Dar criza de identitate există. Spre deosebire de multiculturalitate (stare de fapt), care şi la noi, nu numai la nemţi, britanici sau francezi, lipseşte cu desăvârşire. Ne divulgăm criza de identitate în toate esenţele noastre: în autoidentificarea cu „naţiunea” şi „limba moldovenească”, despre care se ştie că nu există; în aroganţa de a considera R. Moldova un stat etern, deşi cel puţin elitele intelectuale şi politice înţeleg că ne putem reintegra în Europa doar ca români, căci UE nu acceptă conglomerate etnice, deoarece „s-a ars” cu propriile minorităţi pe care le-a tolerat cu aroganţă; în comunicare: opt din zece moldoveni trec imediat la limba rusă, dacă li se răspunde în această limbă (Cf. N. Cojocaru); în educaţie: 13% din elevii liceului rus D. Cantemir (Chş.) vin din familii cu ambii părinţi de etnie română (Cf. T. Cazacu). Criza noastră de identitate este certificată şi de o (prea) mare parte a intelectualităţii, care are studii, diplome, cărţi, invenţii, medalii, titluri onorifice etc., dar citeşte şi scrie cu greşeli în română, n-are decât o elementară cultură generală, măritându-se de tânără cu Plagiatul (la BAC, în teza de licenţă, în/şi la…), apoi luându-şi de cumetre Autosatisfacţia şi Indiferenţa.
Nu-i de mirare deci că, în pedagogie, de ex. în ultimii ani, nu s-a reuşit a se produce decât faimoasa „subcompetenţă”, promovată triumfal deja al doilea an. De mirare este că acesteia nu i se opune niciun dram de rezistenţă culturală nici din partea Academiei, nici a universităţilor, nici a uniunilor de creaţie – adică de acolo unde activează cei mai mari intelectuali.
Deşi e o axiomă faptul că subiecţii culturilor naţionale sunt naţiunile şi că în R. Moldova nu există nicio naţiune, ci doar o parte a naţiunii române şi un număr de etnici ucraineni, ruşi, găgăuzi etc., deci aici nu se poate produce multiculturalitatea, avem destui „avocaţi” ai educaţiei multiculturale. Dar multiculturalitatea apare doar în ţările în care există cel puţin două naţiuni şi două culturi naţionale (de ex., Rusia). La noi se atestă însă fenomenul interculturalităţii – receptarea şi crearea individuală de valori specifice a două şi mai multor culturi, deci şi educaţia la noi nu poate fi mai mult decât interculturală.
Este total diferită la noi şi problema minorităţilor. Britanicii, francezii, olandezii, spaniolii, ruşii etc. sunt nevoiţi să suporte o invazie din propriile colonii în metropole a etnicilor pe care cândva i-au cucerit şi i-au civilizat… jefuindu-i, acum ajungând să-şi plătească bunăstarea şi confortul cu preţul diminuării propriei identităţi. Şi dacă nici ei n-au reuşit să-i integreze pe nefericiţii din colonii, de ce credem ambiţios că vom reuşi amărâţii de noi să-i integrăm pe ruşi, noi fiind colonia, ei – metropola? Pentru că au reuşit balticii? Ba n-au reuşit nici ei, ci au fost mai deştepţi ca noi şi au divorţat oportun de ruşi, aceştia pierzându-şi astfel puterea asupra destinului european al balticilor.
Razniţa-i mare, nu-i aşa?! Prin urmare, şi soluţia trebuie să fie pe potrivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
