Ultima oră

Mocanu: Plahotniuc se VREA preşedinte, Filat ESTE în panică

"Nu am de gând să-mi retrag declaraţiile. Hotărârea instanţei de judecată este o dovadă a faptului că sistemul judecătoresc din R. Moldova este servil puterii", a spus Mocanu în cadrul unei conferinţe de presă.

"Vlad Plahotniuc nu are nici diplomă de studii superioare, s-a ocupat cu traficul de fiinţe umane, a fost un proxenet", s-a lansat Mocanu în vechile acuzaţii.

Întrebat de jurnalişti cine va fi ales preşedintele ţării, Mocanu a spus că "Plahotniuc este cel care se vrea preşedinte. Vlad Filat este acum în panică, din cauza greşelilor din ultimul timp, dar şi din cauza oamenilor care îl înconjoară, tot ce a acumulat până acum se va duce la Plahotniuc".

Referitor la hotărârea instanţei de judecată, Sergiu Mocanu a dat de înţeles că va apela la instanţele internaţionale, care "îşi vor spune cuvântul în cel mai scurt timp".

Suplimentar la cei 120 de mii de dolari, instanţa a mai decis achitarea în favoarea lui Vlad Plahotniuc a sumei de 50 de mii de lei, prejudiciu moral, şi 70 de mii de lei cheltuieli de judecată pentru serviciile avocatului.

De asemenea, instanţa de judecată a decis că Sergiu Mocanu va avea de plătit câte 100 de mii de lei în favoarea lui Vlad Plahotniuc pentru fiecare afirmaţie nedezminţită public, 400 de mii în total.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *