Frumusețe

Modele cu forme vs. modele slabe

 Pe copertă
În ultimele luni, revistele internaţionale de modă au renunţat să promoveze modele slabe. Ba mai mult, a fost lansată ideea potrivit căreia orice trup e frumos, iar reviste ca Elle, V, Glamour, Vogue au folosit în pictoriale modele cu forme. Editorii de modă au vrut să demonstreze că hainele de marcă stau bine şi pe o femeie ce poartă măsura 40 şi nu are un abdomen tocmai plat.
Totuşi, ulterior, redactorii au revenit la pozele cu modele slabe şi picioare lungi. În ciuda gurilor rele, care susţin că acestea au fost doar strategii de marketing pentru creşterea vânzărilor, editoarea legendarei reviste Vogue, Anna Wintour, a promis că va continua să promoveze modelele mai voluptoase. Ea speră ca astfel să descurajeze şi alte publicaţii în a folosi modele scheletice: „Vogue întotdeauna a încurajat modelele
cu un trup sănătos şi sper că succesul modelelor ce nu se încadrează în actualele norme de frumuseţe va inspira industria modei să îşi regândească preferinţele”.

Pe podium
Pentru prima dată în industria
modei, în ediţia de anul acesta a Săptămânii Modei de la New York a fost prezentată o linie vestimentară pentru femeile a căror greutate nu se înscrie în tipare. În plus, mai multe case de modă au început să creeze haine şi pentru femeile voluptoase. Marc Jacobs şi Prada au anunţat că vor include în colecţiile lor pentru toamna 2010 şi măsuri mai mari de 38-40. Designerul Jean Paul Gaultier a ales un model cu forme, pe Crystal Renn, ca imagine a noii campanii publicitare pentru toamnă/iarnă 2010-2011. Renn e cel mai cunoscut model cu forme şi a colaborat cu mai multe case de modă importante, cum ar fi Dolce & Gabbanna sau Chanel.
„Industria modei începe să se adreseze din nou femeilor reale. Acest accent pe forme marchează trecerea către reprezentări ale femeilor
şi nu ale fetelor, ca până acum”, a spus designerul Michael Kors, justificând noile standarde ale frumuseţii.
Cu toate acestea, nu toată lumea preferă modelele cu forme. Astfel, designerul Karl Lagerfeld a declarat, răspicat, că: „nimeni nu vrea să vadă femei cu forme pe podium”. Deoarece, potrivit lui Lagerfeld, lumea modei înseamnă „vis şi iluzie”. El a clasificat decizia reprezentanţilor
revistelor de modă drept „absurdă”, susţinând că cei care îl critică pentru că foloseşte manechine slabe nu sunt altceva decât nişte „mumii geloase”.

Sursa: Timpul Suplimentul "Femeia"  autor – Silvia Ursu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *