Actualitate

Modificări la Codului Muncii: Doar şase ore de muncă în zilele de vineri

Un proiect de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor, iniţiat de doi parlamentari liberali, prevede ca programul de lucru să fie redus vinerea până la 6 ore, pentru a se diminua stresul la locul de muncă.

În proiect se subliniază că această modificare a programului de lucru trebuie introdusă „fără afectarea salarizării aflate în plată". Cei doi parlamentari menţionează statele europene în care timpul de muncă este redus, de exemplu Olanda, unde numărul mediu de ore lucrate pe săptămână este de 29, în Danemarca şi Norvegia de 33, în Germania, Elveţia şi Belgia de 35, în Suedia şi Italia de 36 de ore.

Un alt argument al parlamentarilor este că raportul dintre numărul de angajaţi şi cel al pensionarilor este de aproape unu la unu, adică dublu faţă de situaţia din 1990.

De asemenea, o altă soluţie propusă de parlamentari este reducerea săptămânii de muncă de la 5 la 4 zile, cu mărirea timpului de lucru la 10 ore pe zi. Ei dau drept exemplu SUA, unde, în peste 43% dintre companii, rămâne la discreţia angajaţilor şi a patronilor stabilirea numărului de zile lucrate. 

capital.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *