Astăzi 24 Aprilie 2018, Marţi - Ultima actualizare la ora 13:26
Abonamente

Cultură 2 Ianuarie 2018, ora 09:13

„Moartea lui Igor Alexandrovici” se citește cu ochii minții

Marime Font

a

 
 
 

O carte bună nu e de ajuns să o citești, dar să o recitești. Dacă o carte bună te trimite la alte cărți, un subiect de roman care nu se îngurgitează ușor îți solicită o relectură atentă. Aceasta e, de fapt, starea postlectorală pe care o mai trăiesc, după ce am citit romanul „Moartea lui Igor Alexandrovici” de Pavel Păduraru, apărut recent la Editura Paralela 45. Între ficțiune și adevăr, cartea e o parabolă care te învață, dar mai întâi te îndeamnă, să te întorci la morală, dacă ai avut-o. 

Probleme rupte din mediul în care ne bălăcim în fiecare zi, personaje de lângă noi, care mai au ce spune, dar pe care noi nu le auzim sau ne prefacem că nu le auzim, localuri tenebre, care ne adună seară de seară la o votcă cu o mâță moartă pe masă - fac descrierea sumbră a civilizației noastre ajunsă sau poate ascunsă în 2017. Imaginea întunecată din bodega, unde mai mulți cetățeni, configurați de autor, vin să peroreze că oricine este în stare să găsească miliardul furat, amintește de taverna în care la fel lumina pătrundea greu, în schimb, Toma Nor, din „Geniu pustiu” de Mihai Eminescu, gândea atunci la națiune, la idealul patriei. Și Pavel, ca un adevărat pădurar ce este, vine să taie rădăcina răului, abătut peste R. Moldova, dar cred că și de acolo pe unde secularizarea își face loc tot mai mult. Bodega, marca RM, deseori este vizitată de Igor Alexandrovici, Ckat, doamna Bella, Râjâi, personaje care, din obișnuință, mai trag cu ei câte un „vici”-iu, sau cărora autorul, din decență sau respect pentru cititor, le-a tăiat o vocală din nume, pentru a nu fi chiar de rahat. Și doar Omul din Colț mai dă un sens acestei lumi, care a orbit aproape de tot, strecurând câte o judecată: „Dacă aș fi în stare să creez lumea de la început, i-aș da numele tău. De-ar trebui să descriu fericirea, m-aș încadra în șase litere” (p. 19). Dacă vocea acestuia ar avea o recunoaștere autorizată, „satana n-ar fi omniprezent în judecățile și faptele noastre”. Este dovada lucidității Omului din Colț până a-și schimba viața într-un vierme cerându-și drepturile fundamentale:
„Umple un sfert de pahar cu apă și varsă-l pe mormântul lui Ckat. Dacă cineva îți cere explicații, nu te teme și răspunde-i că ai lacrimi în pahar. Poți să dai și cu piciorul în mormântul lui Ckat. ... De ești admonestat, închide ochii și continuă. Fă dragoste pe mormântul lui Ckat. ...

Viermii pământului vor să fie fericiți, însă asociațiile pentru protecția drepturilor animalelor îi discriminează. Această atitudine mizantropă se explică prin faptul că membrii asociațiilor în cauză se tem de viitorul în care viermii se vor înfrunta din trupurile lor.



Nimeni nu luptă pentru drepturile fundamentale ale viermilor. Un viermișor grăsuț, care a gustat din stârvul lui Ckat, a ieșit la o scurtă promenadă pe afară și tu l-ai ucis cu sânge rece.

Oare tu nu ești un criminal?” (p. 27)

E tulburătoare întrebarea sau noi ne-am pierdut reperele morale? E una care vine din cealaltă, atâta timp cât Sagara te poate ține în șah: „Sângerosul criminal Sagara stă de șapte zile în fața Parlamentului, pe care intenționează să îl arunce în aer cu ajutorul teroristului Igor Alexandrovici. Deputații din toate fracțiunile au decis să-l ocolească și nici să nu-și îndrepte privirile spre el. Spicherul Legislativului a declarat pentru ziarul nostru că revendicarea protestatarului este suicidul în grup al deputaților”. (p. 62)

Dramatismul existenței noastre nu stă în sângerosul Sagara, dar în dialogul ce urmează: „Apropo, domnule Pavel Păduraru, mi se adresă el destul de pedant, mă simt obligat să vă spun că eu disprețuiesc scriitorii. Ei se cred înțelepți și talentați, dar de fapt sunt înapoiați” (p. 57).

Cuvintele sunt vocea anonimă a unei lumi secularizate, pentru care cultura și oamenii de cultură sunt detestabili. De aici pornește revolta catilinară a lui Pavel Păduraru, perfect secundată de cea a Omului din Colț sau poate de cea a lui Toma Nor, că „ei vor încerca să te învețe și pe tine, dar știința lor, seducătoare, la prima vedere, este un simulacru. Zâmbetele lor binevoitoare vor crește în tine disprețul față de ceilalți. Decât să ne instruim din știința smintiților, n-ar fi mai bine să citim tomuri de înțelepciune din lacrimile noastre?” (p. 66)

„Moartea lui Igor Alexandrovici”, adică a Omului din Colț, care reflectă, poate, asupra miliardului furat, ar putea să se mai amâne, dacă virtutea n-ar fi compatibilă cu desfrâul, e opinia subiectivă a autorului. Dar atâta timp cât „blasfemia este sărbătoare domnească în împărăția lui mamona, când podoabele tale își rostesc des cântecele, demonii triumfă, iar Dumnezeu și Sfântul Andrei plâng” (p. 68), virtuțile vor fi percepute ca ceva bizar.

