Mişa e un bărbat de vreo cincizeci de ani, bine legat, cu muşchii la vedere, acum însă doarme între etaje, pe podest. Mă pocneşte în nas un şmah de coniac. E şapte dimineaţa. Liftul uruie ca un tractor. Urcă şi coboară. Se opreşte la cinci. Apoi uşile se închid şi coboară. Se opreşte la patru. La trei, larmă de voci, plânsete de copii, râsetele unei fete. La opt, cineva vorbeşte la mobil. De jos, se răspândeşte un fum înecăcios. Se pare că s-a aprins ceva. Mişa nu se trezeşte.
Doarme în fund, cu câteva trepte mai sus de apartamentul său. Cobor mai departe, strecurându-mă ca o umbră prin spatele său. Mişa doarme în fund, fără să se sprijine de perete şi fără să mă zărească. Dintr-un apartament de la parter, Ion iese cu o căldare în mână şi o aruncă peste pălălaia care linge containerul de gunoi. Pe lângă mine trece în fugă Liza, soţia lui Mişa, fără să mă salute. Liza nu-l salută nici pe Ion şi i se rupe că ghena a luat foc. Ion îmi explică ce s-a întâmplat, îmi spune că cineva a aruncat un chiştoc de ţigară în containerul cu gunoi şi acesta s-a aprins pe loc. Liza urcă într-un taxi, într-un taxi portocaliu şi maşina demarează în clipa când Ion mai iese afară cu o căldare cu apă. Raisa Gheorghevna vrea să ştie ce s-a întâmplat şi eu îi spun. Focul s-a stins şi plec şi eu. Pleacă şi Ion, dar nu şi Raisa Gheorghevna care se aşază pe banca din faţa blocului.
Seara, îl întâlnesc pe Mişa în parc, plimbându-şi câinele-lup. Nu-mi place câinele lui Mişa, fiindcă e o dihanie fioroasă şi încerc să-i ocolesc. Mişa mă vede şi o ia spre mine. Îi strâng mâna în timp ce câinele mă adulmecă. Se pare că Mişa nu ştie că eu l-am văzut dimineaţa dormind pe scări şi vrea să afle neapărat ce mai fac. Îi spun. Mişa pleacă vesel, la picior, cu câinele său fioros.
Mişa e maior sau colonel în rezervă şi seara aleargă, împreună cu câinele său, prin parc. În faţa blocului, Liza coboară dintr-un taxi portocaliu şi intră în bloc, fără să mă salute. Nu o salut nici eu, de-al dreacului.
A doua zi dimineaţa, cobor scările în fugă şi dau din nou de Mişa, dormind în fund pe podestul dintre etajele şase şi şapte, cu câinele său la picioare. E şapte dimineaţa şi liftul uruie ca un tanc. Mişa a fost maior în armată, sau colonel, şi poate să doarmă în orice poziţie, fără să se sprijine de perete. Liza deschide uşa apartamentului lor şi se îndreaptă spre lift. Uşile se deschid şi se închid şi ascensorul coboară şi atunci câinele lui Mişa începe să mă latre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
