (1909-1970), Petea (1910-1943 ) și Volodea (1916-1952) - este de-a dreptul spectaculoasă și unică, de un dramatism excepțional. Petea, care a fost cel mai titrat dintre fraţi, a jucat şapte meciuri pentru naţionala României, înscriind patru goluri. În 1940 a fost decorat cu distincţia regală „Meritul Cultural pentru Sport”, clasa a doua. În anul 1941, Petea s-a înrolat benevol în Armata Română și a fost trimis pe Frontul de Est, unde avea să moară în anul 1943 în stepa Calmucă. Ceilalţi doi fraţi au supravieţuit războiului (Colea a luptat în Armata Română până în Cehoslovacia) şi au devenit la scurt timp antrenori ai echipei naţionale a României, Colea antrenând chiar nou-creatul club al Armatei ‒ CSCA (viitoarea „Steaua”). Sub conducerea lui Colea Vîlcov, echipa României a susţinut în perioada 1947-1949 şase meciuri, din care a învins în trei. Volodea a fost și el antrenor al naționalei României timp de patru luni. Colea Vîlcov a devenit în anul 1947 antrenor-asistent la CSCA, iar la puţin timp i-a succedat lui Coloman Braun-Bogdan la timona principală a clubului militar. Cu Nicolae Vîlcov la conducerea tehnică, „Steaua” (sub titulatura CSCA) va cuceri în anul 1949 primul său trofeu - Cupa României, după „Steaua” acesta mai antrenând echipe precum Juventus Bucureşti, Dinamo Bucureşti şi Politehnica Iaşi.

Perioada sovietică

După anihilarea fizică a elitei politice și intelectuale găgăuze, legate în mod special cu perioada de guvernare românească, autoritățile sovietice au recurs la un proces de rusificare a acestora. În anul 1957, ei au primit, la fel ca și românii/moldovenii, un alfabet chirilic găgăuz, fiind astfel ultimul grup de origine turcă din URSS care va trece la alfabetul chirilic. În acest avânt de după moartea lui Stalin, în 1957-1958, vor fi înființate câteva școli în sudul RSSM cu limba găgăuză ca limbă de predare. La începutul anilor 1960 acestea vor fi închise și înlocuite cu școli în limba rusă. Limba găgăuză nu se mai studia nici măcar ca materie de învățământ separată.

Până în anul 1990, doar 647 de găgăuzi studiau la instituții de învățământ superior, la Universitatea de Stat din Chișinău, aceștia reprezentând doar unu la sută din numărul total al studenților, iar numărul lor nu urca mai sus de patru la sută în vreo altă instituție. Dintr-un total de 2 875 de profesori din instituțiile superioare din RSSM, doar 15 erau de etnie găgăuză, fapt ce nu predispunea nici regăsirea lor în funcțiile administrative din republică.

Din punct de vedere economic regiunea a continuat să rămână subdezvoltată, calitatea defectuoasă a drumurilor, lipsa rezervelor de apă, nivelul scăzut al dezvoltării industriale (sub patru la sută din producția industrială a republicii, deși reprezenta cam zece la sută din teritoriu) fiind unele dintre problemele care mențineau impresia unor politici discriminatorii ale autorităților sovietice de la Chișinău față de Găgăuzia.

Un articol de: Octavian Țâcu
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Februarie 2018, ora: 09:20

(VIDEO/FOTO) Ea interpretă și model, iar el medic stomatolog. S-a aflat cine era femeia la care soțul i-a tăiat gâtul și s-a aruncat de la etaj

(VIDEO/FOTO) Ea interpretă și model, iar el medic stomatolog. S-a aflat cine era femeia la care soțul i-a tăiat gâtul și s-a aruncat de la etaj Din editia print

Femeia care a fost înjunghiată duminică de propriul soț, într-un apartament din cartierul Telecentru, era interpretă și model. Aceasta are filmate câteva videoclipuri, a câștigat concursuri de frumusețe și a apărut de câteva ori pe coperte ale revistelor...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2018, ora: 08:03

Demnitatea, Dodon și fundația

Demnitatea, Dodon și fundația Din editia print

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Februarie 2018, ora: 16:31

Trei instituții importante vor fi iluminate artistic: O să dea o nouă viață orașului Chișinău

Trei instituții importante vor fi iluminate artistic: O să dea o nouă viață orașului Chișinău

Fațadele Muzeului Naţional de Etnografie și Istorie Naturală, Palatului Naţional „Nicolae Sulac” și Teatrului Naţional de Operă și Balet „Maria Bieșu” vor fi iluminate artistic.  

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Februarie 2018, ora: 08:21

Grigore Vieru – un poet absolut

Grigore Vieru – un poet absolut Din editia print

( ) Citeşte tot articolul


Editorial 20 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Inițiere în dialog

Îmi amintesc deseori de profesorul meu de Noul Testament din primii ani de facultate. El ne cerea insistent să nu intrăm în polemici. Nici într-un caz cu cei care vor să ne demonstreze că ei au dreptate. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Februarie 2018, de Constantin Tănase

De ce Roșca atacă intelectualitatea

Scrisoare către învățătorii și profesorii din școli, licee, colegii și universități 

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Februarie 2018, de Dan Nicu

Comratul „la datorie” din nou împotriva unioniştilor

Găgăuzii ar trebui informați despre beneficiile unirii în limba lor și în cea rusă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Postul Mare

Începe din nou Postul Mare. O perioadă de bucurii duhovnicești, de timp pentru suflet, de slujbe minunate, de pocăință încununată de înviere.  

() Citeşte tot articolul

Constantin Tănase 14 Februarie 2018, de Constantin Tănase

„Azilul singuraticilor”, fragment din cartea „Groapa cu lei”, 2014

Există un paradox, care doar aparent e paradox: omul, fiind sută la sută ființă socială, care „înnebunește” în singurătate în aceeași măsură în care are nevoie de parteneri sociali. Cândva eram și eu înclinat să cred că singurătatea e apanajul,...

() Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Decembrie 2017, de Marin Basarab

Domnule Jereghi, ne așteptam să turnați filme, nu să vă turnați colegii

„Noi îl mustrăm întotdeauna pe tovarășul Stalin, și da, cu siguranță o merită. Însă eu vreau să întreb – cine a scris 4 milioane de denunțuri?” (Serghei Dovlatov)

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Decembrie 2017, de Octavian Țâcu

Dosarul Centenarului (V): Sfatul Țării în polemica dintre Ioan Pelivan și Pavel Miliukov

Spuneam în articolul precedent dedicat problemei legitimității Sfatului Țării la Conferința de Pace de la Paris (1919), că unul din cei mai importanți și înflăcărați apărători ai intereselor Basarabiei a fost Ion Pelivan.  

() Citeşte tot articolul