Ultima oră

Mită pentru porumbul furat

Femeia de la care s-a pretins suma a declarat că directoarea firmei i-a spus că are persoane influente la Comisariatul raional de poliţie din Sângerei şi că le poate determina să înceteze investigarea unor materiale legate de un furt de porumb comis de către tatăl şi soţul petiţionarei. Pentru influenţarea poliţiştilor, femeia ar fi pretins 1500 dolari.

Pe de altă parte, denunţătoarea a spus că tatăl şi soţul ei au recuperat deja prejudiciul (porumbul furat), plătindu-i patroanei 50 000 lei. Directoarea însă a zis de data asta că poliţiştii i-ar fi cerut 1500 de dolari pentru a înceta cercetarea cazului.

Ofiţerii Centrului Anticorupţie au reţinut-o pe directoare în preajma gospodăriei agricole. În timpul percheziţiei, suma indicată a fost găsită în geanta femeii şi predată benevol ofiţerilor de urmărire penală.

Dacă va fi găsită vinovată, ea riscă până la 10 ani de închisoare cu o amendă în mărime de până la 60 mii lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau desfăşura anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Organul de urmărire penală examinează şi versiuni implicării colaboratorilor de poliţie în acest caz.

Sursa: CCCEC

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *