Astăzi 25 Septembrie 2018, Marţi - Ultima actualizare la ora 21:21
Abonamente

Cultură 2 Ianuarie 2018, ora 09:13

„Moartea lui Igor Alexandrovici” se citește cu ochii minții

Marime Font

 
 

O carte bună nu e de ajuns să o citești, dar să o recitești. Dacă o carte bună te trimite la alte cărți, un subiect de roman care nu se îngurgitează ușor îți solicită o relectură atentă. Aceasta e, de fapt, starea postlectorală pe care o mai trăiesc, după ce am citit romanul „Moartea lui Igor Alexandrovici” de Pavel Păduraru, apărut recent la Editura Paralela 45. Între ficțiune și adevăr, cartea e o parabolă care te învață, dar mai întâi te îndeamnă, să te întorci la morală, dacă ai avut-o. 

Probleme rupte din mediul în care ne bălăcim în fiecare zi, personaje de lângă noi, care mai au ce spune, dar pe care noi nu le auzim sau ne prefacem că nu le auzim, localuri tenebre, care ne adună seară de seară la o votcă cu o mâță moartă pe masă - fac descrierea sumbră a civilizației noastre ajunsă sau poate ascunsă în 2017. Imaginea întunecată din bodega, unde mai mulți cetățeni, configurați de autor, vin să peroreze că oricine este în stare să găsească miliardul furat, amintește de taverna în care la fel lumina pătrundea greu, în schimb, Toma Nor, din „Geniu pustiu” de Mihai Eminescu, gândea atunci la națiune, la idealul patriei. Și Pavel, ca un adevărat pădurar ce este, vine să taie rădăcina răului, abătut peste R. Moldova, dar cred că și de acolo pe unde secularizarea își face loc tot mai mult. Bodega, marca RM, deseori este vizitată de Igor Alexandrovici, Ckat, doamna Bella, Râjâi, personaje care, din obișnuință, mai trag cu ei câte un „vici”-iu, sau cărora autorul, din decență sau respect pentru cititor, le-a tăiat o vocală din nume, pentru a nu fi chiar de rahat. Și doar Omul din Colț mai dă un sens acestei lumi, care a orbit aproape de tot, strecurând câte o judecată: „Dacă aș fi în stare să creez lumea de la început, i-aș da numele tău. De-ar trebui să descriu fericirea, m-aș încadra în șase litere” (p. 19). Dacă vocea acestuia ar avea o recunoaștere autorizată, „satana n-ar fi omniprezent în judecățile și faptele noastre”. Este dovada lucidității Omului din Colț până a-și schimba viața într-un vierme cerându-și drepturile fundamentale:
„Umple un sfert de pahar cu apă și varsă-l pe mormântul lui Ckat. Dacă cineva îți cere explicații, nu te teme și răspunde-i că ai lacrimi în pahar. Poți să dai și cu piciorul în mormântul lui Ckat. ... De ești admonestat, închide ochii și continuă. Fă dragoste pe mormântul lui Ckat. ...

Viermii pământului vor să fie fericiți, însă asociațiile pentru protecția drepturilor animalelor îi discriminează. Această atitudine mizantropă se explică prin faptul că membrii asociațiilor în cauză se tem de viitorul în care viermii se vor înfrunta din trupurile lor.



Nimeni nu luptă pentru drepturile fundamentale ale viermilor. Un viermișor grăsuț, care a gustat din stârvul lui Ckat, a ieșit la o scurtă promenadă pe afară și tu l-ai ucis cu sânge rece.

Oare tu nu ești un criminal?” (p. 27)

E tulburătoare întrebarea sau noi ne-am pierdut reperele morale? E una care vine din cealaltă, atâta timp cât Sagara te poate ține în șah: „Sângerosul criminal Sagara stă de șapte zile în fața Parlamentului, pe care intenționează să îl arunce în aer cu ajutorul teroristului Igor Alexandrovici. Deputații din toate fracțiunile au decis să-l ocolească și nici să nu-și îndrepte privirile spre el. Spicherul Legislativului a declarat pentru ziarul nostru că revendicarea protestatarului este suicidul în grup al deputaților”. (p. 62)

Dramatismul existenței noastre nu stă în sângerosul Sagara, dar în dialogul ce urmează: „Apropo, domnule Pavel Păduraru, mi se adresă el destul de pedant, mă simt obligat să vă spun că eu disprețuiesc scriitorii. Ei se cred înțelepți și talentați, dar de fapt sunt înapoiați” (p. 57).

Cuvintele sunt vocea anonimă a unei lumi secularizate, pentru care cultura și oamenii de cultură sunt detestabili. De aici pornește revolta catilinară a lui Pavel Păduraru, perfect secundată de cea a Omului din Colț sau poate de cea a lui Toma Nor, că „ei vor încerca să te învețe și pe tine, dar știința lor, seducătoare, la prima vedere, este un simulacru. Zâmbetele lor binevoitoare vor crește în tine disprețul față de ceilalți. Decât să ne instruim din știința smintiților, n-ar fi mai bine să citim tomuri de înțelepciune din lacrimile noastre?” (p. 66)

„Moartea lui Igor Alexandrovici”, adică a Omului din Colț, care reflectă, poate, asupra miliardului furat, ar putea să se mai amâne, dacă virtutea n-ar fi compatibilă cu desfrâul, e opinia subiectivă a autorului. Dar atâta timp cât „blasfemia este sărbătoare domnească în împărăția lui mamona, când podoabele tale își rostesc des cântecele, demonii triumfă, iar Dumnezeu și Sfântul Andrei plâng” (p. 68), virtuțile vor fi percepute ca ceva bizar.

Romanul lui Pavel Păduraru este o parabolă despre periculoasa iluzie a perfecțiunii noastre. Dar, când citești „Moartea lui Igor Alexandrovici”, te obligi să recunoști că rinocerizarea noastră nu s-a oprit pe undeva, la Eugene Ionesco. Căutăm multe să avem, dar nu ajungem la dragoste. „Însă dragostea adevărată nu se naște din trup, ci din suflet. De aia ea rezistă o viață întreagă și nu se limitează strict la poftele cărnii” (p. 93). Ne mai lipsește și un zâmbet, care ar dezarma tot răul din lume: „După cum vezi, merg acum de mână cu zâmbetul tău. Și cred că noua ordine mondială ar fi mult mai eficace, dacă vechea construcție ridicată din capitaluri, petrol și războaie ar fi înlocuită cu acest zâmbet”.

„Moartea lui Igor Alexandrovici” este un roman existențialist, iar Pavel Păduraru, un scriitor modern, îndreaptă sau poate educă cititorul să discearnă lucrurile, evenimentele, problemele sociale prezente în jurul nostru, și îl ajută să citească cu ochii minții. Însă e o neputință de a atinge această culme, pentru că ne lipsește trezvia – adică ochii minții și trezirea. „Mântuirea sufletului este acea fetiță iluzorie (o ființă neîntrupată, curată, luminată, situată dincolo de percepțiile noastre –n.a.) în care fiecare muritor își construiește un chip aparte”. (p. 121).

Dacă mai facem abstracție și de ghilimelele care indică un roman inspirat din noi și despre noi, atunci moartea unui igor este o parte intrinsecă a noastră.


Silvia Strătilă
 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 24 Septembrie 2018, ora: 13:44 de Ana Marchitan

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă Din editia print

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă

Rușii consideră că nu e timpul potrivit pentru acordarea autocefaliei Bisericii de la Kiev, în timp ce ucrainenii dau asigurări că numai așa se va face dreptate

( ) Citeşte tot articolul

Interviu 23 Septembrie 2018, ora: 15:40 de Ana Marchitan

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 14 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Vestirea patimilor și a învierii

„Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!” (Matei 17; 22-23)

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md