Romanul lui Pavel Păduraru este o parabolă despre periculoasa iluzie a perfecțiunii noastre. Dar, când citești „Moartea lui Igor Alexandrovici”, te obligi să recunoști că rinocerizarea noastră nu s-a oprit pe undeva, la Eugene Ionesco. Căutăm multe să avem, dar nu ajungem la dragoste. „Însă dragostea adevărată nu se naște din trup, ci din suflet. De aia ea rezistă o viață întreagă și nu se limitează strict la poftele cărnii” (p. 93). Ne mai lipsește și un zâmbet, care ar dezarma tot răul din lume: „După cum vezi, merg acum de mână cu zâmbetul tău. Și cred că noua ordine mondială ar fi mult mai eficace, dacă vechea construcție ridicată din capitaluri, petrol și războaie ar fi înlocuită cu acest zâmbet”.

„Moartea lui Igor Alexandrovici” este un roman existențialist, iar Pavel Păduraru, un scriitor modern, îndreaptă sau poate educă cititorul să discearnă lucrurile, evenimentele, problemele sociale prezente în jurul nostru, și îl ajută să citească cu ochii minții. Însă e o neputință de a atinge această culme, pentru că ne lipsește trezvia – adică ochii minții și trezirea. „Mântuirea sufletului este acea fetiță iluzorie (o ființă neîntrupată, curată, luminată, situată dincolo de percepțiile noastre –n.a.) în care fiecare muritor își construiește un chip aparte”. (p. 121).

Dacă mai facem abstracție și de ghilimelele care indică un roman inspirat din noi și despre noi, atunci moartea unui igor este o parte intrinsecă a noastră.


Silvia Strătilă
 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi


Editorial 23 Aprilie 2018, de Constantin Tănase

Nopțile Moldovei suverane

(Pastel politic, compus din mai multe părți despărțite noaptea de Găinușa cerească).

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Aprilie 2018, de Constantin Tănase

„Un leu pentru Mitea”

Am intrat în iarnă și, de aici înainte, cât mai este până la primăvară?  

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Luna mai - primăvara literaturii

Luna mai e în fiecare an o lună a marilor festivaluri literare. În București are loc a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie, unde nu au lipsit și nu vor lipsi poeții basarabeni, mulțumită Muzeului Național al Literaturii Române și celorlalți organizatori. Festivaluri vor fi...

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Când ne vom u(r)ni?

Discursurile despre unire sunt atât de multe și de diferite încât, dacă s-ar aduna textele scrise, am bate folclorul despre strigoi și vrăjitoare. Vorbim de reunire ca de ceva despre care bănuim că este, dar nu știm cum arată. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Găștile urii

Postam cu câțiva ani în urmă câteva gânduri pe o rețea de socializare. Revenind acum la notele de atunci, m-am gândit să le reiau și să le dezvolt, ca să înțelegem că lucrurile sunt întotdeauna mai complexe decât par la o primă vedere. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Aprilie 2018, de George Simion

Cum evităm înfrângerea la primăria Chișinăului pe modelul Maia Sandu?

Cartoful fierbinte al alegerilor pentru Primăria Chișinău a fost ca o grenadă dată în spațiul închis pentru majoritatea forțelor politice din R. Moldova. Și nu doar politice… Nici noi, unioniștii, nu aveam nevoie de aceste alegeri acum, în Anul Centenarului. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Primăvara primarilor

E trist sau vesel să ne pregătim de Paști în plină campanie electorală?

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 10 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Ferdinand – o poveste cu o singură pată

„Ferdinand” e o poveste perfectă pentru sărbătorile care se apropie. Fiind vorba de un film de animație 3D, din 2017, e recomandabil, în primul rând, copiilor. Animația, în regia lui Carlos Saldanha, a fost realizată după o carte pentru copii „Povestea lui Ferdinand”,...

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 9 Aprilie 2018, de Răzvan Munteanu

SUA vs. Rusia: Resetarea relațiilor sau escaladarea tensiunilor globale

Oficialii de la Moscova și Washington au confirmat în această săptămână, înainte de Paște, invitația președintelui SUA, Donald Trump, de a se întâlni la Casa Albă cu omologul său rus, Vladimir Putin.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 9 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Darul și dăruitorul

Iepurașul mi se pare că e o invenție stranie de Paști, dar care bucură foarte mult copiii. Deci, nu mă amestec să pun la zid iepurașul, pe care și nepotul meu îl caută prin grădină.

() Citeşte tot articolul

Editorial 4 Aprilie 2018, de Silviu Tănase

Trei lucruri pe care nu le va face Dodon

În această săptămână, Curtea Constituțională, în unanimitate, a emis o nouă decizie istorică. Instituția, care este garantul Constituției, a emis o decizie ce i-a făcut pe mulți să ia apă în gură. N-am văzut reacții pe fond nici de la opoziția parlamentară sau...

() Citeşte tot articolul

Editorial 4 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Nu avem nimic, dar nimicul ne e suficient

Evenimentele de la Uniunea Scriitorilor, de pe 27 martie, au decurs foarte bine. Solemnitatea momentului a fost marcată de parastasul pentru membrii Sfatului Țării și scriitorii deportați, oficiat de preoții Mitropoliei Basarabiei. 

() Citeşte tot articolul

 

 



Cele mai citite articole Timpul.md