Politică

Modificarea Constitutiei, in vizorul partenerilor externi

Respectarea suprematiei legii si conformitatea cu Constitutia – aceasta asteapta partenerii internationali de la Alianta pentru Integrare Europeana in actiunile intreprinse pentru depasirea crizei politice pe care o traverseaza tara, a declarat ambasadorul Statelor Unite ale Americii in Republica Moldova, Asif J. Chaudhry, pentru Radio „Europa Libera”.

Ambasadorul SUA la Chisinau: prioritara e suprematia legii

Intrebat ce ar trebui sa faca AIE pentru ca sa beneficieze in continuare de sprijinul moral al partenerilor internationali, ambasadorul american a declarat ca acesta este un proces care a implicat in trecut si implica acum o cooperare si un dialog intens intre fortele politice, care exista in RM. „Ca sa aiba in continuare suportul nostru moral, ei trebuie sa se tina de suprematia legii si ar trebui sa intreprinda orice actiune care e in conformitate cu Constitutia si legislatia RM”. Totodata, ambasadorul american sugereaza ca liderii politici ai RM trebuie sa aiba un dialog continuu cu Comisia de la Venetia, mentioneaza Info-Prim Neo. „Intr-adevar, ei trebuie sa discute intre ei, dar trebuie sa discute si cu expertii Comisiei de la Venetia, pentru a ajunge la o intelegere finala, sa fie acceptata de toti”. In opinia lui, pentru ca actiunile conducerii RM sa aiba legitimitate e „foarte important, poate cel mai important”, ca intelegerea finala „sa fie acceptabila si pentru expertii internationali, inclusiv pentru cei ai Comisiei de la Venetia”. „Trebuie sa fie un dialog in societate si intre experti. Cel mai important – trebuie sa fie respectata suprematia legii si legislatia”, a spus Asif J. Chaudhry.

Premierul Vlad Filat: vom renunta la aceasta intentie, daca avizul expertilor straini va fi unul negativ

Reamintim ca joi, 11 martie, dupa o intrevedere cu ambasadorii statelor UE si al SUA, acreditati in RM, premierul Vlad Filat declara ca, in problema organizarii referendumului privind modificarea Constitutiei, pozitia partenerilor de dezvoltare va fi determinanta. Totodata, vineri, in cadrul vizitei pe care a efectuat-o la Balti, el a afirmat ca initiatorii referendumului pentru amendarea Constitutiei vor renunta la aceasta intentie, daca avizul expertilor straini va fi unul negativ. „Procesul de modificare a Constitutiei prin referendum va decurge in cateva etape, una dintre care este expertizarea masurilor de catre expertii europeni. Daca avizul acestora va fi negativ, noi suntem gata sa renuntam la plebiscit”, a spus Filat, citat de DECA-press.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *